Treceți la conținutul principal

Elvis has left the building

Oh, how time flies. Parca ieri imi taram cu tata trolerele prin campus intreband in stanga si-n dreapta in ce directie e Oscott Gardens. Si ma intalneam cu colegul Dan Cevaceva, care mi-a aratat cum se descuie usile si nu am mai vorbit niciodata de atunci.


Cand am mancat prima oara curly fries la Hare of the Dog, the ultimate bodega.

Cand am fost la A-HA la concert, unde mi-a venit cea mai tare idee din viata mea.

Cand am invatat sa gatesc

Cand mi-am facut prima data bagajele sa vin acasa si am luat cate ceva pentru toata lumea.

Cand am intrat in SPEED si BSEEN.

Cand am castigat primii bani din fotografie, pozand sandvisuri.

Cand am primit certificatul de inregistrare al Uncle Jebediah Ltd.

Cand imi beam cafeaua in diminetile cu soare, cu picioarele pe calorifer si geamul cracanat, ascultand piesa asta:


(pentru ca dupa-amiaza nu prea e soare, si vara ti-o poti imagina)

Cand am mai crescut putin.

Mi-a parut cam rau cand m-am mutat din camera mea de camin. A fost un an misto si-n locul asta le-am trait pe toate.



Atatea poze am de la mine din camera. Plus asta:


Pentru ca iepurii se inteleg bine cu studentii din Oscott Gardens.

Azi am 22 de ani.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Alice in Chains 2009 - grunge cu freza afro

Asta primavara, pe cand imi planuiam eu viitorul harnica precum furnica, gandindu-ma ca in ultimii doi ani prea am cantat si am petrecut (ca greierele, v-ati prins, da?), am ales sa plec in Marea Britanie pentru foarte multe motive plicticoase, pe care nu le insir acum, ca nu despre asta e vorba in postul asta. Si totusi, dintre toate chestiile pe care le asteptam aici, cea care m-a bucurat cel mai mult, ca pe un pusti care si cand se face mare, tot mai are chef sa joace patratica, este ca UK este the bloody center of the world cand vine vorba de muzica. Iar avantajul de a sta in Birmingham este ca aici se intampla, de obicei, aceleasi chestii ca in Londra, doar ca la juma de pret.

Cum am schiat pe ploaie

Nu ma intelegeti gresit. Nu sunt mare schioare. Ba chiar anul trecut, in Austria, m-am trantit in mijlocul partiei si am inceput sa urlu ca un drac pana a venit un nene sa ma intrebe daca nu vreau sa ma duca el cu masina pana jos. I-am zis ca da, mi-am urcat schiurile in portbagaj si mi-am jurat ca eu nu mai urc in varful muntelui decat ca sa admir peisajul.