Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din mai, 2010

Internul din iad si angajatorul din mamaliga

Am inceput articolul asta de trei ori. Prima data am plecat de la ideea ca statutul unui intern intr-o companie este, prin partea asta a lumii, o chestie foarte bine definita. Era prea general. A doua oara am incercat sa explic ca eu habar nu am ce e ala internship, pentru ca atunci cand nu aveam experienta am muncit pe moca din simpla fericire de a sti ca sunt publicata, niciodata motivata de nevoia de a obtine experienta si alte chestii specific studentesti. Ganditul asta mecanic e total ineficient, vad asta la fosti colegi care pedaleaza in gol pentru ca au incercat doar sa bifeze casuta aia cu experienta, fara sa inteleag ca, dincolo de asta, daca nu ramai cu ceva din ce faci, e ca si cum ti-ai trage o fusta peste parul de pe picioare (scuzati comparatia).

Dileme existentiale

Nimic serios.

Deci da. Am vazut si ultimul episod din ER. L-am tot amanat vreo doua saptamani, cum am facut si cu ultimele episoade din X-Files. Nu-mi plac finalurile serialelor, cand se termina ma simt ca si cum as afla ca ciocolata mea preferata nu se mai fabrica, asa ca prefer sa o tin pe ultima in frigider pana mai are putin si expira si dupa aia o mananc cu nostalgie si tristete fata de vremurile bune.

Inspirationalul de joi

Bineinteles ca, dupa luni si luni de reflectie si meditatie, 15 sezoane din ER (minus ultimul episod, ii dedic un post special cand il vad) si multa scoala – culmea, fara sa ma duc la cursuri, ca n-am decat niste tutoriale anemice - nu m-am putut abtine. M-am intors la regimul meu de viata preferat, pe reteta blestemat ceasul - trezit - lucrat - dormit in autobuz - lucrat pe genunchi in masina - lucrat in orice loc unde pot sa fur wireless - mancat junk food - uitat la un episod dintr-un serial oarecare (acum sunt intr-o faza cu Cheers, cine ar fi crezut ca Ted Danson chiar a fost sexy pe vremuri) – dormit in perfecta armonie cu patul si urlatorii de la 3 dimineata. Se pare ca asa sunt cablata – cand n-am nimic de facut o iau razna si imi caut ceva de facut, altfel ma simt vinovata ca stau degeaba. Si la cati bani dau aici, sa fiu a naibii daca o sa ma simt vinovata de asa ceva.

Confesiunile unei ucigase de balene (III)

My boxer shorts have my name and it says Raymond.*

Intotdeauna mi s-a parut fascinant aici felul in care lumea nu se cearta. Ai o problema cu cineva? Te duci si ii zici, extrem de politicos, ce problema ai. Poti sa fii sarcastic, se accepta. Dar nu agresiv, chiar dacaiti vine sa-i scoti ochii aluia si sa-i infigi intr-un pix in semn de victorie.