Treceți la conținutul principal

Confesiunile unei ucigaşe de balene (I)

Când eram mică, tata avea o vorbă: Mă, ce-i cu toate luminile astea aprinse? Pentru mine şi frate-miu, factura la curent era ultima dintre grijile de pe lume, imediat după cine iese preşedinte şi dacă mai e sau nu Geani paznic la banca de la parter (asta era important, pentru că Geani ne dădea apă când ieşeam afară, ca să nu mai trebuiască să urcăm două etaje până în casă, şi ne lăsa să ne parcăm bicicletele la el în teritoriu).

Dar felul în care tata pronunţa cuvintele alea ne-a dat tot timpul senzaţia că la mijloc se află ceva de importanţă existenţială. Aşa că, fără să pricep exact de ce, am început să sting luminile.

Şi acum, când cazarea în cămin, în Birmingham, mă costă la fel de mult şi dacă las lumina aprinsă non stop şi apa caldă curgând în duş, tot mă întorc din drum să sting luminile dacă le-am uitat aprinse. Obişnuinţa, na. Şi poate un bun simţ care nu ajută pe nimeni de fapt. Pentru că în mintea mea economia de curent, apă sau energie e o problemă care e în legătură directă cu facturile şi deci, cu cantitatea de bere pe care o am lunar la dispoziţie. Ori aici nu e cazul.

Între timp am aflat însă că unii locuitori ai jumătăţii civilizate a Europei, adică aştia mai vestici aşa, pun problema asta pe un cu totul alt plan. Economia nu porneşte doar din motivul egoist al reducerii facturii la curent. Ea este în legătură directă cu salvarea planetei.

Nu stă nimeni pe holul apartamentului? Atunci închidem caloriferul. Se găteşte în bucătărie? Atunci trebuie să deschidem geamurile. Şi dacă tot deschidem geamurile, de ce să mai ţinem caloriferul pornit? Ce dacă e ianuarie şi sunt minus zece grade afară? Irosim energie. De fapt, ce-ar fi să închidem ocazional şi caloriferul din dormitor, şi să ne punem nişte pulovere pe gât? La urma urmei, e iarnă, nu-i natural să stai în tricou în casă.

Şi toate astea nu în numele sfintei economii care e direct proporţională cu cantitatea de bere pentru care îţi rămân bani după ce plăteşti facturile. Pentru că factura e fixă. Ci în numele unui scop mult mai nobil, care prin comparaţie ne face pe noi, egoiştii preocupaţi numai de confortul şi bunăstarea lor materială, să părem nişte oameni atât de mici, încât nu merităm simpatie nici măcar de la Buddy, retrieverul care joacă fotbal-baschet-pătrăţica-raţele şi vânătorii şi, ocazional, gropiţa, prin filmele americane.

Orice le-ai zice, argumentul lor e imbatabil: Nu e bine pentru mediu. Dar eu, în românismul meu trist, nu pot decât să mă întreb, ca o jumătate de om ce sunt: şi ce dacă??? La câţi bani plătesc pentru cazare aici, să mor de frig în dormitor cu şapte pulovere pe mine ca să salvez balenele dungate cu coadă pestriţă de la Polul Sud e un nonsens. Mai ales că sunt liberă de tirania facturilor.

Drept să spun, nu cred că şeful de la General Motors sau arabii ăia cu mult petrol îşi închid căldura din cauza mustrărilor de conştiinţă. Când o să aud asta, pe cuvânt că închid caloriferul. Apa când mă spăl pe dinţi. Luminile. Şi stau pe întuneric şi mă uit la pereţi şi meditez la cât de bună va fi viaţa după ce toţi ne vom sacrifica pentru binele planetei.

După care îmi cumpăr un tricou tie-dye, nu mă mai epilez şi mă leg cu lanţuri de palmierii lui Mazăre.

Comentarii

Diana a spus…
Hello!
Eu cred ca gresesti. Schimarea in bine o fac milioanele de oameni simpli, nu 1% din populatia globului (magnatii petrolului). So, daca tot ai ajuns la Birmingham, ce-ar fi sa-ti modelezi mentalitatea? Poate aduci vreo idee buna inapoi in Romania.
Succes global!
Ioana a spus…
Tu faci pipi la dus ca sa economiesti apa de la veceu pentru binele planetei?
ina a spus…
Da, da, neaparat sa-ti schimbi mentalitatea, ne faci de ras. Pai ce-i asta?
Nah, una e luxul, alta e necesarul.
Nu cred ca o dau in lux daca simt nevoia sa ma simt comod la mine in casa. Zic si eu...
www.diamantnegru.wordpress.com a spus…
"Şi acum, când cazarea în cămin, în Birmingham, mă costă la fel de mult şi dacă las lumina aprinsă non stop şi apa caldă curgând în duş, tot mă întorc din drum să sting luminile dacă le-am uitat aprinse. Obişnuinţa, na. Şi poate un bun simţ care nu ajută pe nimeni de fapt. Pentru că în mintea mea economia de curent, apă sau energie e o problemă care e în legătură directă cu facturile şi deci, cu cantitatea de bere pe care o am lunar la dispoziţie. Ori aici nu e cazul."

E un bun simt care ajuta la economisirea energiei. Daca tragi apa de mai multe ori, consumi mai multa energie (vad ca iti place asta cu veceurile). Cazarea la camin te costa la fel pe tine, una singura, Ioana. Cineva plateste pretul real ;) E prea complicat?

Te intrebi de ce prefera sa economiseasca? Serios, chiar te intrebi asta? Ca sa nu consume degeaba. Plus altele, dar nu ti le voi desena eu.

In romanismul nostru trist ne cam ducem de rapa. Speram ca vin Erasmusii cu idei bune, dar se pare ca sunt ocupati cu argumente puerile, spuse la misto: "ca să salvez balenele dungate cu coadă pestriţă de la Polul Sud e un nonsens"

De cine faci misto? De tine, sau de mine?

Ma intrebi daca fac pipi la dus. Eu te intreb daca mai ai vreun gram de bun simt in tine. E fair?

Ina pare Dorin. Prea subtil ca sa inteleg ;)

Multam. Eu am terminat-o cu blogul tau. Succes!
vali1313 a spus…
Mă bucură că ai stârnit comentarii! Mă bucură că ai stârnit ASTFEL de comentarii! Scrisul tău, bine adus din condei dealtfel, arată un cinism căutat, care DĂ BINE. Da de ce? Qui prodest?
Mă-ntorc şi zic (au zis-o alţii dar îmi place) cel mai uşor lucru e să critici dar când "critica" o ia la vale, spre "miştocăreală" e "naşpa".
Aici nu mai merge nici chestia cu "aşa am simţit eu, aşa gândesc eu..." şi asta pentru că vorbeşti de "noi, românii".
Şi eu nu mă recunosc!
Şi alţii nu se recunosc!
Cât despre economie, facturi şi alte "mărunţişuri nesemnificative"...
Ai privit vreodată plaja? Din ce-i făcută? Da apa ai privit-o?...
Renunţ, devin prea "ancorat în principii şi spuse vetuste şi banale".
Despre noi, numai de bine! P'aci încă ne crizăm să treacă criza (trebuia să spun "ca şi criza").
Ioana a spus…
Dupa cum am explicat deja in text, n-am ceva impotriva economiei. Am ceva impotriva ipocriziei. Sa spui ca vrei sa salvezi planeta, sa stingi lumina, dar sa-ti plimbi fundul in masina ca, na, cu trenul e complicat tare, e ipocrizie. E sentimentul ieftin ca ai facut ceva ca sa schimbi lumea fara sa faci de fapt nimic.

PS: Nu sunt studenta Erasmus.
PPS: N-am cautat cinismul. El m-a gasit pe mine.
PPPS: De ce ia toata lumea personal chestiile astea?

Love, peace & empathy :)
vali1313 a spus…
Draga mea,
când vei avea maşină vei descoperi COMODITATEA;
când vei avea casa ta vei descoperi FACTURA;
când vei avea nevoie de timp vei descoperi NEPUTINŢA;
când vei avea nevoie... vei descoperi că aşa zisa ipocrizie nu e decât un banal REFLEX DE AUTOAPĂRARE;
Crede-mă, nimeni nu stinge lumina ca să salveze planeta ci pentru (citez aproximativ şi tendenţios) berea de a doua zi. Dar, ca să nu pari meschin, SALVEZI PLANETA.
Când vei plăti facturi, LA CONSUM nu la bucată, ve salva şi tu planeta.
Îmi pare rău pentru tine dar nu poţi striga "Opriţi planeta, vreau să cobor!" (Ioan Grigorescu).
PS la PPPS Lucrurile astea sunt luate personal pentru că SUNT!

Postări populare de pe acest blog

Alice in Chains 2009 - grunge cu freza afro

Asta primavara, pe cand imi planuiam eu viitorul harnica precum furnica, gandindu-ma ca in ultimii doi ani prea am cantat si am petrecut (ca greierele, v-ati prins, da?), am ales sa plec in Marea Britanie pentru foarte multe motive plicticoase, pe care nu le insir acum, ca nu despre asta e vorba in postul asta. Si totusi, dintre toate chestiile pe care le asteptam aici, cea care m-a bucurat cel mai mult, ca pe un pusti care si cand se face mare, tot mai are chef sa joace patratica, este ca UK este the bloody center of the world cand vine vorba de muzica. Iar avantajul de a sta in Birmingham este ca aici se intampla, de obicei, aceleasi chestii ca in Londra, doar ca la juma de pret.

Cum am schiat pe ploaie

Nu ma intelegeti gresit. Nu sunt mare schioare. Ba chiar anul trecut, in Austria, m-am trantit in mijlocul partiei si am inceput sa urlu ca un drac pana a venit un nene sa ma intrebe daca nu vreau sa ma duca el cu masina pana jos. I-am zis ca da, mi-am urcat schiurile in portbagaj si mi-am jurat ca eu nu mai urc in varful muntelui decat ca sa admir peisajul.