Bună seara , zic, cu ochii în puiul ăla fript pe care îl împacheta doamna într-o cutie de carton. Ea își termină treaba, și după vreo câteva secunde se uită la mine ușor amuzată. Bună seara! Pot să cumpăr și eu vreo două aripi? întreb, cu vocea tremurând de la cantitățile industriale de salivă care mi se rostogoleau prin gură. Ea mai aranjează niște cute pe la colțurile cutiei. Ridică o sprânceană. E... nu poți. Eu, bâțâind de pe un picior pe altul. De ce?! Doamna ridică din umeri, punând puiul într-o pungă și începând să umple altă cutie. Păi, trebuie să cumperi tot puiul. Eu, cu mintea ușor încețoșată de foame, gata gata să-mi arunc tot ce aveam în portofel la picioarele ei, numai să mă lase să fug într-un colț și să sfârtec o aripă de-aia crocantă și maronie. Bine! Cât costă puiul? Ea oftează. Câte probleme-și pun unii. Păi, depinde de pui. Nu, n-am mâncat aripi în seara aia. Oh, how time flies when you're having fun. Pentru că mă enervează felul în care
After I jumped, it occured to me: life is perfect.