Treceți la conținutul principal

De ce e vremea proasta la englezi

Stiu ce se spune despre vremea englezeasca, dar ziua in care am ajuns in Birmingham impreuna cu prietenii mei de categorie grea, Lamonza si Mirano, si tata, care planuise calatoria pana la ultimul detaliu, chiar a fost o zi urata. Grea. Innorata.

Pentru ca am o pereche de parinti care ma iubesc suficient de mult incat sa-mi permita sa iau cu mine in valiza care a depasit cu vreo 5 kile greutatea maxima admisa pe moca pe cap de calator cu Tarom o pereche de pantofi cu toc cui, cand eu in ultimii sapte ani m-am cocotat pe tocuri la absolvirea liceului, la majorat si la absolvirea facultatii.

Pentru ca e al dracului de greu sa nu pari un retardat cand incerci sa fii amuzant in engleza si te trezesti facand glume cu Star Trek. Pentru ca oamenii sunt niste fiinte care s-ar purta social dezirabil si in timpul Apocalipsei. Ca pe Titanic, cand femeile si copiii s-au urcat primii in barci, ca si cand adevaratilor gentlemeni nu le tremurau chilotii la gandul unei bai la copca.

Pentru ca suntem niste dobitoci si nu ne intelegem absolut deloc, iar limba este cea mai slaba punte de comunicare pe care o au oamenii, dar pentru ca le place atat de mult, au ajuns sa se bazeze destul de mult pe ea incat sa nu-si dea seama decat prea tarziu ca intr-o camera cu sase oameni de sase natii diferite, nu va exista niciunul care sa nu se simta ca proaspat coborat dintr-un OZN.

Pentru ca atunci cand nu zice nimic iti vine sa incepi mereu conversatiile cu "baga-mi-as picioarele" si chiar cand esti pe cale sa deschizi gura realizezi ca injuratura ta colorata e un fel de *^%$$%^%$ pentru ei.

Pentru ca, invariabil, ajungi sa vorbesti de tara ta. Si ca sa te dai mai interesant, o si mistocaresti putin, desi iti crapa fierea in tine cand te gandesti si la boschetii de pe marginea drumului.

Pentru ca, oricat de migrator ai fi, la un moment dat obosesti. Chiar cand iti imaginai ca o sa ai mai mult elan.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi
Dragă organizatorule de evenimente. Fotograful e prietenul tău. Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte.
Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie.
Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretinde tratament special, nic…

Alice in Chains 2009 - grunge cu freza afro

Asta primavara, pe cand imi planuiam eu viitorul harnica precum furnica, gandindu-ma ca in ultimii doi ani prea am cantat si am petrecut (ca greierele, v-ati prins, da?), am ales sa plec in Marea Britanie pentru foarte multe motive plicticoase, pe care nu le insir acum, ca nu despre asta e vorba in postul asta. Si totusi, dintre toate chestiile pe care le asteptam aici, cea care m-a bucurat cel mai mult, ca pe un pusti care si cand se face mare, tot mai are chef sa joace patratica, este ca UK este the bloody center of the world cand vine vorba de muzica. Iar avantajul de a sta in Birmingham este ca aici se intampla, de obicei, aceleasi chestii ca in Londra, doar ca la juma de pret.