Uncle Jebediah's Magic Cart

Copacii sunt nişte părinţi care îşi învaţă copiii să nu se joace pe stradă. Am crescut printre dealuri galbene şi uscate, tăiate de şosele încâlcite şi înfierbântate, dar iubesc câmpiile, fiindcă se aseamănă cu spaţiul, nu au limite, şi nici hopuri peste care să sari. Ele doar sunt, şi asta le ajunge. Când am plecat pentru prima oară de acasă mi-era frică de gândaci. Aveam mulţi gândaci unde mă mutasem, se plimbau toţi prin cameră dintr-un capăt în altul, iar eu aruncam după ei cu reviste, gândindu-mă că dacă sunt suficient de rapidă o să îi nimeresc. Întotdeauna fugeau sub pat, iar eu stateam două trei ore după aia privind periată de jur împrejur, cu o permanentă senzaţie de mâncărime. Nu-mi era dor să aibă cineva grija de mine. Doar voiam pe cineva care să omoare gândacii. Mi-ar plăcea să fiu bătrână, bătrână de tot, şi să locuiesc cu moşul meu într-un apartament micuţ, în mijlocul unui oraş suprapopulat, înconjuraţi de vecine telenoveliste. sa fiu acas