Treceți la conținutul principal

Fuck you, Tarom & Alitalia

N-am mai avut de mult un hatelist. Sincer, n-am prea avut de ce. Dupa trei ani de injurat secretarele de la facultate, vanzatoarele de la chioscurile de bilete, traficul din Bucuresti si cainii vagabonzi am ajus intr-o tara care, desi e departe de a fi perfecta, nu prea iti da motive sa iti smulgi parul din cap de zece ori pe zi si sa repeti Gusfraba pana ti se imbarliga limba in gura, numai ca sa nu pocnesti pe cineva.

Dar ieri a foat o zi in care totul a mers prost. A fost un joi 17 cu atatea ghinioane si idioti ca nu-mi vine sa cred ca am ajuns intreaga acasa.

Totul a inceput cu autobuzul spre Heathrow, un National Express care in mod normal vine de-ti pui ceasul dupa el. Ieri a intarziat jumatate de ora. Eram cat pe ce sa luam trenul pana in Londra cand l-am vazut venind. Soferul era de un calm absolut enervant. A mai stat vreo 10 minute in statie. Si in urmatoarea. Si in urmatoarea. Iar la nici un sfert de ora de aeroport, am stat intr-o coloana enorma din cauza ca se faceau lucrari pe autostrada.

Si uite asa s-a dus cam o ora din marja noastra de doua ore. Dar era destul timp sa ne imbarcam intr-o ora, nu? Nu, pentru ca mai departe ne-am lovit de nesimtirea si de prostia crunta a angajatilor de la Alitalia si de la Tarom.

Ajungem la check in. O tanti de la Alitalia (Tarom nu proceseaza bagaje pe Heathrow) ii povestea colegei ca ea abia a venit din vacanta, e prima zi si se misca mai greu. Un geniu malefic a pus-o la coada noastra. I-a luat 15 minute sa faca check in la cei 3 pasageri din fata.

Vine randul nostru, ne cantareste trolerele: 24 si 27 de kilograme. Imi pare rau, dar trebuie sa platiti surplusul de bagaj. N-am comentat. Pe Otopeni, cand am plecat, tot atat de grele ne erau trolerele, si n-a zis nimeni nimic. Dar, na, asta e politica. Asteptam sa ne spuna cat si unde sa platim.

Isi ia un cartonas si incepe sa scrie: 27 plus 24, trage linie dedesubt, un minut de gandire, 51. 20 ori 2, un minut de gandire, 40. 51 minus 40, un minut de gandire, 11. Dupa care mai verifica odata. Inca un minut. Aproape 5 minute de calcule ca sa deduca faptul ca aveam 11 kilograme de bagaj de platit. Imi venea sa ii smulg pixul ala din mana si sa ii zica: cucoana, maximul admis e de 20 de kilograme. Ce cacat e asa de greu sa aduni 7 si cu 4?

Intr-un final, ne trimite la un ghiseu sa platim. La ghiseu, coada monstru. Oamenii, politicosi, ne lasa in fata, ca ne pleca avionul in juma de ora. Inauntru, o proasta, tot de la Alitalia, care isi prinsese urechile in nu stiu ce program pe calculator. Sta. Da telefon. Vorbeste 5 minute. Nimic. Nu va suparati, imi pleaca avionul in 20 de minute, imi luati si mie banii? Ce ma intereseaza pe mine ca iti pleaca avionul? Asteapta. E treaba mea ce fac. Cineva din spate: Doamna, nu ne deranjeaza, daca le pleaca avionul, luati-le banii. Ea: Deci nu imi spuneti mie cum sa-mi fac treaba, da? In final, dupa ce se chinuie ca o toanta cu ce cacat avea ea de facut, vine unul sa o ajute. Nu va suparati, ne luati si noua banii? Ne pleaca avionul. Ala da din cap si zice da. Multumim, doamne.

Numai ca stiti cat ia Alitalia pentru un kil de bagaje? 12 lire jumate. Ca sa intelegeti, prin comparatie, Wizz Air, companie renumita pentru jecmaneala la bagaje, cere 5. Cand am azut ca am dat 125 de lire numai pe bagaj, mi-a venit s-o iau de gat pe-aia de la check in. Dar nu puteam. Plecase acasa. Sper ca intr-o vacanta continua, sau pe un post la McDonald’s.

Si da-i si alearga. Am trecut de securitate, de pasapoarte, mai erau 5 minute pana decola avionul, Am ajuns la imbarcare la 12 si 25 si am fost recunoscatoare cand nenea de acolo, ne-a zis, pe romaneste, pe un ton parintesc: vai, dar ce s-a intamplat de ati ajuns asa tarziu? Eram deja in drum spre casa, totul era bine.

Ne-am inghesuit in avion. Caut un loc sa-mi pun rucsacul. Il indes sus la bagaje, ma asez pe scaun si-mi trag sufletul. Trece stewardesa sa inghida compartimentele de bagaje, le verifica pe toate. Ajunge la al meu. Al cui e rucsacul asta? Eu ridic timid mana. Al meu. Ea, nervoasa: Al tau e? Draga, tu stii sa citesti? Imi arata ceva scris pe exterior. Ii zic ca am gasit compartimentul deschis, cum era sa citesc pe exterior? Se uita sictirita la mine: Hai, treci si ia-ti rucsacul. Ma strecor pe coridor. Ea vine iar la mine. Uite draga, imi arata undeva in compartiment, scria si pe interior. Ne-am inteles? Si unde il pun, intreb. Cum adica unde? Il tii intre picioare!

Nu stiu ce, poate faptul ca mergeam acasa, poate faptul ca ma saturasem de mizerii deja, poate vreo interventie divina, m-au oprit sa o iau de par si sa ii spun ca tu poate sa ii zica lu ma-sa si nici macar ei atunci cand e client sa plateste o caruta de bani pentru un serviciu. Ca pe banii mei nu ma ia nimeni ca la scoala cu „draga, tu stii sa citesti?”, de parca eram vreo cretina care nu ar fi inteles cu un simplu: „va rog sa va luati rucsacul de aici”. Ca normal ar fi fost sa-mi caute ea loc pentru rucsac, nu sa ma puna sa-l tin intre picioare, de parca eram in microbuzul de Cernavoda-Constanta.

Dar am respirat. Mergeam acasa. I-am urat toate cele bune, m-am asezat cuminte si am zis: ura, s-a terminat.

Ei bine, nu. Pentru ca, dupa ce am dat 125 de lire pe „surplus de bagaj”, dupa 30 de minute de asteptare in fata benzii ne-am dat seama ca in vacanta asta or sa ne trebuiasca periute de dinti si chiloti noi, noi si inca vreo 10-15 oameni, pentru ca bagajele noastre au pasit in zona crepusculara. Ma intreb cum e posibil, intr-un zbor fara escala, sa pierzi un morman de trolere.

La ghiseu la bagaje pierdute, o tanti da telefoane: Mai, ia mai uitati-va in cala aia odata. Sigur nu mai e nimic, n-ati uitat niciun bagaj? Ei: Nu, nu, nu e nimic. Hai ma, Costele, tre sa fie acolo, unde dracu sa fie in alta parte?

Nici acum nu stiu ce s-a intamplat cu bagajul meu. Nici Taromul nu stie. 360 de lire biletul, 40 de lire trolerul meu, 80 al persoanei cu care eram. Si acum port hainele lu mama. Faceti si voi un calcul. De-aia Alitalia a fost falimentara. Pentru ca e o companie de incompetenti care nu stiu sa faca o adunare. Si de-aia cumpaniile de linie ca Tarom sunt in cadere libera. Pentru ca nu inteleg ca la banii pe care ii cer, daca ofera aceleasi servicii ca un low cost, oamenii nu au niciun motiv sa zboare cu ei.

Sau am uitat, in Romania clientul e doar prostul care da banii.

Later edit: La Tarom, azi nu a raspuns nimeni la niciunul din cele 3 numere de telefon pe care mi le-au dat. Abia acum, la ora 8, am dat de cineva. Mi-a zis ca nu are de unde sa stie unde sunt bagajele, pentru ca zborul de la Londra are intarziere. Adica ei asteapta avionul si cauta in cala. Cam la asta se reduc eforturile lor de a ne gasi bagajele. Acum ma simt mult mai bine.

Comentarii

zeeny a spus…
Bag seama ca nu erai prin zona cand povesteam cum am ramas fortat o noapte in Milano (unde trebuia sa fac escala like... 40 de minute) din cauza serviciilor Alitalia.

Alitalia is generally a no-no. Plus Tarom = no, no and FUCK NO.

Eh. We live and learn :)
Ioana a spus…
Daca stiam ca o sa am parte de combinatia asta, poti sa-ti imaginezi ca o evitam. Dar cei de la Tarom n-au avut bunul simt sa ma anunte - atunci cand am cumparat biletul - de parteneriatul lor cu Alitalia.

Si da, we live and learn. Da stii, cand vii acasa odata la 3 luni in niciun caz nu vrei ca atunci cand iti imbratisezi familia la aeroport sa injuri in gand ca ti-au pierdut aia bagajele. De-aia ma apuca dracii, ca in rest sunt lucruri, si lucrurile pot fi inlocuite.
ana a spus…
eu am zburat sapt trecuta,spre madrid,cu escala la roma. in aeroportul din madrid,cand am luat bagajul de pe banda,am constatat ca era pe jumatate deschis,cerculetele acelea ale fermoarelor erau rupte,iar lacatul cu cifru era sucit,dat peste cap,ramanand agatat doar pe o parte. in urma socului,nu am realizat ce-mi lipseste,pe moment(ma gandeam la tot felul de lucruri care ar fi putut sa dispara),dar la hotel am constatat ca lipsea camera foto profesionala,in valoare de 500 de euro...tocmai de aceea am si pus lacat cu cifru,pt ca aveam si lucruri de valoare.
pe banda erau multe manere,incuietori rupte,fermoare,am ramas masca...niciodata nu vazusem asa ceva. dupa ce lumea si-a luat bagajele,mai ramasesera 2 pe banda,pt care nu venise nimeni,inca. un tip in vesta reflectorizanta se tot uita la ele si privea ba in stanga,ba in dreapta. la un moment dat si-a dat seama ca ne atrasese atentia si ca suntem cu ochii pe el,asa ca ne-a aruncat o privire de parca ne-a fulgerat. in urmatorul minut a si insfacat trolerul mai mare,care era infasurat si in tipla,si care avea si cifru,si l-a strecurat,rapid,pe o usa din spate. am ramas cu o scarba imensa!! nu mai zbor cu alitalia in viata mea! dar nici zbor cu escala nu mai iau vreodata!!
desigur ca nu am mai avut sorti de izbanda cu aparatul foto,deoarece am constatat abia acasa,nu am facut plangere pe moment,desi acum regret ca nu am fost pe faza sa fac plangere macar pt bagajul deschis,iar prietenul meu pt trolerul rupt(el a scapat mai ieftin).....
nu spun ca nu se intampla si cu alte companii,dar atatea plangeri cate am vazut pe net,despre furturile de la alitalia,nici ca am vazut despre alte companii. am zburat cu atatea companii si nu am avut nici macar un incident de acest fel. cum am zburat pt prima data cu alitalia,mi s-a si intamplat....a naibii coincidenta!! tind sa cred ca toti sunt mana in mana pe acolo,din moment ce nu se iau masuri,dar plangeri exista cu duiumul. in concluzie : greseala mea!...nu trebuia sa pun aparatul in bagajul de cala,desi,de fiecare data l-am pus acolo...dar nici nu mi-as fi inchipuit ca s-ar putea intampla asa ceva,mai ales cu lacat cu cifru. la intoarcere ne-am "bandajat" gentile cu tipla alimentara,de nu mai aveau nici forma definita,nu li se mai observa nici culoarea,nimic....

Postări populare de pe acest blog

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi
Dragă organizatorule de evenimente. Fotograful e prietenul tău. Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte.
Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie.
Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretinde tratament special, nic…

Alice in Chains 2009 - grunge cu freza afro

Asta primavara, pe cand imi planuiam eu viitorul harnica precum furnica, gandindu-ma ca in ultimii doi ani prea am cantat si am petrecut (ca greierele, v-ati prins, da?), am ales sa plec in Marea Britanie pentru foarte multe motive plicticoase, pe care nu le insir acum, ca nu despre asta e vorba in postul asta. Si totusi, dintre toate chestiile pe care le asteptam aici, cea care m-a bucurat cel mai mult, ca pe un pusti care si cand se face mare, tot mai are chef sa joace patratica, este ca UK este the bloody center of the world cand vine vorba de muzica. Iar avantajul de a sta in Birmingham este ca aici se intampla, de obicei, aceleasi chestii ca in Londra, doar ca la juma de pret.