Treceți la conținutul principal

Despre mine

Ioana Epure, 27. Am facut un master in jurnalism in UK, am terminat Comunicarea la SNSPA, am scris si-am organizat evenimente la Metropotam, am dat cu pixul la Sunete, la Dilema Veche si la Bookaholic, si prin multe alte locuri pe care nici nu le mai tin minte.

Timp de un an am fost documentarist la Realitatea TV.

Pe vremuri, fondator UnkleJeb Events, prin care planuiam sa va stric linistea de pe strada in urmatorii 5-10 ani sau macar pana surzesc si nu mai sunt in stare sa pescuiesc formatiile care imi plac si sa le invit la un suc in Bucuresti.

Azi fotograf full-time.

Si, mai recent, fondator Uncle Jeb Studio, cel mai misto studio de fotografie din Bucuresti. Sau macar singurul unde o sa gasiti, la un loc, cinci palarii, un caine si o suta de elefanti. Si care organizeaza, de doi ai incoace, Noaptea Studiourilor Foto.



Daca va plac aberatiile mele, cautati-ma pe Facebook, ca sa aflati pe unde mai scriu.

Daca va plac pozele mele, dati o tura pe ioanaepure.ro, pe pagina de Facebook a Uncle Jeb Studio sau la noi pe site, ori pe Festival Photo.

In rest, beau berea direct din sticla, alerg in Birmingham Lisabona Bucuresti dupa caini cu covrigi portocale sticle de vin rosu in coada, am nostalgii dupa o fosta viitoare cariera de rockstar si de-aia, orice as face, tot in fata sau in spatele scenei ma invart. Cand o sa fiu mare, vreau sa ma fac Wonder Woman.

Poze de colega Cristina.

Alte mici detalii

Cum ar fi faptul ca tot ceea ce scriu aici reprezinta parerile si ideile mele, fara vreo legatura cu oamenii sau cu organizatiile cu care lucrez. Nu de alta, da-s destul de vehementa si lumea se mai supara pe mine. 

Postări populare de pe acest blog

Cum am schiat pe ploaie

Nu ma intelegeti gresit. Nu sunt mare schioare. Ba chiar anul trecut, in Austria, m-am trantit in mijlocul partiei si am inceput sa urlu ca un drac pana a venit un nene sa ma intrebe daca nu vreau sa ma duca el cu masina pana jos. I-am zis ca da, mi-am urcat schiurile in portbagaj si mi-am jurat ca eu nu mai urc in varful muntelui decat ca sa admir peisajul.

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi Drag ă organizator ule de evenimente. Fotograful e prietenul tău . Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte. Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie. Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretin

The Room si alte revelatii personale

Si uite asa m-am intors pe insulita asta unde, cand iese soarele, crezi ca o s-o iei razna ca aia din Caderea Noptii cand, v-ati prins, se face noapte. Am aterizat (de data asta fara probleme organizatorice ) acum vreo 3 saptamani, ce-i drept. Dar - stiu, pare de necrezut - chiar am avut chestii de facut (iuhu!).