Treceți la conținutul principal

Despre mine

Ioana Epure, 27. Am facut un master in jurnalism in UK, am terminat Comunicarea la SNSPA, am scris si-am organizat evenimente la Metropotam, am dat cu pixul la Sunete, la Dilema Veche si la Bookaholic, si prin multe alte locuri pe care nici nu le mai tin minte.

Timp de un an am fost documentarist la Realitatea TV.

Pe vremuri, fondator UnkleJeb Events, prin care planuiam sa va stric linistea de pe strada in urmatorii 5-10 ani sau macar pana surzesc si nu mai sunt in stare sa pescuiesc formatiile care imi plac si sa le invit la un suc in Bucuresti.

Azi fotograf full-time.

Si, mai recent, fondator Uncle Jeb Studio, cel mai misto studio de fotografie din Bucuresti. Sau macar singurul unde o sa gasiti, la un loc, cinci palarii, un caine si o suta de elefanti. Si care organizeaza, de doi ai incoace, Noaptea Studiourilor Foto.



Daca va plac aberatiile mele, cautati-ma pe Facebook, ca sa aflati pe unde mai scriu.

Daca va plac pozele mele, dati o tura pe ioanaepure.ro, pe pagina de Facebook a Uncle Jeb Studio sau la noi pe site, ori pe Festival Photo.

In rest, beau berea direct din sticla, alerg in Birmingham Lisabona Bucuresti dupa caini cu covrigi portocale sticle de vin rosu in coada, am nostalgii dupa o fosta viitoare cariera de rockstar si de-aia, orice as face, tot in fata sau in spatele scenei ma invart. Cand o sa fiu mare, vreau sa ma fac Wonder Woman.

Poze de colega Cristina.

Alte mici detalii

Cum ar fi faptul ca tot ceea ce scriu aici reprezinta parerile si ideile mele, fara vreo legatura cu oamenii sau cu organizatiile cu care lucrez. Nu de alta, da-s destul de vehementa si lumea se mai supara pe mine. 

Postări populare de pe acest blog

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi
Dragă organizatorule de evenimente. Fotograful e prietenul tău. Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte.
Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie.
Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretinde tratament special, nic…

Alice in Chains 2009 - grunge cu freza afro

Asta primavara, pe cand imi planuiam eu viitorul harnica precum furnica, gandindu-ma ca in ultimii doi ani prea am cantat si am petrecut (ca greierele, v-ati prins, da?), am ales sa plec in Marea Britanie pentru foarte multe motive plicticoase, pe care nu le insir acum, ca nu despre asta e vorba in postul asta. Si totusi, dintre toate chestiile pe care le asteptam aici, cea care m-a bucurat cel mai mult, ca pe un pusti care si cand se face mare, tot mai are chef sa joace patratica, este ca UK este the bloody center of the world cand vine vorba de muzica. Iar avantajul de a sta in Birmingham este ca aici se intampla, de obicei, aceleasi chestii ca in Londra, doar ca la juma de pret.