Treceți la conținutul principal

Greu de ucis: Sigur Ros vs mr Luke

Doar ce-am descoperit chestia asta, probabil la vremea ei o fi circulat pe net, asa ca daca ati vazut-o acum trei ani, ma scuzati. Pentru mine a fost educativa, desi mi-a fost greu sa ma uit pana la sfarsit. La un moment dat simteam jena omului de parca as fi fost de fata. Serios, interviul asta produce disconfort.




Si pentru cine o sa sara de cur in sus si sa arunce cu rosii in baiatu cu intrebarile, here’s my two cents: nici Jann Wenner nu scotea ceva de la indivizii aia apatici. La naiba, nici CIA nu scotea ceva de la ei. Membrii trupei s-au purtat ca niste pusti de a cincea pe care ii aduce tata cu Mertzanu la scoala. Si probabil isi imaginau ca ii fac o enorma favoare individului din presa de fiecare data cand deschid gura, cand de fapt favoarea era reciproca. Fara mass media, multe trupe care umplu stadioane ar canta si acum in garaj.

Dar, dude:

How do you guys create a song? Does one person start playing an instrument and then everyone else kind of starts adding into that?

Asta e o intrebare care ar trebui pusa pe lista celor mai cretine intrebari pentru formatii, chiar intre Daca ai fi o leguma, ce leguma ti-ar placea sa fii? si Did you think you’d be the kind of band that sold 2 milion records?

A, ups. Asta e urmatoarea intrebare a geniului inchizitor.

De ce sunt intrebari cretine? Pai, in primul rand, pentru ca nicio formatie nu se apuca de cantat planuind ca in doi ani sau trei sau cinci o sa-i faca cinste lui Bono cu o bere cand saracu om nu si-a luat leafa. Pur si simplu nu se intampla asta. Nu e o afacere, sa arunci un business plan si  sa astepti sa curga banii. Ma rog, sunt convinsa ca as putea da cateva exemple de-astea in industria muzicala romaneasca, dar cred ca se prinde toata lumea de ce sunt total irelevante pentru discutia asta.

Si in al doilea rand, pentru ca procesul de a compune o piesa e, ma scuzati, cam acelasi cu acela de a te duce la buda. Te duci la veceu si faci. Faptul ca jetul e mai subtire sau mai gros depinde de cata apa ai baut in ziua aia. Daca te intreaba cineva: Tu prin ce procedee iti golesti vezica? Intai faci un strop si dupa aia tot restul vezicii i se alatura? Ce ii raspunzi?

Scuzati comparatia dar e necesara. A face o piesa e ceva care se intampla natural. Un proces organic. Nu are un algoritm, depinde de o gramada de chestii diferite.

Aici gasiti varianta in care mr Luke incearca s-o dreaga, analizand extrem de defensiv interviul, ca sa vada ce-a mers prost. De remarcat reactia invitatei lui la intrebarea How do you guys create a song?

Nu reusesc sa-mi imaginez un raspuns satisfacator la intrebarea asta.

El spune ca se astepta exact la ceea ce le-a sugerat in urmatoarea intrebare: Does one person start playing an instrument and then everyone else kind of starts adding into that?

Asta e raspunsul pe care jumatate din populatia planetei se astepta sa-l auda, treaba care anuleaza din start intrebarea. Zic si eu.

O alta chestie de remarcat din interviu e felul in care tipul, pe jumate mancat de viu de islandezi, cauta in permanenta pe cineva care sa il salveze. Un membru al trupei care sa ii dea un semn ca e de partea lui. In cazul asta, el crede ca tobarul, aflat in extrema dreapta, a fost de partea lui.

Well ain't that cute. But it's wroooong! Tobarul nu a fost de ajutor. Doar nu s-a strofocat atat de mult sa-l faca sa se simta penibil. Dupa ce au plecat din studio si au mers la bere, probabil tobarul l-a mistocarit cel mai mult.

Na, n-om fi fost noi Sigur Ros, dar am dat cateva interviuri. Si-mi amintesc ca atunci cand primeam intrebari tampite, colegii mei incepeau sa-l ia peste picior pe intervievator, ceea ce pentru mine a insemnat intotdeauna un conflict de interese, pentru ca numai Dumnezeu stie cate intrebari cretine am pus si eu la viata mea si ma gandeam mereu cum ar fi sa fiu in locul lui. A, da, am fost. A durut.

Ce ma enerveaza e cand oamenii dau vina pe unii sau pe altii. Un interviu e un dialog. Daca iese prost, e vina ambelor parti. Dar cine pune intrebarile trebuie sa se puna mereu in situatia aluia care raspunde. Eu cel putin asa vad treaba asta. Si trebuie sa fii sincer cu tine, si realist. Si cand nu reusesti e bine sa te gandesti mereu la interviul asta :))

PS: Mi-a placut finalul analizei:
El: “I've got David Lee Roth next week.”
Ea: “A, you don’t even have to be there with David Lee Roth. You can use a sock puppet with him.”

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Alice in Chains 2009 - grunge cu freza afro

Asta primavara, pe cand imi planuiam eu viitorul harnica precum furnica, gandindu-ma ca in ultimii doi ani prea am cantat si am petrecut (ca greierele, v-ati prins, da?), am ales sa plec in Marea Britanie pentru foarte multe motive plicticoase, pe care nu le insir acum, ca nu despre asta e vorba in postul asta. Si totusi, dintre toate chestiile pe care le asteptam aici, cea care m-a bucurat cel mai mult, ca pe un pusti care si cand se face mare, tot mai are chef sa joace patratica, este ca UK este the bloody center of the world cand vine vorba de muzica. Iar avantajul de a sta in Birmingham este ca aici se intampla, de obicei, aceleasi chestii ca in Londra, doar ca la juma de pret.

Cum am schiat pe ploaie

Nu ma intelegeti gresit. Nu sunt mare schioare. Ba chiar anul trecut, in Austria, m-am trantit in mijlocul partiei si am inceput sa urlu ca un drac pana a venit un nene sa ma intrebe daca nu vreau sa ma duca el cu masina pana jos. I-am zis ca da, mi-am urcat schiurile in portbagaj si mi-am jurat ca eu nu mai urc in varful muntelui decat ca sa admir peisajul.