Treceți la conținutul principal

Greu de ucis: Sigur Ros vs mr Luke

Doar ce-am descoperit chestia asta, probabil la vremea ei o fi circulat pe net, asa ca daca ati vazut-o acum trei ani, ma scuzati. Pentru mine a fost educativa, desi mi-a fost greu sa ma uit pana la sfarsit. La un moment dat simteam jena omului de parca as fi fost de fata. Serios, interviul asta produce disconfort.




Si pentru cine o sa sara de cur in sus si sa arunce cu rosii in baiatu cu intrebarile, here’s my two cents: nici Jann Wenner nu scotea ceva de la indivizii aia apatici. La naiba, nici CIA nu scotea ceva de la ei. Membrii trupei s-au purtat ca niste pusti de a cincea pe care ii aduce tata cu Mertzanu la scoala. Si probabil isi imaginau ca ii fac o enorma favoare individului din presa de fiecare data cand deschid gura, cand de fapt favoarea era reciproca. Fara mass media, multe trupe care umplu stadioane ar canta si acum in garaj.

Dar, dude:

How do you guys create a song? Does one person start playing an instrument and then everyone else kind of starts adding into that?

Asta e o intrebare care ar trebui pusa pe lista celor mai cretine intrebari pentru formatii, chiar intre Daca ai fi o leguma, ce leguma ti-ar placea sa fii? si Did you think you’d be the kind of band that sold 2 milion records?

A, ups. Asta e urmatoarea intrebare a geniului inchizitor.

De ce sunt intrebari cretine? Pai, in primul rand, pentru ca nicio formatie nu se apuca de cantat planuind ca in doi ani sau trei sau cinci o sa-i faca cinste lui Bono cu o bere cand saracu om nu si-a luat leafa. Pur si simplu nu se intampla asta. Nu e o afacere, sa arunci un business plan si  sa astepti sa curga banii. Ma rog, sunt convinsa ca as putea da cateva exemple de-astea in industria muzicala romaneasca, dar cred ca se prinde toata lumea de ce sunt total irelevante pentru discutia asta.

Si in al doilea rand, pentru ca procesul de a compune o piesa e, ma scuzati, cam acelasi cu acela de a te duce la buda. Te duci la veceu si faci. Faptul ca jetul e mai subtire sau mai gros depinde de cata apa ai baut in ziua aia. Daca te intreaba cineva: Tu prin ce procedee iti golesti vezica? Intai faci un strop si dupa aia tot restul vezicii i se alatura? Ce ii raspunzi?

Scuzati comparatia dar e necesara. A face o piesa e ceva care se intampla natural. Un proces organic. Nu are un algoritm, depinde de o gramada de chestii diferite.

Aici gasiti varianta in care mr Luke incearca s-o dreaga, analizand extrem de defensiv interviul, ca sa vada ce-a mers prost. De remarcat reactia invitatei lui la intrebarea How do you guys create a song?

Nu reusesc sa-mi imaginez un raspuns satisfacator la intrebarea asta.

El spune ca se astepta exact la ceea ce le-a sugerat in urmatoarea intrebare: Does one person start playing an instrument and then everyone else kind of starts adding into that?

Asta e raspunsul pe care jumatate din populatia planetei se astepta sa-l auda, treaba care anuleaza din start intrebarea. Zic si eu.

O alta chestie de remarcat din interviu e felul in care tipul, pe jumate mancat de viu de islandezi, cauta in permanenta pe cineva care sa il salveze. Un membru al trupei care sa ii dea un semn ca e de partea lui. In cazul asta, el crede ca tobarul, aflat in extrema dreapta, a fost de partea lui.

Well ain't that cute. But it's wroooong! Tobarul nu a fost de ajutor. Doar nu s-a strofocat atat de mult sa-l faca sa se simta penibil. Dupa ce au plecat din studio si au mers la bere, probabil tobarul l-a mistocarit cel mai mult.

Na, n-om fi fost noi Sigur Ros, dar am dat cateva interviuri. Si-mi amintesc ca atunci cand primeam intrebari tampite, colegii mei incepeau sa-l ia peste picior pe intervievator, ceea ce pentru mine a insemnat intotdeauna un conflict de interese, pentru ca numai Dumnezeu stie cate intrebari cretine am pus si eu la viata mea si ma gandeam mereu cum ar fi sa fiu in locul lui. A, da, am fost. A durut.

Ce ma enerveaza e cand oamenii dau vina pe unii sau pe altii. Un interviu e un dialog. Daca iese prost, e vina ambelor parti. Dar cine pune intrebarile trebuie sa se puna mereu in situatia aluia care raspunde. Eu cel putin asa vad treaba asta. Si trebuie sa fii sincer cu tine, si realist. Si cand nu reusesti e bine sa te gandesti mereu la interviul asta :))

PS: Mi-a placut finalul analizei:
El: “I've got David Lee Roth next week.”
Ea: “A, you don’t even have to be there with David Lee Roth. You can use a sock puppet with him.”

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

The Times They Are a-Changin'

Ca toată lumea care, în prima săptămână din ianuarie, manâncă sănătos, aleargă, citește, începe un caiet nou la matematică și scrie frumos pe prima pagină, nici eu nu m-am putut abține să nu iau 534 de decizii în urma cărora o să fiu în sfârșit omul perfect. E ceva la luna ianuarie care te face să crezi că ai primit o nouă șansă de a te pune la punct cu diverse lucruri, la fel cum luna decembrie îți permite lejer sentimentul că oricum n-are sens să-ți mai bați capul, că oricum se termină anul. Ca și cum următorul ianuarie ar fi așa, undeva pe alt plan existențial.

În fine, teoria mea e că înainte de a te gândi la ce vrei e sănătos să faci întâi un pas înapoi. Să vezi ce ai învățat din lucrurile prin care ai trecut. Asta am făcut și noi la studio, ne-am pus la masă în ultima zi de lucru din decembrie și am făcut o listă cu ce-am făcut bine și ce-am făcut prost în 2012, ca să ne dăm seama ce e cazul să schimbăm (sau nu) în 2013.

Partea interesanta e ca a fost mai simplu la studio, ca s…

Viata inainte si dupa potaie sau ce-mi mai trece prin cap cand scot cainele pe vreme rea

Imi trag costumul de schi pe mine, inchid bine toate fermoarele, imi infasor un fular in jurul gatului si imi indes un fes pe cap. Inculpatul e deja la usa, nici n-apuc sa deschid bine ca e deja in fata lifului. De bucurie ca iesim afara, da doua-trei ture de palier, le bubuie vecinilor in usi cu coada (tot astept sa scoatem pe cineva afara din casa prin metoda asta, dar cred ca s-au invatat deja) si incearca sa-mi foloseasca manusile pe post de jucarie de ros.
Jos, in fata blocului, imi dau seama ca nici nu pot sa deschid ochii de viscol. Uitandu-ma numai inspre bocanci, plecam la plimbare pe langa gardul cimitirului Ghencea, in urletele cainilor aciuati pe terenul Statului Major de vizavi, el scapat din pusca, eu intr-un echilibru precar, cu ochii mijiti si sperand sa nu dau cu curul de pamant sau sa intru cu capul in vreun stalp, injurand de toti sfintii si gandindu-ma aleatoriu la toate celelalte lucruri care s-au schimbat in viata mea de cand am potaie. Pe langa, evident, aratu…

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi
Dragă organizatorule de evenimente. Fotograful e prietenul tău. Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte.
Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie.
Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretinde tratament special, nic…