De George R. R. Martin am auzit prima oara pe la 12 ani, cand unchi-miu mi-a pus o sacosa cu carti in brate si mi-a zis Daca iti place science fiction-ul, citeste-le pe astea, si vorbim dupa. Am citit Peregrinarile lui Tuf si Zburatorii noptii (dupa care s-a facut si un film foarte prost) si de atunci Martin a ramas mereu in mintea mea ca unul din autorii mei preferati, desi dupa aia nu m-am mai intors la el niciodata. Intotdeauna am preferat sa citesc autori diferiti decat sa raman fixata pe unul singur - cu toate ca am avut si cateva momente de-astea, recunosc, unul dintre ele a fost chiar cu Asimov, si apropo, eu ma situez in tabara care considera ca, oricat de simplist ar fi, Asimov e tata lor, si ca daca vrei sa te apuci de science fiction, Dune e cea mai proasta alegere si seria Imperiului cea mai buna. Doar zic.
Fan fantasy nu prea am fost niciodata, si nici nu pretind ca as fi cunoscatoare. La Lord of the Rings am adormit de fiecare data si Tolkien nu m-a atras prea tare, si stiu ca asta suna ca si cum i-ai spune cuiva ca nu-ti place mancarea chinezeasca pentru ca nu suporti orezul (pentru ca toata lumea crede ca mancarea chinezeasca inseamna numai orez), dar ceva in felul in care genul e dominat de teme medievale ma irita si de-asta nu l-am explorat niciodata.
Ei si din motivele astea doua tata Martin a ramas numai o impresie in capul meu in ultimii zece (probabil) ani. Pana cand a inceput tam tam-ul cu Game of Thrones, desigur. Genul ala de campanie de care nu poti sa fugi, cum a fost si la Tron. Asa ca, atunci cand am avut ocazia sa vad primele doua episoade (azi, la vizonarea HBO de la Excalibur, evident, multumesc de invitatie), am zis, hai dom'le sa vedem care e treaba, daca e cineva care ma poate convinge sa citesc fantasy, Martin e ala. Sau poate Ursula Le Guin, dar din pacate pe ea HBO inca n-a contactat-o.
Si trebuie sa recunosc ca a cam mers. Game of Thrones e al dracului de bine facut, se simte mana lui Martin peste tot (am inteles ca a fost consultant oricum), mai ales in felul in care reuseste sa evite temele alea puerile cu elfi & shit. Adica daca tot facem creaturi supranaturale, hai sa le facem sa taie capete, sa tasneasca sange, lucruri de-astea, genul ala de horror care nu e doar de dragul de a fi horror pe care l-am apreciat la povestirile vechi si are si ceva umor pe deasupra. Ma rog, trebuie sa recunosc ca a fost cam mult si cam moca in primele 5-10 minute (nu mai vorbim de scenele de sex de dupa), dar hei, ce mod mai bun de a trezi interesul unui public uber-saturat de seriale decat un inceput cu membre imprastiate prin zapada si cadavre cu viermi, plus niste doggy-style softcore porn cu Ronon din Atlantis?
Si intorcandu-ne la Martin, da, cu siguranta ca, din toata seria A Song of Ice and Fire, cel putin Game of Thrones e pe lista mea de lecturi in urmatoarele luni. Si dupa aia vad si restul serialului, ca la 8 episoade poti sa stai daca stii sfarsitul, dar 7-800 de pagini nu. Despre George RR Martin puteti citi doua materiale foarte dragute facute de New York Times si The New Yorker care explica, printre altele, si motivul pentru care ultimul volum din serie e inca la puricat. Nu vreau sa va stric surpriza, dar are legatura cu Lost. Cine ar fi crezut?
O singura obiectie am: Urzeala Tronurilor? Serios?
Fan fantasy nu prea am fost niciodata, si nici nu pretind ca as fi cunoscatoare. La Lord of the Rings am adormit de fiecare data si Tolkien nu m-a atras prea tare, si stiu ca asta suna ca si cum i-ai spune cuiva ca nu-ti place mancarea chinezeasca pentru ca nu suporti orezul (pentru ca toata lumea crede ca mancarea chinezeasca inseamna numai orez), dar ceva in felul in care genul e dominat de teme medievale ma irita si de-asta nu l-am explorat niciodata.
Ei si din motivele astea doua tata Martin a ramas numai o impresie in capul meu in ultimii zece (probabil) ani. Pana cand a inceput tam tam-ul cu Game of Thrones, desigur. Genul ala de campanie de care nu poti sa fugi, cum a fost si la Tron. Asa ca, atunci cand am avut ocazia sa vad primele doua episoade (azi, la vizonarea HBO de la Excalibur, evident, multumesc de invitatie), am zis, hai dom'le sa vedem care e treaba, daca e cineva care ma poate convinge sa citesc fantasy, Martin e ala. Sau poate Ursula Le Guin, dar din pacate pe ea HBO inca n-a contactat-o.
Si trebuie sa recunosc ca a cam mers. Game of Thrones e al dracului de bine facut, se simte mana lui Martin peste tot (am inteles ca a fost consultant oricum), mai ales in felul in care reuseste sa evite temele alea puerile cu elfi & shit. Adica daca tot facem creaturi supranaturale, hai sa le facem sa taie capete, sa tasneasca sange, lucruri de-astea, genul ala de horror care nu e doar de dragul de a fi horror pe care l-am apreciat la povestirile vechi si are si ceva umor pe deasupra. Ma rog, trebuie sa recunosc ca a fost cam mult si cam moca in primele 5-10 minute (nu mai vorbim de scenele de sex de dupa), dar hei, ce mod mai bun de a trezi interesul unui public uber-saturat de seriale decat un inceput cu membre imprastiate prin zapada si cadavre cu viermi, plus niste doggy-style softcore porn cu Ronon din Atlantis?
Si intorcandu-ne la Martin, da, cu siguranta ca, din toata seria A Song of Ice and Fire, cel putin Game of Thrones e pe lista mea de lecturi in urmatoarele luni. Si dupa aia vad si restul serialului, ca la 8 episoade poti sa stai daca stii sfarsitul, dar 7-800 de pagini nu. Despre George RR Martin puteti citi doua materiale foarte dragute facute de New York Times si The New Yorker care explica, printre altele, si motivul pentru care ultimul volum din serie e inca la puricat. Nu vreau sa va stric surpriza, dar are legatura cu Lost. Cine ar fi crezut?
O singura obiectie am: Urzeala Tronurilor? Serios?
Comentarii