Treceți la conținutul principal

Nostalgii si Game of Thrones

De George R. R. Martin am auzit prima oara pe la 12 ani, cand unchi-miu mi-a pus o sacosa cu carti in brate si mi-a zis Daca iti place science fiction-ul, citeste-le pe astea, si vorbim dupa. Am citit Peregrinarile lui Tuf si Zburatorii noptii (dupa care s-a facut si un film foarte prost) si de atunci Martin a ramas mereu in mintea mea ca unul din autorii mei preferati, desi dupa aia nu m-am mai intors la el niciodata. Intotdeauna am preferat sa citesc autori diferiti decat sa raman fixata pe unul singur - cu toate ca am avut si cateva momente de-astea, recunosc, unul dintre ele a fost chiar cu Asimov, si apropo, eu ma situez in tabara care considera ca, oricat de simplist ar fi, Asimov e tata lor, si ca daca vrei sa te apuci de science fiction, Dune e cea mai proasta alegere si seria Imperiului cea mai buna. Doar zic.

Fan fantasy nu prea am fost niciodata, si nici nu pretind ca as fi cunoscatoare. La Lord of the Rings am adormit de fiecare data si Tolkien nu m-a atras prea tare, si stiu ca asta suna ca si cum i-ai spune cuiva ca nu-ti place mancarea chinezeasca pentru ca nu suporti orezul (pentru ca toata lumea crede ca mancarea chinezeasca inseamna numai orez), dar ceva in felul in care genul e dominat de teme medievale ma irita si de-asta nu l-am explorat niciodata.

Ei si din motivele astea doua tata Martin a ramas numai o impresie in capul meu in ultimii zece (probabil) ani. Pana cand a inceput tam tam-ul cu Game of Thrones, desigur. Genul ala de campanie de care nu poti sa fugi, cum a fost si la Tron. Asa ca, atunci cand am avut ocazia sa vad primele doua episoade (azi, la vizonarea HBO de la Excalibur, evident, multumesc de invitatie), am zis, hai dom'le sa vedem care e treaba, daca e cineva care ma poate convinge sa citesc fantasy, Martin e ala. Sau poate Ursula Le Guin, dar din pacate pe ea HBO inca n-a contactat-o.



Si trebuie sa recunosc ca a cam mers. Game of Thrones e al dracului de bine facut, se simte mana lui Martin peste tot (am inteles ca a fost consultant oricum), mai ales in felul in care reuseste sa evite temele alea puerile cu elfi & shit. Adica daca tot facem creaturi supranaturale, hai sa le facem sa taie capete, sa tasneasca sange, lucruri de-astea, genul ala de horror care nu e doar de dragul de a fi horror pe care l-am apreciat la povestirile vechi si are si ceva umor pe deasupra. Ma rog, trebuie sa recunosc ca a fost cam mult si cam moca in primele 5-10 minute (nu mai vorbim de scenele de sex de dupa), dar hei, ce mod mai bun de a trezi interesul unui public uber-saturat de seriale decat un inceput cu membre imprastiate prin zapada si cadavre cu viermi, plus niste doggy-style softcore porn cu Ronon din Atlantis?

Si intorcandu-ne la Martin, da, cu siguranta ca, din toata seria A Song of Ice and Fire, cel putin Game of Thrones e pe lista mea de lecturi in urmatoarele luni. Si dupa aia vad si restul serialului, ca la 8 episoade poti sa stai daca stii sfarsitul, dar 7-800 de pagini nu. Despre George RR Martin puteti citi doua materiale foarte dragute facute de New York Times si The New Yorker care explica, printre altele, si motivul pentru care ultimul volum din serie e inca la puricat. Nu vreau sa va stric surpriza, dar are legatura cu Lost. Cine ar fi crezut?

O singura obiectie am: Urzeala Tronurilor? Serios?

Comentarii

Anonim a spus…
Am vazut pe site-ul Nemira ca au introdus promotii pentru Urzeala tronurilor, cum poate un film marca HBO sa influenteze vanzarea cartilor ..
Ioana a spus…
Mie sincer imi pare bine. Arata fantastic editia noua, mi-a fost mila s-o si deschid cand am luat-o. Plus ca fara serial, Martin ramanea relativ obscur (cel putin in Ro).

Postări populare de pe acest blog

The Times They Are a-Changin'

Ca toată lumea care, în prima săptămână din ianuarie, manâncă sănătos, aleargă, citește, începe un caiet nou la matematică și scrie frumos pe prima pagină, nici eu nu m-am putut abține să nu iau 534 de decizii în urma cărora o să fiu în sfârșit omul perfect. E ceva la luna ianuarie care te face să crezi că ai primit o nouă șansă de a te pune la punct cu diverse lucruri, la fel cum luna decembrie îți permite lejer sentimentul că oricum n-are sens să-ți mai bați capul, că oricum se termină anul. Ca și cum următorul ianuarie ar fi așa, undeva pe alt plan existențial.

În fine, teoria mea e că înainte de a te gândi la ce vrei e sănătos să faci întâi un pas înapoi. Să vezi ce ai învățat din lucrurile prin care ai trecut. Asta am făcut și noi la studio, ne-am pus la masă în ultima zi de lucru din decembrie și am făcut o listă cu ce-am făcut bine și ce-am făcut prost în 2012, ca să ne dăm seama ce e cazul să schimbăm (sau nu) în 2013.

Partea interesanta e ca a fost mai simplu la studio, ca s…

Viata inainte si dupa potaie sau ce-mi mai trece prin cap cand scot cainele pe vreme rea

Imi trag costumul de schi pe mine, inchid bine toate fermoarele, imi infasor un fular in jurul gatului si imi indes un fes pe cap. Inculpatul e deja la usa, nici n-apuc sa deschid bine ca e deja in fata lifului. De bucurie ca iesim afara, da doua-trei ture de palier, le bubuie vecinilor in usi cu coada (tot astept sa scoatem pe cineva afara din casa prin metoda asta, dar cred ca s-au invatat deja) si incearca sa-mi foloseasca manusile pe post de jucarie de ros.
Jos, in fata blocului, imi dau seama ca nici nu pot sa deschid ochii de viscol. Uitandu-ma numai inspre bocanci, plecam la plimbare pe langa gardul cimitirului Ghencea, in urletele cainilor aciuati pe terenul Statului Major de vizavi, el scapat din pusca, eu intr-un echilibru precar, cu ochii mijiti si sperand sa nu dau cu curul de pamant sau sa intru cu capul in vreun stalp, injurand de toti sfintii si gandindu-ma aleatoriu la toate celelalte lucruri care s-au schimbat in viata mea de cand am potaie. Pe langa, evident, aratu…

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi
Dragă organizatorule de evenimente. Fotograful e prietenul tău. Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte.
Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie.
Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretinde tratament special, nic…