Treceți la conținutul principal

Cum vreau sa fiu la 81 de ani

Azi noapte am stins lumina ascultand interviul asta - Ursula K. Le Guin la BBC. Jumatate de ora in care se vorbeste despre diferenta dintre sci fi si SF si dintre hard SF si soft SF, despre un indian care a locuit intr-un muzeu de antropologie si despre taoism. Toate povestite calm, de o voce cu un timbru cald, numai bun de spus povesti.

Vocea aia are rabdarea varstei: Ursula K. Le Guin are 81 de ani si o limpezime a mintii pe care nu stiu cati dintre noi o sa o prindem la vremea aia. Are simtul umorului, o modestie si o sinceritate care te dezarmeaza. Si sa te apuci la 81 de ani de blogging mi se pare incredibil - aruncati-va un ochi aici. Sigur, posturile ei nu-s de blogger, sunt de scriitor care vrea sa scrie despre nimic si despre tot, lucruri marunte, precum pomul ei de Craciun. Dar parca te trage acolo; cum te trag romanele ei in lumile pe care le creeaza, asa te trag si povestioarele de pe blog in viata ei, au o caldura si-o sinceritate pe care numai pe blogul unui scriitor le poti gasi.

Nu stiu pe cati dintre voi va incalzeste cu ceva numele ei, sau cati ati citit macar Mana stanga a intunericului - dar oricum ar fi, interviul merita ascultat si numai pentru a vedea cum gandesc unii oameni la o varsta la care altii abia isi aduc aminte ce zi e.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum am schiat pe ploaie

Nu ma intelegeti gresit. Nu sunt mare schioare. Ba chiar anul trecut, in Austria, m-am trantit in mijlocul partiei si am inceput sa urlu ca un drac pana a venit un nene sa ma intrebe daca nu vreau sa ma duca el cu masina pana jos. I-am zis ca da, mi-am urcat schiurile in portbagaj si mi-am jurat ca eu nu mai urc in varful muntelui decat ca sa admir peisajul.

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi Drag ă organizator ule de evenimente. Fotograful e prietenul tău . Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte. Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie. Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretin

The Room si alte revelatii personale

Si uite asa m-am intors pe insulita asta unde, cand iese soarele, crezi ca o s-o iei razna ca aia din Caderea Noptii cand, v-ati prins, se face noapte. Am aterizat (de data asta fara probleme organizatorice ) acum vreo 3 saptamani, ce-i drept. Dar - stiu, pare de necrezut - chiar am avut chestii de facut (iuhu!).