Treceți la conținutul principal

De ce imi place mie la cinema

Cu toate ca in problema drepturilor de autor eu ma situez de partea hipiotilor din Silicon Valley si ma am bine cu piratii din golf, mersul la film e ceva ce-as face in fiecare zi, daca as avea timp si, mai ales, bani. Indiferent de film.

Am vazut Clash of the Titans in 3D. Am vazut Prince or Persia. Am vazut The Golden Compass (desi recunosc, la ala am fost tentata serios sa plec pe la jumate, cam cand apare ursul ala betiv cu accent de rusnac). Am vazut 2012 si doar ce m-am intors de la Battle: Los Angeles. Deci vorbesc foarte serios cand spun ca nu ma intereseaza ce film vad. N-o sa injur niciodata pentru ca am dat banii pe bilet, dintr-un motiv foarte simplu: cand ma duc la cinema, ma duc informata. Exista recenzii din care iti faci o idee destul de clara despre cu ce se mananca filmul, daca e vreo piesa de muzeu sau o mizerie de dat pe ProTV miercuri seara (nu stiu de ce, dar pentru mine ala e apogeul filmelor proaste, de-alea cu nume gen "Dezastru pe vapor" sau "Iubire inselatoare"). Asa ca, in general, cand ma duc la un film imi asum din start responsabilitatea de a ma fi dus la un film prost sau la un film bun.

De ce ma duc si la filme proaste? Pentru ca, pentru mine, experienta de a merge la film e aproape independenta de film in sine. Imi place intunericul, imi plac floricelele si jeleurile (in Anglia aveau in toate cinemaurile stand de-ala de dulciuri cauciucate, aici n-am vazut decat in mall). Imi plac trailerele si reclamele, si faptul ca, orice ar fi, trebuie sa vad filmul de la cap la coada, fara sa ma simt obligata sa pun pe pauza daca cineva vrea sa faca pipi, sau daca s-au varsat floricelele, sau daca suna telefonul. E simplu. Cand merg la film sunt la film. Si atat.

Si, in general, toate filmele astea proaste cu buget mare sunt destul de entertaining incat sa-ti permiti sa-ti adormi neuronii pentru 2 ore numai ca sa vezi Statuia Libertatii explodand sau niste monstri marini care vor sa manance la cina fecioare pistruiate. Asta e, filmul nu e facut numai sa transmita intelesuri profunde, si cine se bate cu pumnul in piept ca se uita numai la capodopere ori e un ipocrit, ori un snob plicticos. Cred ca mi-am exprimat deja slabiciunea pentru un anumit tip de B-movies (cand esti fan de science fiction, tre sa-ti cam asumi chestia asta) - ei bine, daca le vad in cinema, e si mai bine, si daca sunt cu John Cusack sau Jake Gyllenhaal e chiar perfect. Nu am ce sa cer mai mult.

Singura chestie care ma enerveaza este ca nu pot sa am cinematograful numai pentru mine. Ca tre sa-l impart cu diversi. In fine, e veche discutia, si nu vreau s-o deschid acum, dar trebuie sa povestesc cum azi, la un film d-ala pentru copii peste 15 ani, doua cucoane cu sarmalute in cap, genul ala de gospodine de 40 si ceva de ani, aur la gat si probleme existentiale cu Violeta a lu Popa, care cica a venit din Italia, si numa figuri are in cap, auzi tu, sa-i spuna lu Rodica asa ceva, si Costel nu-i zice, domnule, nimic venisera cu doi copii de vreo 7-8 ani.

Exista un motiv pentru care filmul ala avea bulina cu 15. Ca are cadavre. Si tone de gooey & slimy stuff. Si glume porcoase. Si oameni care explodeaza cu tot cu autobuze. Si copiii aia faceau numai fete si se vaitau, la fiecare faza de-asta cu un îîîîîîî, si, mai enervant decat atat, nu intelegeau ce se intampla, si muierile au stat tot timpul sa le explice filmul. Nu chiar tot timpul - cand le-a sunat telefonul au raspuns, va dati seama.

Si nu erau singurii copii din sala - era plin. Ceea ce ma face sa cred ca lumea e batuta in cap. Nu, nu toate filmele cu extraterestri sunt pentru copii. Nu, extraterestrii nu sunt niste chestii care apar numai in desene animate si in ET. And for fuck's sake, daca nu-ti plac SF-urile, stai acasa!

Mi se pare o tampenie enorma sa-ti alegi un film cand ajungi la casa de bilete, dupa cum iti place tie posterul, si dupa aia sa te plangi ca n-a fost genul tau. Frate, nu mai traim in epoca in care programul la cinema aparea numai in ziar. E plin internetul de trailere, de recenzii, de bloguri de film. Folositi-le.

Cat despre Battle: LA, ce sa zic? A mers. Putea sa fie muuuuuult, muuuult mai prost. Sau poate m-am dus eu cu asteptari foarte mici. In orice caz, daca ignori personajele cu profunzimea unor capace de bere, pe Michelle Rodriguez care are clar o pasiune pentru roluri de GI Jane, si replicile de gen:  

I got that nasty stuff all over my mouth, man (adica niste suc de extraterestru mort).
Ha. You let him do you on the first date!

sau, cand incercau sa afle cate ceva despre anatomia extraterestrilor:

Maybe I can help. I'm a veterinarian. (LOL)

e chiar distractiv si te tine atent (spre deosebire de, nu stiu, Sherlock Holmes, la care am reusit performanta de a adorm la cinema, cu Robert Downey Jr. cu tot - sincer, nu prea-s fan Guy Ritchie).

Si pentru toata lumea care critica felul in care a fost justificata invazia, intrebare: ati vorbit voi cu niste extraterestri ca sa stiti daca ar vrea apa sau nu? Sincer, cand spui ca e imposibil ca niste alieni sa invadeze pamantul ca sa fure apa e ca si cum ai spune ca lui Mos Craciun nu are cum sa-l placa vinul sec. Like, duh, e Mos Craciun, bea numai ciocolata calda!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Alice in Chains 2009 - grunge cu freza afro

Asta primavara, pe cand imi planuiam eu viitorul harnica precum furnica, gandindu-ma ca in ultimii doi ani prea am cantat si am petrecut (ca greierele, v-ati prins, da?), am ales sa plec in Marea Britanie pentru foarte multe motive plicticoase, pe care nu le insir acum, ca nu despre asta e vorba in postul asta. Si totusi, dintre toate chestiile pe care le asteptam aici, cea care m-a bucurat cel mai mult, ca pe un pusti care si cand se face mare, tot mai are chef sa joace patratica, este ca UK este the bloody center of the world cand vine vorba de muzica. Iar avantajul de a sta in Birmingham este ca aici se intampla, de obicei, aceleasi chestii ca in Londra, doar ca la juma de pret.

Cum am schiat pe ploaie

Nu ma intelegeti gresit. Nu sunt mare schioare. Ba chiar anul trecut, in Austria, m-am trantit in mijlocul partiei si am inceput sa urlu ca un drac pana a venit un nene sa ma intrebe daca nu vreau sa ma duca el cu masina pana jos. I-am zis ca da, mi-am urcat schiurile in portbagaj si mi-am jurat ca eu nu mai urc in varful muntelui decat ca sa admir peisajul.