Treceți la conținutul principal

Take It Easy Hospital live – tigara de dupa

Cateodata timizi, rezervati, precauti, altadata potentiale personaje principale intr-o reinterpretare a basmului cu printesa si bobul de mazare, Ash si Negar au satisfacut vineri curiozitatea multor oameni care voiau sa stie cum e cu pisicile persane si cu fuga lor de pe taramul unde muzica a devenit (…) in mod eronat, un instrument de lupta impotriva imperialismului vestic (via interviul pentru Hotnews).

E drept ca au surprins multa lume, si nu stiu daca neaparat in mod placut, in special datorita pieselor noi, care au fost clar in alta directie decat cea asteptata, si a faptului ca nu au interactionat prea mult cu publicul. Personal am avut senzatia unei polarizari a publicului, unii s-au declarat incantati de ce au vazut, altii au plecat in prima jumatate de ora.

Ce pot eu sa spun este ca ceea ce au cantat se potriveste teribil cu felul lor de a fi: visatori, dar retinuti, evitand parca mereu confruntarile directe, lasand impresia ca emotiile puternice sunt ceva ce trebuie imbuteliat si transmis in portii mici, lipsite de climax. Ca totul trebuie dramuit si conservat, ca zgomotul si exuberanta sunt risipe. Ca atunci cand mananci o prajitura in doua ore, avand grija sa savurezi fiecare frimitura, in loc sa o inghiti pe toata deodata cu extaz si dupa aia sa te gandesti cu nostalgie la gustul ei.

As vrea sa-mi spuneti, daca ati fost la concert, ce v-a placut si ce nu. La ce va asteptati si ce v-a surprins. Indiferent cum vi s-a parut, UnkleJeb va multumeste pentru prezenta, ii multumeste clubului Control pentru sprijin, si va mai asteapta pe la concerte.

Mai multe despre cum a fost, pe:
thegig.ro
metropotam.ro
hypestreet.ro
dordeduca.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi
Dragă organizatorule de evenimente. Fotograful e prietenul tău. Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte.
Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie.
Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretinde tratament special, nic…

Alice in Chains 2009 - grunge cu freza afro

Asta primavara, pe cand imi planuiam eu viitorul harnica precum furnica, gandindu-ma ca in ultimii doi ani prea am cantat si am petrecut (ca greierele, v-ati prins, da?), am ales sa plec in Marea Britanie pentru foarte multe motive plicticoase, pe care nu le insir acum, ca nu despre asta e vorba in postul asta. Si totusi, dintre toate chestiile pe care le asteptam aici, cea care m-a bucurat cel mai mult, ca pe un pusti care si cand se face mare, tot mai are chef sa joace patratica, este ca UK este the bloody center of the world cand vine vorba de muzica. Iar avantajul de a sta in Birmingham este ca aici se intampla, de obicei, aceleasi chestii ca in Londra, doar ca la juma de pret.