Treceți la conținutul principal

Bowie's Anatomy

Prima chestie care mi-a venit in minte dupa ce am vazut The Man Who Fell to Earth a fost ca e un fel de The Wall al lui Bowie, doar ca ceva mai subtil. Si fara soundtrack. Dupa aia mi-am tras una dupa cap – e clar ca n-ai niste puncte de reper prea sanatoase cand ajungi sa aplici unui astfel de film eticheta de subtil.

Dar, surprinzator, printre bombardamentele cu tzatze, fofoloance imblanite si, intr-un moment cheie al filmului, aparatul reproductiv al lui Ziggy Stardust (care m-a dezamagit prin banalitate, in sensul ca de la Bowie ma asteptam asa la o chestie suprarealista, un Quetzalcoatl sclipicios, cu pene, doua capete sau macar ceva luminite atasate), filmul ala a reusit sa fie totusi o analiza subtila a viciilor si a slabiciunilor umane.

Thomas Jerome Newton nu e un personaj simpatic, este jucat minimalist de un rock star care nu cred ca e neaparat si un actor bun, ci mai degraba e remarcabil ca personalitate, e suficient de bizar in realitate ca sa nu mai aiba nevoie sa devina altcineva in film, iar asta a salvat destul de mult. A fost o coincidenta fericita ca ceea ce Bowie a fost la vremea aia (sau isi imagina ca e, sau ce roluri juca pe scena) se intalnea prin cateva puncte cu personajul lui. Nu mai vorbesc de faptul ca discografia lui e oricum destul de bogata in teme asemanatoare:

The time is five years to go before the end of the earth. It has been announced that the world will end because of lack of natural resources. Ziggy is in a position where all the kids have access to things that they thought they wanted. The older people have lost all touch with reality and the kids are left on their own to plunder anything. Ziggy was in a rock-and-roll band and the kids no longer want rock-and-roll. There’s no electricity to play it. Ziggy’s adviser tells him to collect news and sing it, ‘cause there is no news. So Ziggy does this and there is terrible news.

(de aici, un interviu facut de William S. Burroughs)

The Man Who Fell to Earth e greoi, sufera la montaj, iti violeaza logica si rabdarea ca la stirile de la ora 5, dar e imposibil sa nu-l tii minte, sa nu te marcheze combinatia stranie de filosofie, glam, decadenta si sci fi ieftin de anii ’70 si ironia finala - aceea ca, in ultima instanta, Newton schimba scopul calatoriei lui pe gin tonic cu lamaie. You know, 'cause he’s British.

Asta pentru ca zilele astea am inceput sa lovesc raftul cu ciudatenii si am in plan vreo trei bucati de Cronenberg, Zardoz, Solaris si Enter the Void. Si dupa aia ma uit pentru a 24567 oara la When Harry Met Sally

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

The Times They Are a-Changin'

Ca toată lumea care, în prima săptămână din ianuarie, manâncă sănătos, aleargă, citește, începe un caiet nou la matematică și scrie frumos pe prima pagină, nici eu nu m-am putut abține să nu iau 534 de decizii în urma cărora o să fiu în sfârșit omul perfect. E ceva la luna ianuarie care te face să crezi că ai primit o nouă șansă de a te pune la punct cu diverse lucruri, la fel cum luna decembrie îți permite lejer sentimentul că oricum n-are sens să-ți mai bați capul, că oricum se termină anul. Ca și cum următorul ianuarie ar fi așa, undeva pe alt plan existențial.

În fine, teoria mea e că înainte de a te gândi la ce vrei e sănătos să faci întâi un pas înapoi. Să vezi ce ai învățat din lucrurile prin care ai trecut. Asta am făcut și noi la studio, ne-am pus la masă în ultima zi de lucru din decembrie și am făcut o listă cu ce-am făcut bine și ce-am făcut prost în 2012, ca să ne dăm seama ce e cazul să schimbăm (sau nu) în 2013.

Partea interesanta e ca a fost mai simplu la studio, ca s…

Viata inainte si dupa potaie sau ce-mi mai trece prin cap cand scot cainele pe vreme rea

Imi trag costumul de schi pe mine, inchid bine toate fermoarele, imi infasor un fular in jurul gatului si imi indes un fes pe cap. Inculpatul e deja la usa, nici n-apuc sa deschid bine ca e deja in fata lifului. De bucurie ca iesim afara, da doua-trei ture de palier, le bubuie vecinilor in usi cu coada (tot astept sa scoatem pe cineva afara din casa prin metoda asta, dar cred ca s-au invatat deja) si incearca sa-mi foloseasca manusile pe post de jucarie de ros.
Jos, in fata blocului, imi dau seama ca nici nu pot sa deschid ochii de viscol. Uitandu-ma numai inspre bocanci, plecam la plimbare pe langa gardul cimitirului Ghencea, in urletele cainilor aciuati pe terenul Statului Major de vizavi, el scapat din pusca, eu intr-un echilibru precar, cu ochii mijiti si sperand sa nu dau cu curul de pamant sau sa intru cu capul in vreun stalp, injurand de toti sfintii si gandindu-ma aleatoriu la toate celelalte lucruri care s-au schimbat in viata mea de cand am potaie. Pe langa, evident, aratu…

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi
Dragă organizatorule de evenimente. Fotograful e prietenul tău. Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte.
Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie.
Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretinde tratament special, nic…