Treceți la conținutul principal

Din lipsa de copac

Nu stiu de ce, dar zilele asta mi-a tot venit in cap amintirea unui moment cand citeam destul de mult intr-un copac de la bunica-mea. Stiu ca am citit acolo Pianul Mecanic a lui Vonnegut si Paralela Enigma de Anania si Barbulescu (asta a trebuit sa o caut, chiar nu mai stiam cum se cheama). Era un mar nu foarte inalt - oricum eram complet netalentata la catarat in copaci - al treilea din sirul de pe dreapta holdei.

Tot gandindu-ma la asta mi-am dat seama ca imi amintesc titlul fiecarei carti pe care am citit-o pana in anul I de facultate, imi amintesc despre ce era vorba in ele, si muzica pe care le citeam. De exemplu, Depeche Mode si si niste piese mai vechi de la A-ha inca ma fac sa ma gandesc la Axiomatic, Peregrinarile lui Tuf si Lumea Inelara. Dupa aia am un gol imens de memorie pana am plecat in Anglia, trebuie sa fac un efort serios ca sa imi amintesc ce am citit in facultate, si singurele chestii care imi vin in cap sunt Ecstasy si Luni de fiere, pentru ca m-au marcat serios cand le-am citit.

In rest, gol. Imi amintesc numai daca ma uit in biblioteca la cartile pe care le-am cumparat la vremea aia, dar si asa, am senzatia ca nu-mi sunt familiare, parca le-am citit in transa sau ceva de felul asta. Cand am plecat din tara parca mi s-a deblocat memoria – din septembrie 2009 tin minte tot, tot, tot. Am oarecum senzatia asta la modul general, adica apropo de toate chestiile din viata mea, dar e mai apasatoare pe planul asta, al cartilor. As vrea sa stiu ce mi-a sters memoria. Ca sa n-o iau de la capat.

Mai ales ca zilele astea sunt prin Bucuresti, si ma dau zilnic cu troleul 69 – autobuzele au talentul de a-ti sterge din memorie tot ceea ce citesti in ele. Nu si trenurile, totusi. Poate de-aia din UK n-am uitat nimic, pentru ca acolo m-am deplasat numai cu trenul. Sau poate creierii mei intrasera intr-o stare de-aia de hiperactivitate, ca atunci cand stai treaz numai din cauza ca ai baut sapte cafele si-un Red Bull si ai impresia ca esti super eficient dar daca te trantesti in pat dormi 24 de ore si dupa aia nu-ti amintesti nimic din ce-ai facut.

Sau poate imi lipseste un copac.

Dar as zice ca am timp sa ma lamuresc pana la vara, cand plec vreo doua luni la Lisabona. Si o sa scriu in sfarsit ceva pe blogul asta de pe plaja. Sau dintr-un portocal, ceva.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

The Times They Are a-Changin'

Ca toată lumea care, în prima săptămână din ianuarie, manâncă sănătos, aleargă, citește, începe un caiet nou la matematică și scrie frumos pe prima pagină, nici eu nu m-am putut abține să nu iau 534 de decizii în urma cărora o să fiu în sfârșit omul perfect. E ceva la luna ianuarie care te face să crezi că ai primit o nouă șansă de a te pune la punct cu diverse lucruri, la fel cum luna decembrie îți permite lejer sentimentul că oricum n-are sens să-ți mai bați capul, că oricum se termină anul. Ca și cum următorul ianuarie ar fi așa, undeva pe alt plan existențial.

În fine, teoria mea e că înainte de a te gândi la ce vrei e sănătos să faci întâi un pas înapoi. Să vezi ce ai învățat din lucrurile prin care ai trecut. Asta am făcut și noi la studio, ne-am pus la masă în ultima zi de lucru din decembrie și am făcut o listă cu ce-am făcut bine și ce-am făcut prost în 2012, ca să ne dăm seama ce e cazul să schimbăm (sau nu) în 2013.

Partea interesanta e ca a fost mai simplu la studio, ca s…

Viata inainte si dupa potaie sau ce-mi mai trece prin cap cand scot cainele pe vreme rea

Imi trag costumul de schi pe mine, inchid bine toate fermoarele, imi infasor un fular in jurul gatului si imi indes un fes pe cap. Inculpatul e deja la usa, nici n-apuc sa deschid bine ca e deja in fata lifului. De bucurie ca iesim afara, da doua-trei ture de palier, le bubuie vecinilor in usi cu coada (tot astept sa scoatem pe cineva afara din casa prin metoda asta, dar cred ca s-au invatat deja) si incearca sa-mi foloseasca manusile pe post de jucarie de ros.
Jos, in fata blocului, imi dau seama ca nici nu pot sa deschid ochii de viscol. Uitandu-ma numai inspre bocanci, plecam la plimbare pe langa gardul cimitirului Ghencea, in urletele cainilor aciuati pe terenul Statului Major de vizavi, el scapat din pusca, eu intr-un echilibru precar, cu ochii mijiti si sperand sa nu dau cu curul de pamant sau sa intru cu capul in vreun stalp, injurand de toti sfintii si gandindu-ma aleatoriu la toate celelalte lucruri care s-au schimbat in viata mea de cand am potaie. Pe langa, evident, aratu…

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi
Dragă organizatorule de evenimente. Fotograful e prietenul tău. Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte.
Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie.
Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretinde tratament special, nic…