Treceți la conținutul principal

My back yard is the size of this cafeteria

Cine ar vrea sa sa intoarca in Zimbabwe? La Robert Mugabe, la inflatia de 11 milioane la suta si la bancnota de 100 de trilioane de dolari? Romania a trebuit sa taie patru zerouri - in 2009, Zimbabwe a taiat 12, fiindca daca nu faceau asta, trebuiau sa inceapa sa-si faca piata cu puterile lui 10.

Si totusi, exista oameni care vor sa se intoarca in Zimbabwe. Hilda, contabila mea, este unul din acei oameni. Ne stim de vreo 6 luni, dar niciodata nu i-am aflat povestea: cum a ajuns in Birmingham, si de ce. Am presupus intotdeauna, la fel ca toata lumea de pe aici, ca de ce-ul are un raspuns care se subintelege odata ce afli ca e din Zimbabwe. Acum imi dau seama ce aroganta se ascunde in spatele unor impresii de-astea care se subinteleg.

Hilda a venit in UK cu o viza turistica. In realitate voia sa munceasca. Avea o fiica si doar ce se despartise de barbatul ei, iar in tara natala chestia asta e rusinoasa. E un stigmat cu care nu voia sa traiasca si cu care nu voia sa isi creasca copilul. Tanti Lizi a tratat-o ca pe toti imigrantii - desi era educata, a trebuit sa spele podele si sa munceasca in fabrica la linia de asamblare. But you know what? imi spune. This brought my humility down to here. Imi arata un prag imaginar de vreo treizeci de centimetri.

Intre timp, insa, norocul i s-a schimbat. S-a recasatorit, a mai facut un copil, si-a deschis o firma de contabilitate si s-a hotarat sa faca o facultate aici, ca sa ii fie recunoscuta educatia si in UK. Dar cand a venit vorba de bani, i-a bagat pe toti in casa ei din Zimbabwe - in loc sa isi ia o casa aici, si-a platit ipotecile acolo. My husband, he couldn't believe it when I first took him there. He thought we lived in the middle of the jungle! But I have a big house. My back yard is the size of this cafeteria. And I want to go back to that. 

Uraste apartamentele si casele inguste din Anglia si faptul ca aici oamenii nu sunt motivati sa-si depaseasca limitele, sa vrea mai mult, sa creasca. Nu intelege cum poti sa te multumesti cu un job oarecare, sa-l imbratisezi ca pe o nevasta urata, dar care s-a nimerit sa fie acolo, fara sa te straduiesti mai mult.

Ar fi putut sa lucreze in fabrica pana la adanci batranete. Poate chiar ar fi castigat mai mult decat din firma ei, sau, in orice caz, ar fi avut un venit mai stabil - cand sunt clienti, cand nu, in Marea Britanie e atat de simplu sa-ti faci singur contabilitatea, ca de multe ori numai firmele mai mari angajeaza contabili, restul ii cauta numai la sfarsitul anului fiscal, pentru hartoagele mai complicate. But where I'm from, we learn that we always have to do more, to be more. It's not enough to survive. Nu de alta, dar simpla supravietuire in Zimbabwe nu e asa comfortabila... 

Si pe mine ma intreaba toata lumea de ce vreau sa ma intorc in Romania.

Comentarii

krossfire a spus…
Desigur, ai fi putut inlocui Zimbabwe cu Romania si explica cu succes valul de oameni talentati care dupa ce ocupa functii exceptionale pe-afara, se intorc in Romania (''because life here is a challenge'' - auzita de la un om care fusese director de creatie regional prin Germania)
Ioana a spus…
nu stiu cum e cu oamenii astia, dar eu cand o aud pe Hilda vorbind as pleca si maine in Zimbabwe
carbonaru a spus…
O inteleg. La urma urmei, nu poti inlocui toate amintirile, toate legaturile si tot sentimentul de integrare pe care il ai acasa.

Postări populare de pe acest blog

Cum am schiat pe ploaie

Nu ma intelegeti gresit. Nu sunt mare schioare. Ba chiar anul trecut, in Austria, m-am trantit in mijlocul partiei si am inceput sa urlu ca un drac pana a venit un nene sa ma intrebe daca nu vreau sa ma duca el cu masina pana jos. I-am zis ca da, mi-am urcat schiurile in portbagaj si mi-am jurat ca eu nu mai urc in varful muntelui decat ca sa admir peisajul.

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi Drag ă organizator ule de evenimente. Fotograful e prietenul tău . Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte. Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie. Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretin

The Room si alte revelatii personale

Si uite asa m-am intors pe insulita asta unde, cand iese soarele, crezi ca o s-o iei razna ca aia din Caderea Noptii cand, v-ati prins, se face noapte. Am aterizat (de data asta fara probleme organizatorice ) acum vreo 3 saptamani, ce-i drept. Dar - stiu, pare de necrezut - chiar am avut chestii de facut (iuhu!).