Treceți la conținutul principal

My back yard is the size of this cafeteria

Cine ar vrea sa sa intoarca in Zimbabwe? La Robert Mugabe, la inflatia de 11 milioane la suta si la bancnota de 100 de trilioane de dolari? Romania a trebuit sa taie patru zerouri - in 2009, Zimbabwe a taiat 12, fiindca daca nu faceau asta, trebuiau sa inceapa sa-si faca piata cu puterile lui 10.

Si totusi, exista oameni care vor sa se intoarca in Zimbabwe. Hilda, contabila mea, este unul din acei oameni. Ne stim de vreo 6 luni, dar niciodata nu i-am aflat povestea: cum a ajuns in Birmingham, si de ce. Am presupus intotdeauna, la fel ca toata lumea de pe aici, ca de ce-ul are un raspuns care se subintelege odata ce afli ca e din Zimbabwe. Acum imi dau seama ce aroganta se ascunde in spatele unor impresii de-astea care se subinteleg.

Hilda a venit in UK cu o viza turistica. In realitate voia sa munceasca. Avea o fiica si doar ce se despartise de barbatul ei, iar in tara natala chestia asta e rusinoasa. E un stigmat cu care nu voia sa traiasca si cu care nu voia sa isi creasca copilul. Tanti Lizi a tratat-o ca pe toti imigrantii - desi era educata, a trebuit sa spele podele si sa munceasca in fabrica la linia de asamblare. But you know what? imi spune. This brought my humility down to here. Imi arata un prag imaginar de vreo treizeci de centimetri.

Intre timp, insa, norocul i s-a schimbat. S-a recasatorit, a mai facut un copil, si-a deschis o firma de contabilitate si s-a hotarat sa faca o facultate aici, ca sa ii fie recunoscuta educatia si in UK. Dar cand a venit vorba de bani, i-a bagat pe toti in casa ei din Zimbabwe - in loc sa isi ia o casa aici, si-a platit ipotecile acolo. My husband, he couldn't believe it when I first took him there. He thought we lived in the middle of the jungle! But I have a big house. My back yard is the size of this cafeteria. And I want to go back to that. 

Uraste apartamentele si casele inguste din Anglia si faptul ca aici oamenii nu sunt motivati sa-si depaseasca limitele, sa vrea mai mult, sa creasca. Nu intelege cum poti sa te multumesti cu un job oarecare, sa-l imbratisezi ca pe o nevasta urata, dar care s-a nimerit sa fie acolo, fara sa te straduiesti mai mult.

Ar fi putut sa lucreze in fabrica pana la adanci batranete. Poate chiar ar fi castigat mai mult decat din firma ei, sau, in orice caz, ar fi avut un venit mai stabil - cand sunt clienti, cand nu, in Marea Britanie e atat de simplu sa-ti faci singur contabilitatea, ca de multe ori numai firmele mai mari angajeaza contabili, restul ii cauta numai la sfarsitul anului fiscal, pentru hartoagele mai complicate. But where I'm from, we learn that we always have to do more, to be more. It's not enough to survive. Nu de alta, dar simpla supravietuire in Zimbabwe nu e asa comfortabila... 

Si pe mine ma intreaba toata lumea de ce vreau sa ma intorc in Romania.

Comentarii

krossfire a spus…
Desigur, ai fi putut inlocui Zimbabwe cu Romania si explica cu succes valul de oameni talentati care dupa ce ocupa functii exceptionale pe-afara, se intorc in Romania (''because life here is a challenge'' - auzita de la un om care fusese director de creatie regional prin Germania)
Ioana a spus…
nu stiu cum e cu oamenii astia, dar eu cand o aud pe Hilda vorbind as pleca si maine in Zimbabwe
carbonaru a spus…
O inteleg. La urma urmei, nu poti inlocui toate amintirile, toate legaturile si tot sentimentul de integrare pe care il ai acasa.

Postări populare de pe acest blog

The Times They Are a-Changin'

Ca toată lumea care, în prima săptămână din ianuarie, manâncă sănătos, aleargă, citește, începe un caiet nou la matematică și scrie frumos pe prima pagină, nici eu nu m-am putut abține să nu iau 534 de decizii în urma cărora o să fiu în sfârșit omul perfect. E ceva la luna ianuarie care te face să crezi că ai primit o nouă șansă de a te pune la punct cu diverse lucruri, la fel cum luna decembrie îți permite lejer sentimentul că oricum n-are sens să-ți mai bați capul, că oricum se termină anul. Ca și cum următorul ianuarie ar fi așa, undeva pe alt plan existențial.

În fine, teoria mea e că înainte de a te gândi la ce vrei e sănătos să faci întâi un pas înapoi. Să vezi ce ai învățat din lucrurile prin care ai trecut. Asta am făcut și noi la studio, ne-am pus la masă în ultima zi de lucru din decembrie și am făcut o listă cu ce-am făcut bine și ce-am făcut prost în 2012, ca să ne dăm seama ce e cazul să schimbăm (sau nu) în 2013.

Partea interesanta e ca a fost mai simplu la studio, ca s…

Viata inainte si dupa potaie sau ce-mi mai trece prin cap cand scot cainele pe vreme rea

Imi trag costumul de schi pe mine, inchid bine toate fermoarele, imi infasor un fular in jurul gatului si imi indes un fes pe cap. Inculpatul e deja la usa, nici n-apuc sa deschid bine ca e deja in fata lifului. De bucurie ca iesim afara, da doua-trei ture de palier, le bubuie vecinilor in usi cu coada (tot astept sa scoatem pe cineva afara din casa prin metoda asta, dar cred ca s-au invatat deja) si incearca sa-mi foloseasca manusile pe post de jucarie de ros.
Jos, in fata blocului, imi dau seama ca nici nu pot sa deschid ochii de viscol. Uitandu-ma numai inspre bocanci, plecam la plimbare pe langa gardul cimitirului Ghencea, in urletele cainilor aciuati pe terenul Statului Major de vizavi, el scapat din pusca, eu intr-un echilibru precar, cu ochii mijiti si sperand sa nu dau cu curul de pamant sau sa intru cu capul in vreun stalp, injurand de toti sfintii si gandindu-ma aleatoriu la toate celelalte lucruri care s-au schimbat in viata mea de cand am potaie. Pe langa, evident, aratu…

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi
Dragă organizatorule de evenimente. Fotograful e prietenul tău. Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte.
Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie.
Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretinde tratament special, nic…