Treceți la conținutul principal

UnkleJeb Events - alive & kicking

O chestie pe care as fi vrut s-o scriu pe la inceputul saptamanii, dar de care n-am avut timp. Lame excuse. Dar hei, mai bine mai tarziu decat niciodata.

Imi amintesc de sentimentul ala pe care il aveam cand eram mica dupa Craciun, cand imi dadeam seama ca trebuie sa astept un an intreg pana la urmatorul. Cam asa am crezut ca o sa ma simt saptamana trecuta, dupa concert. Pentru ca am muncit destul de mult sa-l fac sa se intample si traiam cu teama ca dupa aia o sa zac vreo cateva zile pe canapea incercand, fara succes, sa raspund la intrebarea: si acum, incotro?

Ei bine, spre fericirea mea, asta nu s-a intamplat. De fapt, Doll & The Kicks nici nu urcasera pe scena si deja ma gandeam la evenimentul urmator. Si cand totusi erau pe scena, singura chestie care imi trecea prin cap era cat de tare e sa stiu ca eu am construit evenimentul ala. De fapt, cred ca cea mai mare satisfactie pe care o poti avea in viata, profesional vorbind, este sa stii ca ai construit ceva.

Sigur ca nu a fost perfect. Nici nu ma asteptam sa fie. Chiar ma asteptam sa fiu dezamagita daca nu o sa fie perfect, dar nu s-a intamplat nici asta. In zilele urmatoare n-am facut decat sa ma gandesc la solutii pentru problemele care au aparut si la metode prin care sa le evit data viitoare. Asa mi-am dat seama ca UnkleJeb Events e pe drumul cel bun.



In orice caz, desi am facut-o deja, as vrea sa mai multumesc odata tuturor celor care au contribuit la organizarea evenimentului. Clubului, partenerilor media si, mai ales, prietenilor mei, care au fost prin zona tot weekend-ul si m-au ajutat. Sper ca data viitoare ma descurc si fara voi – nu de alta, dar ca sa va bucurati si voi de cantare fara sa trebuiasca sa munciti cot la cot cu mine :)

Si, bineinteles, multumim tuturor celor care au fost la concert. Sper ca v-ati convins ca DATK e o trupa pe care merita sa o vezi live. Ei, in orice caz, s-au convins ca Romania e o tara in care merita sa cante.

Poze via Metropotam, pentru ca fotograful din mine si-a lasat sculele pe insula, din motive de logistica.

Mai multe poze de la concert aici.

Recenzii si alte poze:
thegig.ro
metropotam.ro

Si niste interviuri simpatice cu trupa:
thegig.ro (facut face to face to trupa, in seara concertului)
hipmag.ro
metropotam.ro

Comentarii

vali1313 a spus…
Ai uitat sa-i multumesti mamei, tatalui si, de ce nu, fratelui, ca doar si ei te-au sprijinit!
Ioana a spus…
Intra in categoria prieteni :)

Postări populare de pe acest blog

The Times They Are a-Changin'

Ca toată lumea care, în prima săptămână din ianuarie, manâncă sănătos, aleargă, citește, începe un caiet nou la matematică și scrie frumos pe prima pagină, nici eu nu m-am putut abține să nu iau 534 de decizii în urma cărora o să fiu în sfârșit omul perfect. E ceva la luna ianuarie care te face să crezi că ai primit o nouă șansă de a te pune la punct cu diverse lucruri, la fel cum luna decembrie îți permite lejer sentimentul că oricum n-are sens să-ți mai bați capul, că oricum se termină anul. Ca și cum următorul ianuarie ar fi așa, undeva pe alt plan existențial.

În fine, teoria mea e că înainte de a te gândi la ce vrei e sănătos să faci întâi un pas înapoi. Să vezi ce ai învățat din lucrurile prin care ai trecut. Asta am făcut și noi la studio, ne-am pus la masă în ultima zi de lucru din decembrie și am făcut o listă cu ce-am făcut bine și ce-am făcut prost în 2012, ca să ne dăm seama ce e cazul să schimbăm (sau nu) în 2013.

Partea interesanta e ca a fost mai simplu la studio, ca s…

Viata inainte si dupa potaie sau ce-mi mai trece prin cap cand scot cainele pe vreme rea

Imi trag costumul de schi pe mine, inchid bine toate fermoarele, imi infasor un fular in jurul gatului si imi indes un fes pe cap. Inculpatul e deja la usa, nici n-apuc sa deschid bine ca e deja in fata lifului. De bucurie ca iesim afara, da doua-trei ture de palier, le bubuie vecinilor in usi cu coada (tot astept sa scoatem pe cineva afara din casa prin metoda asta, dar cred ca s-au invatat deja) si incearca sa-mi foloseasca manusile pe post de jucarie de ros.
Jos, in fata blocului, imi dau seama ca nici nu pot sa deschid ochii de viscol. Uitandu-ma numai inspre bocanci, plecam la plimbare pe langa gardul cimitirului Ghencea, in urletele cainilor aciuati pe terenul Statului Major de vizavi, el scapat din pusca, eu intr-un echilibru precar, cu ochii mijiti si sperand sa nu dau cu curul de pamant sau sa intru cu capul in vreun stalp, injurand de toti sfintii si gandindu-ma aleatoriu la toate celelalte lucruri care s-au schimbat in viata mea de cand am potaie. Pe langa, evident, aratu…

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi
Dragă organizatorule de evenimente. Fotograful e prietenul tău. Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte.
Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie.
Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretinde tratament special, nic…