Treceți la conținutul principal

Goin' Home, via Paris

Ieri mi-am luat un vinyl. N-am la ce sa-l ascult, dar l-am luat pentru ca am apucat sa-l ascult intr-un magazin mic de jazz peste care am dat accidental in peregrinarile mele prin Paris din utimele zece zile. Nu stiu daca o sa am vreodata pickup (vorba aia, bine ca mi-am luat potcoavele, ca e si calul pe aproape), dar Goin’Home o sa fie mereu pentru mine soundtrack-ul unui oras care m-a lasat cu gura cascata chiar cand credeam ca putine chestii explicit turistice ma mai pot uimi.

Poze mai multe si mai frumoase aici si aici. 



De magazinul de vinyluri de jazz am dat la fel cum am dat si de magazinul de zane, de castelul Vincennes, de cateva anticariate cu carti foarte vechi sau de Le Caveau des Oubliettes, un barulet din Cartierul Latin unde se poarta jam session-uri zilnice, si pub-ul Coconnas (daca ii mai tine minte cineva pe La Mole si Coconnas) si de Rue des Rosiers: plimbandu-ma pana cand mi-au anchilozat genunchii si am ajuns sa merg ca House, in fiecare zi intre 6 zi 12 ore, incercand sa descifrez – dar nu intotdeauna – o harta turistica in ruseste.

IMG_0108 (Medium) IMG_0278 (Medium)
Magazinul de jazz                                     Very french pic

Intai am luat la rand toate X-urile obligatorii – in lipsa de alte indicatii si inspiratie, m-am convins ca turnul Eiffel chiar exista, nu e doar o conspiratie mondiala sau halucinatie colectiva menite sa atraga turistii nevinovati si sa-i faca sa-si cheltuie banii pe tricouri cu I Heart Paris.

IMG_0096 (Medium) IMG_0071 (Medium)
Apartamentele lui Napoleon al III-lea      Vecinii de dedesubt 

N-am stat prea mult pe sub cracii de metal – mi-am amintit ca in filmele cu extraterestri turnul Eiffel e al treilea monument care se prabuseste, dupa Casa Alba si Statuia Libertatii, si adevarul e ca e mare si n-ai vrea sa-ti cada-n cap. Pe atat de mare pe cat spun legendele, care de obicei fac coada vulpii de 12 picioare, cum a fost cu Stonehenge si cu Acropolele.

IMG_0111 (Medium) IMG_0274 (Medium)
Turnul Eiffel, 6 la 1 euro                          Paris, orasul iubirii

Si dupa ce am trecut in revista toate manifestarile megalomaniei regilor Frantei (printre care Luvru si Versailles), dupa ce am le-am comparat cu pragmatismul si utilitarismul englezesc care face ca fiecare detaliu architectural sa serveasca in primul rand unui scop practic si apoi unuia estetic (poate fara vreo legatura, dar Anglia vazuta din avion arata ca un joc de Monopoly pe terminate, cu case identice asezate geometric printre sosele) am meditat putin asupra contrastului dintre luxul regal si geometria sinistra a oaselor din Catacombe, mormant comun rezultat direct al aglomeratiei din cimitirele prostimii decimate de boli (da, sunt oase de oameni reali, milioane se spune, sub pamant - in niste tunele care m-au facut sa regret ca am calcat vreodata acolo, si da, a existat un individ dau doi care au asezat oasele alea geometric: Un rand de cranii, Cum ii punem, cu gavanele la margine sau la perete? Un rand de tibii, un rand de coaste, A, am o idee, hai sa facem o cruce acolo, arata mai misto).

IMG_0045 (Medium)
Bohemian Rhapsody

Printre oasele alea se afla se pare si oasele lui La Fontaine, care are si un bust pe un hol din Versailles, deci da, toti ajungem in acelasi loc - dar catacombele ar trebui interzise pentru ca turistii se prostesc, fac poze yola cu mortii, scriu cu carioca pe fruntile lor si fura oase drept suveniruri si sincer, daca oasele mele ar fi acolo chiar n-as vrea sa se holbeze la mine niste americani in trening. Si cum dracu sa-ti aduci copilul acolo? Am vazut toate varstele, de la bebelusi pana la adolescenti pentru ca, conform unor ghiduri turistice, kids will love it! Da, catacombele sunt family fun garantat.

Si dupa toate astea, plus Montmartre si Sacre Coeur, care sunt boeme & all, dar parca usor artificiale, la fel ca si Cartierul Latin, genul ala de locuri unde primesti exact la ce te astepti, nu-ti ramane decat sa mergi. E indicat sa te folosesti de metrou pentru ca s-ar putea sa te duca acolo unde nu gasesti niciun japonez, dar prinzi istoria fix in chiloti, cand iese din baie si-si trage repede capotul pe ea sa nu-i vezi sfarcurile intarite de frig.

La Vincennes, in capatul magistralei 1, nu era nimeni. Dar nimeni. Am vizitat castelul si capela singura, atat de singura ca la un moment dat m-am ratacit prin donjon si, dupa ce am ajuns in capela care a fost transformata in temnita si cu desene pe pereti facute de detinuti (mai tarziu probabil ghilotinati sau spanzurati sau pur si simplu i-au mancat sobolanii de vii) am intrat putin in panica pentru ca locul e cam sinistru si bufnitele si cucuvelele din turn se aud pana in centrul castelului si parca nu se mai terminau salile si scarile - si acum, fie vorba-ntre noi, cum dracu incalzeau salile alea ca niste pesteri?

IMG_11111 (Medium) IMG_0137 (Medium)
Vincennes                                                 Montmartre

Dar Vincennes nu era pe harta turistica, eu m-am dus fix numai pentru ca statia de metrou se numea Chateau de Vincennes si eu imi aminteam de pe vremea cand creierul meu se hranea numai cu Dumas, Zevako si Feval ca resedinta regala de vara, pana pe la 1600 cand Ludovic al XIV-lea (sau ta’su, nu mai stiu) a mutat-o la Versailles, era acolo, la statia aia de metrou unde nu eram sigura daca mai exista vreun castel sau o sa gasesc doar o placuta cu “aici a fost castelul din Vincennes”.

Parisul e haotic, latin, viclean, stie ca din clisee si asteptari se scot bani, ii da fiecaruia ce are nevoie, ce vrea sa vada - daca turistul vrea sa vada slujba la Notre Dame si sa faca poze cu popa, se poate, dar daca turistul vrea sa bata strazile, sa vaneze afisele de promovare a grevei (mai multe decat alea cu concerte), sa vada mormantul lui Jim Morrison in Pere Lachaise sau sa manance cea mai buna crema de zahar ars (nefacuta de mama) la restaurantul unei pensiuni de la marginea orasului, unde bucatarul pune mereu mai mult in farfurie decat e portia, ca sa ajunga, si proprietarul face cinste cu o spuma de ciocolata cand ajungi dupa ce s-a servit cina, in caz ca ti-era foame – te lasa.

IMG_0168 (Medium)
De pe podul Saint Louis

Cu Parisul tre sa ai rabdare, sa-i ignori ifosele de domnisoara de pension. Abia atunci o sa iti dai seama ce zace in spatele zidurilor si de ce coloratilor romani le place atat de mult acolo ca si-au impartit magistralele de metrou – sa nu se plictiseasca parizianul cand vine de la munca, schimba metroul si tambalul se face acordeon.

Comentarii

vali1313 a spus…
Da. Parisul este ca o curva. Stii ca este curva, da' tot te intorci!
krossfire a spus…
O sa ma opresc la prima parte a postului, cu vinilurile si jazz-ul. Acum vreo doua luni mi-am gasit A Night at the Opera, editat de EMI London, vinil original :D (E vorba de albumul Queen, nu de cel Blind Guardian desi a doua trupa ocupa la randu-i un loc de suflet).

Despre istoria Frantei, intr-un comentariu viitor (daca nu cumva uit sa-l public :P)
Ioana a spus…
Tot in Paris? Si ai la ce sa-l asculti? :)
krossfire a spus…
Nu, in Bucuresti, era vinilul meu si am inca doua playere de viniluri (unul incastrat in lemn si complet functional) :)
Ioana a spus…
Art Pepper, George Cables and 2 others like this.

Postări populare de pe acest blog

Cum am schiat pe ploaie

Nu ma intelegeti gresit. Nu sunt mare schioare. Ba chiar anul trecut, in Austria, m-am trantit in mijlocul partiei si am inceput sa urlu ca un drac pana a venit un nene sa ma intrebe daca nu vreau sa ma duca el cu masina pana jos. I-am zis ca da, mi-am urcat schiurile in portbagaj si mi-am jurat ca eu nu mai urc in varful muntelui decat ca sa admir peisajul.

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi Drag ă organizator ule de evenimente. Fotograful e prietenul tău . Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte. Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie. Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretin

The Room si alte revelatii personale

Si uite asa m-am intors pe insulita asta unde, cand iese soarele, crezi ca o s-o iei razna ca aia din Caderea Noptii cand, v-ati prins, se face noapte. Am aterizat (de data asta fara probleme organizatorice ) acum vreo 3 saptamani, ce-i drept. Dar - stiu, pare de necrezut - chiar am avut chestii de facut (iuhu!).