Svenja, Romania si distanta

Suntem o generatie de migratori. Mi-a luat mult sa inteleg asta, am crezut ca e doar un motor care ma impinge pe mine, ca poate fug eu de ceva. Dar e suficient sa ma uit in jur – stiu extrem de putini oameni pentru care Romania e suficienta, care n-au plecat sau nu planuiesc sa plece pe undeva, macar o vreme. Unii nu vor sa se mute pentru cateva luni, un an, doi, sau pentru totdeaua, ci doar umbla, cat pot ei de mult, se duc unde vad cu ochii, dincolo de vacantele all inclusive in Bulgaria si shoppingul la Viena.

Poate ne e teama ca maine o sa fim prea batrani ca sa mai avem rabdare sa batem Europa cu cortul sau sa vizitam Iranul. Sau poate doar vrem sa vedem si altceva, sa ne rupem de cercul vicios din cauza carora micile mizerii de acasa ne afecteaza. Distanta le transforma in zgomot de fond. Pe mine m-a facut sa vad tara dintr-un unghi care imi era inaccesibil pe vremea cand locuiam acolo. Totul e mai clar si mai simplu.

Vreau sa ma intorc si sa traiesc intr-un fel nou intr-o tara veche, si cred ca toti cei care se vor intoarce vor face la fel. Si atunci schimbarea o sa fie atat de naturala si subtila, ca nici macar n-o sa ne dam seama de ea.

***

Nu sunt idealista si n-am facut introducerea asta lunga degeaba. Voiam demult sa scriu despre Svenja si despre cum vede ea Romania. Din vara, de cand am fost la Belgrad, pentru ca acolo am cunoscut-o. Mi-am dat seama, din lucrurile pe care mi le-a spus, ca intelege mai bine tara noastra decat o inteleg multi care locuiesc in ea, pentru simplul motiv ca o priveste cu detasare.

Svenja e din Germania. Are 20 de ani si dupa ce a terminat liceul a decis ca nu vrea sa se duca direct la facultate. Ca vrea sa vada si altceva inainte sa-si aleaga drumul in viata. Asa ca a venit in Romania si a facut voluntariat la Schineni, in Bacau, timp de un an. A locuit la o manastire, pentru ca asta i s-a oferit, desi nu prea e religioasa. A lucrat cu copii, a facut ore de engleza, a ingrijit bolnavi – a ajutat unde era nevoie.

Cand am cunoscut-o, mi-a spus ca a fost prin Romania. M-am bucurat, desi initial mi-am imaginat ca a fost prin vreun eurotrip de-asta exotic, cum se poarta prin vest. Vorbeam in engleza cu ea - pana cand, la un moment dat, o aud spunandu-mi, in romana: Stii, eu vorbesc mult mai bine romaneste decat engleza. Iar in seara aia m-am convins ca, intr-adevar, vorbeste romana extrem de bine. Era pentru prima data cand vorbeam cu un strain in limba mea si mi s-a parut incredibil, de parca lumea se intorsese cu fundul in sus.

Cum i s-a parut la inceput in sat?

Cele mai dificile momente prin care am trecut la inceput au fost legate de invatarea limbii romane si a mentalitatii din Romania, mai ales in ceea ce priveste felul in care fetele si femeile sunt privite. In Germania nu de face diferenta intre baieti si fete, dar in Schineni s-a facut o diferenta foarte mare. Mi s-a dat de inteles ca nu reprezint nimic, doar pentru faptul ca sunt fata. N-am avut voie sa vorbesc cu baietii pe care nu-i cunosteam si nici n-am avut voie sa imi sustin punctele de vedere.

M-a impresionat saracia multa din Romania. Erau multi romani, din fericire nu toti, care credeau de la sine inteles ca germanii au bani doar pentru ca sunt germani. Erau mai ales oamenii care depindeau de ajutor de la stat sau de donatii si erau in mare parte ajutati de manastirea la care lucram.

M-a impresionat faptul ca multi oameni din Schineni m-au intrebat daca nu ii pot ajuta sa isi gaseasca un loc de munca in Germania. Credeau ca asa pot sa aiba o sansa pentru o viata mai buna. Pe de alta parte, multe fete se casatoreau foarte devreme si aveau copii chiar daca asta insemna sa renunte la scoala. Era uneori foarte trist si extenuant sa accept si sa traiesc astfel de situatii. 

(dintr-un interviu pe care i l-am luat mai tarziu)

Si totusi, s-a indragostit de tara asta pe care noi toti ne incapatanam s-o hulim din cauza unui mic grup de incompetenti si a impresiei ca politicienii lor sunt mai buni ca ai nostri sau ca lumea nu scuipa seminte pe strada in Vest. Ceea ce e un mare BS - peste tot in Europa lumea se plange de politicieni si de lipsa de bani, si toti au prostii si nesimtitii lor. E doar mai greu sa ii identifici prin perdeaua fascinatiei noastre pentru orice nu e Romania.

Svenja se intoarce in Romania de cate ori are ocazia. Asta vara, dupa ce am plecat din Belgrad, eu m-am intors in UK. Ea s-a dus la Bucuresti. Si in Vama, si in Delta, si la munte, si se bucura asa de tare, ca mi-a parut cu adevarat rau ca trebuia sa ma intorc aici in loc sa ma duc si eu acasa.

Ma voi intoarce mereu in Romania pentru simplul motiv ca m-am indragostit de aceasta tara. (...) Ma simt in Romania ca acasa. (...) In toate locurile unde am fost, in Bucuresti, Sibiu, Vama Veche, Bacau sau Schineni, am cunoscut oameni care m-au impresionat si pe care nu ii voi putea uita.

Suna cheezy? Cati dintre noi putem sa spunem ceva asemanator? Eu, sincer, da, desi sunt de un an si ceva aici, am vazut jumate din Europa si m-am pregatit pentru o meserie pe care as lua, maxim, o cincime din salariul unei femei de serviciu din Anglia. Ma sperie perspectiva, ce sa zic. Dar e cam singura chestie care ma sperie. Nu functionarele, cocalarii sau scandalurile – in general, Romania de rahat pe care o scuipa multe lume prin blogosfera. In Romania se traieste greu – si asta este singurul motiv pentru care as sta departe. Restul – zgomot de fond.

Cu privire la problemele Romaniei, Svenja mi-a spus o chestie care m-a surprins, venind din tara cu autostrazi cu patru benzi pe sens:

In opinia mea Romania nu ar trebui sa se concentreze doar pe ceea ce vrea sa schimbe, ci si pe ceea ce vrea sa pastreze.

Cat despre politicieni si cam cat de relevanti sunt ei pentru fericirea noastra ca cetateni:

Nici o política din lume un poate depasi problemele daca oamenii nu contribuie la solutionarea dificultatilor. 

Nu exista leacuri magice, politicienii or sa se schimbe, si or sa vina altii la fel in locul lor. Nimic nu inlocuieste munca ta, ca individ. Ce faci tu, pentru tine si pentru altii. Statul nu mai e atotputernic. Nu e mai puternic ca cetatenii lui. Epoca aia s-a terminat si e cazul sa ne asumam responsabilitatea pentru asta.

***

Am vorbit despre Svenja pentru ca mi s-a parut interesant punctul ei de vedere, de om care a cunoscut Romania destul de bine ca sa o inteleaga, dar nu a stat aici suficient ca sa-si piarda obiectivitatea. Oamenii ca ea privesc Romania cu detasarea cu care ar trebui sa o privim si noi.

Si cred ca numai distanta poate aduce perspectiva asta. De-aia nu-mi pare rau ca suntem o generatie de migratori.