Treceți la conținutul principal

De ce n-am fost in pub aseara

Pentru ca la intrare stateau postate doua gorile care ne-au cerut pasapoartele. Aveam toti permise de conducere sau buletine (ori echivalentele lor). Nici n-au vrut sa se uite. Pasaport sau act de identitate englezesc, altfel ne gasim alt loc de baut.

Si uite asa am stat la intrare sase oameni (toti din UE sau din colonii) si am incercat sa le explicam ca daca putem sa trecem granita peste tot in Uniune cu documentele astea, trebuie sa avem voie sa intram si in bar... nu?

Nu, ca aici sunteti in Anglia, nu in Uniunea Europeana (zau?). Si daca va las sa intrati cu actele astea si aveti sub 18 ani eu imi pierd slujba si iau amenda.

Pai stii, pe actele astea scrie in engleza. Vezi? Uite aici. Date of birth.

Da, dar tot nu va las sa intrati.

Pai de ce?

Pentru ca sunt prea multe tipuri de acte de identitate si eu nu am cum sa le tin minte pe toate ca sa stiu care sunt bune si care nu.

...

Se intampla in pub-ul din fata caminului, o bodega prin care ne facem veacul inca de cand am venit aici. In seara studenteasca, cu bautura ieftina. Cine stie, poate avem mecle de troscangii si le era ca n-or sa mai aiba englezii cu ce sa se imbete daca dam noi navala.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Alice in Chains 2009 - grunge cu freza afro

Asta primavara, pe cand imi planuiam eu viitorul harnica precum furnica, gandindu-ma ca in ultimii doi ani prea am cantat si am petrecut (ca greierele, v-ati prins, da?), am ales sa plec in Marea Britanie pentru foarte multe motive plicticoase, pe care nu le insir acum, ca nu despre asta e vorba in postul asta. Si totusi, dintre toate chestiile pe care le asteptam aici, cea care m-a bucurat cel mai mult, ca pe un pusti care si cand se face mare, tot mai are chef sa joace patratica, este ca UK este the bloody center of the world cand vine vorba de muzica. Iar avantajul de a sta in Birmingham este ca aici se intampla, de obicei, aceleasi chestii ca in Londra, doar ca la juma de pret.

Cum am schiat pe ploaie

Nu ma intelegeti gresit. Nu sunt mare schioare. Ba chiar anul trecut, in Austria, m-am trantit in mijlocul partiei si am inceput sa urlu ca un drac pana a venit un nene sa ma intrebe daca nu vreau sa ma duca el cu masina pana jos. I-am zis ca da, mi-am urcat schiurile in portbagaj si mi-am jurat ca eu nu mai urc in varful muntelui decat ca sa admir peisajul.