Treceți la conținutul principal

Cum am schiat pe ploaie

Nu ma intelegeti gresit. Nu sunt mare schioare. Ba chiar anul trecut, in Austria, m-am trantit in mijlocul partiei si am inceput sa urlu ca un drac pana a venit un nene sa ma intrebe daca nu vreau sa ma duca el cu masina pana jos. I-am zis ca da, mi-am urcat schiurile in portbagaj si mi-am jurat ca eu nu mai urc in varful muntelui decat ca sa admir peisajul.

Numai ca atunci cand ii vezi pe toti cum coboara seara obositi si cu zapada pe ei si se retrag in vreun bar de-ala cu foc in semineu la un snaps, iti cam pare rau ca stai ca pensionarul si te plimbi cu telecabina. Parca nu-ti meriti bautura. Asa ca a doua zi eram inapoi pe partie.

Mi-a trebuit o fractiune de secunda sa ma prind ca toata smecheria e sa nu ma uit in jos. Dupa care m-am indragostit iremediabil de senzatia pe care o am cand alunec pe partie si simt ca am control complet asupra miscarilor mele. Nu ma mai gandesc la nimic si-mi place la nebunie treaba asta, nu de alta dar cand ai capul gol iti oboseste gatul mai greu :)





Doar o stare de spirit

Anul asta am sarit in masina si am testat unul dintre cele cinci locuri din Anglia unde se schiaza (in conditii naturale) - Glenshee, in Scotia. Si a fost absolut bestial. Muntii nu-s mai inalti de o mie si ceva de metri, nici macar nu sunt acoperiti complet de zapada, dar conditiile de schi sunt excelente, partiile foarte bine ingrijite si preturile decente - 22 de lire ski pass-ul, 10-17 lire echipamentul pe o zi (e mai ieftin ca in Austria, dar na, nu te dai la 3000 de metri si telescaunul e ca ala vechi din Predeal, din metal si lemn).

De fapt, Glenshee nu e tocmai o statiune. Undeva, pe drumul spre Aberdeen, te trezesti cu o cabana pe marginea strazii, care functioneaza pe post de cafenea si punct de inchiriat echipament si de cumparat ski pass-uri. De acolo, pe ambii versanti, urci pe partii cu telescaunul sau teleschiul. Si asta e tot.



Picture 093 (Large)

Practic, Glenshee e locul perfect daca vrei sa schiezi si atat. Partiile nu sunt grele deloc, majoritatea sunt rosii si albastre, dar trebuie sa te descurci cu teleschiul pentru ca cele mai multe sunt accesibile doar asa. Cozile sunt practic inexistente si sunt cateva partii pe care sunt sanse mici sa te mai intalnesti cu cineva. E liniste, nu urla muzica de nicaieri si nu sunt sanse sa-ti pierzi doi dinti intr-o ciocnire cu un pantofar.

Iar la sfarsitul zilei, daca vrei un whiskey (la naiba, esti in Scotia), sigur o sa gasesti vreo bodega in satucurile din jur (cu nume precum Kirriemuir sau Coupar Angus).

In afara de asta, zona e extrem de frumoasa. Nu-s nici munti inalti, nici privelisti care-ti taie respiratia, dar campurile alea colorate si pline de oi si de vaci si casutele mici si ingrijite au farmecul lor. Nici vremea britanica nu te enerveaza acolo. Ai senzatia ca sirul ploaie - ninsoare - cer senin - ninsoare - ploaie e perfect normal, desi e oarecum ciudat sa-ti pui schiurile in picioare in timp ce ploaia iti rapaie pe gluga de la geaca. Si sa mori de cald in costumul de schi pentru ca afara sunt 5 grade. Nu ma intrebati cum de sunt muntii aia acoperiti de zapada, ca nici eu nu pricep.



Picture 069 (Large)

Oricum, daca ai chef de un schi rapid, Glenshee face toti banii. 40 de kilometri de partii de ski in niste munti doar putin mai inalti decat Muntii Macinului - iar peisajul e foarte asemanator. Nu poti sa nu te gandesti cum stau de pomana alea 33 de procente maro din Romania (dupa cum stim cu totii de la doamna invatatoare), in timp ce toata lumea se inghesuie la schi pe Valea Prahovei si in inca 4-5 locuri.

Pentru niste poze faine, aruncati un ochi aici, ca de obicei.

***

Dupa eurotripul de acum doi ani, cand am ascultat ultimul album al lui Mark Knopfler in continuu in masina, din Hamburg pana in Bucuresti, pentru ca mi-am uitat toata muzica acasa, ai zice ca ar fi trebuit sa imi invat lectia. Mmmmm... nu. Daca mai ascult odata Freebird de la Lynyrd Skynyrd ma impusc. Ascultati-o voi, ca sunteti proaspeti:




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi
Dragă organizatorule de evenimente. Fotograful e prietenul tău. Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte.
Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie.
Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretinde tratament special, nic…

Alice in Chains 2009 - grunge cu freza afro

Asta primavara, pe cand imi planuiam eu viitorul harnica precum furnica, gandindu-ma ca in ultimii doi ani prea am cantat si am petrecut (ca greierele, v-ati prins, da?), am ales sa plec in Marea Britanie pentru foarte multe motive plicticoase, pe care nu le insir acum, ca nu despre asta e vorba in postul asta. Si totusi, dintre toate chestiile pe care le asteptam aici, cea care m-a bucurat cel mai mult, ca pe un pusti care si cand se face mare, tot mai are chef sa joace patratica, este ca UK este the bloody center of the world cand vine vorba de muzica. Iar avantajul de a sta in Birmingham este ca aici se intampla, de obicei, aceleasi chestii ca in Londra, doar ca la juma de pret.