Treceți la conținutul principal

I'm a rookie crime scene investigator

Pentru ca era vineri dimineata, eram mahmura si ma simteam de parca ma lovise autobuzul, recunosc ca mi-a fost cam greu sa ma urnesc. Cred ca singurul motiv pentru care m-am dat jos din pat - si am citit cateva chestii prin feed reader ca sa ma trezesc, dar nu-mi amintesc decat un articol despre sobolanii din New York - a fost ca imi cumparasem deja bilet si 8 lire nu-s de aruncat pe aici.

Dar m-am dus pana la urma. La Expozitia CSI, ca un geek pitic ce sunt. Singura, ca nu l-as fi luat cu mine decat pe fratele senesepeist care, din pacate, se lupta cu Stiintele Politice in Bucuresti momentan, deci nu prea era accesibil.



Si pentru ca aveam ochii rosii, de betie cu rom (de ce naiba beau toti rom pe aici???), mergeam incet si atent, fiindca aveam senzatia ca o sa ma sparg daca ma ciocnesc de un perete, si vorbeam rar si fara vlaga, oamenii or fi crezut ca sunt suparata. S-au purtat asa frumos cu mine, incat sentimentul de compasiune era aproape fizic, ma invaluia ca un cocon cald si penibil. Bine ca am rezolvat crima, mi-am recuperat ceva din respectul de sine :)

Toata ideea expozitiei e ca tre sa faci tu pe CSI-ul. La intrare iti dau o foaie cu niste chestii pe care trebuie sa le completezi - ala e raportul pe care il predai la sfarsit. Iti alegi o crima (ai trei variante) si incepi investigatia. Intai vezi locul crimei , dupa aia mergi prin diverse laboratoare unde te uiti in telefonul gasit in poseta victimei, compari amprente, deduci ora mortii analizand prin microscop o larva de musca, si tot felul de alte joculete amuzante. In fiecare laborator ai tot felul de informatii misto de citit (chestii pe bune, despre cum se fac toate analizele), si vezi niste filmulete cu oameni care chiar sunt specializati din domeniile alea.

Evident, indiciile sunt la mintea cocosului, iar la sfarsit, cand predai raportul (adica bagi raspunsurile intr-un calculator), seful (Gil Grissom din CSI Las Vegas) iti spune ca esti cea mai noua stea din departament. Si-ti da si o diploma pe care scrie ca esti "rookie crime scene investigator" sau ceva de genul asta, dar eu n-am, ca trebuia sa apas pe un buton pentru ea si la calculatoru meu nu mergea butonul.

Si, desi toata chestia e facuta asa, cam pentru americani prosti (adica nici informatiile reale nu sunt ceva ce sa nu fi invatat la fizica, chimie sau biologie in liceu, sau pur si simplu uitandu-te la o tona de balarii cu detectivi), ideea mi se pare faina. Pentru ca, intr-un fel foarte vag, te face sa intelegi ca toate serialele astea nu se bazeaza pe hocus pocus. Desi, chiar si ei recunosc, intervalele de timp nu sunt tocmai exacte (e modul elegant de a o spune - o analiza de ADN poate dura si cateva luni), si, na, nu toti membrii echipelor sunt frumosi si destepti si cu dinti stralucitori. De fapt, savantii aia din filmulete erau aproape toti batrani, cheliosi sau oricum, cu fete nu tocmai movie-friendly.

Mi-am amintit ca atunci cand eram mica, voiam sa ma fac agent FBI, pentru ca eram mare fan X Files :) Ceea ce nu s-a schimbat nici pana azi, cand am terminat toate sezoanele si filmele si cartile si am poster cu I Want to Believe. Practic, daca ar fi sa ma iau dupa Comic Diva, X Files ar fi the love of my life. CSI-urile sunt doar niste one night stand-uri. Adica de obicei schimb canalul inainte de sfarsit pentru ca stiu ce se intampla in ultimele 3 minute si, ca in orice one night stand, trebuie sa pleci pe furis ca sa eviti momentul penibil de a doua zi dimineata :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

The Times They Are a-Changin'

Ca toată lumea care, în prima săptămână din ianuarie, manâncă sănătos, aleargă, citește, începe un caiet nou la matematică și scrie frumos pe prima pagină, nici eu nu m-am putut abține să nu iau 534 de decizii în urma cărora o să fiu în sfârșit omul perfect. E ceva la luna ianuarie care te face să crezi că ai primit o nouă șansă de a te pune la punct cu diverse lucruri, la fel cum luna decembrie îți permite lejer sentimentul că oricum n-are sens să-ți mai bați capul, că oricum se termină anul. Ca și cum următorul ianuarie ar fi așa, undeva pe alt plan existențial.

În fine, teoria mea e că înainte de a te gândi la ce vrei e sănătos să faci întâi un pas înapoi. Să vezi ce ai învățat din lucrurile prin care ai trecut. Asta am făcut și noi la studio, ne-am pus la masă în ultima zi de lucru din decembrie și am făcut o listă cu ce-am făcut bine și ce-am făcut prost în 2012, ca să ne dăm seama ce e cazul să schimbăm (sau nu) în 2013.

Partea interesanta e ca a fost mai simplu la studio, ca s…

Viata inainte si dupa potaie sau ce-mi mai trece prin cap cand scot cainele pe vreme rea

Imi trag costumul de schi pe mine, inchid bine toate fermoarele, imi infasor un fular in jurul gatului si imi indes un fes pe cap. Inculpatul e deja la usa, nici n-apuc sa deschid bine ca e deja in fata lifului. De bucurie ca iesim afara, da doua-trei ture de palier, le bubuie vecinilor in usi cu coada (tot astept sa scoatem pe cineva afara din casa prin metoda asta, dar cred ca s-au invatat deja) si incearca sa-mi foloseasca manusile pe post de jucarie de ros.
Jos, in fata blocului, imi dau seama ca nici nu pot sa deschid ochii de viscol. Uitandu-ma numai inspre bocanci, plecam la plimbare pe langa gardul cimitirului Ghencea, in urletele cainilor aciuati pe terenul Statului Major de vizavi, el scapat din pusca, eu intr-un echilibru precar, cu ochii mijiti si sperand sa nu dau cu curul de pamant sau sa intru cu capul in vreun stalp, injurand de toti sfintii si gandindu-ma aleatoriu la toate celelalte lucruri care s-au schimbat in viata mea de cand am potaie. Pe langa, evident, aratu…

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi
Dragă organizatorule de evenimente. Fotograful e prietenul tău. Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte.
Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie.
Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretinde tratament special, nic…