Treceți la conținutul principal

Fantasia

Prolog:

şi cel mai mic dintre cei mai mari visează
doar că visele lui sunt alb-negru
şi nu-i vina lui
că nici somnul nu îl poate cuprinde
el suferă
nu pentru că nu se poate ridica pe vârfuri până la cer
ci pentru că ăia trebuie să îşi lase capul jos
pentru a-l privi
şi se strâmbă
fiindcă lor nu le place să li se lipească de pantof
ca o gumă de mestecat fără gust

1. căderea căderilor

în faţa oglinzii
îmi contemplu albul şi galbenul feţei
sunt doar o aripă atât de uşor invizibil
delicatul blond pierdut în visări
la fereastră



(cincizeci de vodcă and counting)

dedesubtul meu e abur
tălpile mele sunt reci
pământul fierbinte
şi mic
şi felii
i`m larger than life

2. tu, diafano, care stai sprijinită de toc



nu-i nevoie să-mi spui
te cunosc
ţi-am întors de-atâtea ori
pielea pe dos
tu vrei în turnul tău de fildeş
să mă pescuieşti din nou
cu pletele tale

nu dormi pe mine
dormi mai bine pe cioburile oglinzii tale
sparte

3. cumplit de cald



în fantasia
oamenii de ceară se topesc
doi câte doi câte doi
unul în altul
dar eu nu mai am loc în tine
iar dragostea
a început să semene cu o canapea
verde-mare-de piele-în dungi
dar pe care la urma urmei
doar stai

4. acum măcar e noapte



aş vrea să simt gustul metalic al apei
sânul tău mi-e tot mai aproape de vene
de faţă de tâmple
cu fiecare privire îmi sap singur pe frunte
la început iarna venea

acum doar rămâne.

şi cuta rămâne.



Epilog:

există oameni care nu îmbătrânesc de tot
ăia care au tras paiul mai scurt

Comentarii

Anonim a spus…
prea tare poezia...si pozele sunt geniale...ai un potential urias! tine-te de treaba si o sa ajungi mare
Good Luck!

Postări populare de pe acest blog

Cum am schiat pe ploaie

Nu ma intelegeti gresit. Nu sunt mare schioare. Ba chiar anul trecut, in Austria, m-am trantit in mijlocul partiei si am inceput sa urlu ca un drac pana a venit un nene sa ma intrebe daca nu vreau sa ma duca el cu masina pana jos. I-am zis ca da, mi-am urcat schiurile in portbagaj si mi-am jurat ca eu nu mai urc in varful muntelui decat ca sa admir peisajul.

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi Drag ă organizator ule de evenimente. Fotograful e prietenul tău . Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte. Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie. Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretin

The Room si alte revelatii personale

Si uite asa m-am intors pe insulita asta unde, cand iese soarele, crezi ca o s-o iei razna ca aia din Caderea Noptii cand, v-ati prins, se face noapte. Am aterizat (de data asta fara probleme organizatorice ) acum vreo 3 saptamani, ce-i drept. Dar - stiu, pare de necrezut - chiar am avut chestii de facut (iuhu!).