Treceți la conținutul principal

Fantasia

Prolog:

şi cel mai mic dintre cei mai mari visează
doar că visele lui sunt alb-negru
şi nu-i vina lui
că nici somnul nu îl poate cuprinde
el suferă
nu pentru că nu se poate ridica pe vârfuri până la cer
ci pentru că ăia trebuie să îşi lase capul jos
pentru a-l privi
şi se strâmbă
fiindcă lor nu le place să li se lipească de pantof
ca o gumă de mestecat fără gust

1. căderea căderilor

în faţa oglinzii
îmi contemplu albul şi galbenul feţei
sunt doar o aripă atât de uşor invizibil
delicatul blond pierdut în visări
la fereastră



(cincizeci de vodcă and counting)

dedesubtul meu e abur
tălpile mele sunt reci
pământul fierbinte
şi mic
şi felii
i`m larger than life

2. tu, diafano, care stai sprijinită de toc



nu-i nevoie să-mi spui
te cunosc
ţi-am întors de-atâtea ori
pielea pe dos
tu vrei în turnul tău de fildeş
să mă pescuieşti din nou
cu pletele tale

nu dormi pe mine
dormi mai bine pe cioburile oglinzii tale
sparte

3. cumplit de cald



în fantasia
oamenii de ceară se topesc
doi câte doi câte doi
unul în altul
dar eu nu mai am loc în tine
iar dragostea
a început să semene cu o canapea
verde-mare-de piele-în dungi
dar pe care la urma urmei
doar stai

4. acum măcar e noapte



aş vrea să simt gustul metalic al apei
sânul tău mi-e tot mai aproape de vene
de faţă de tâmple
cu fiecare privire îmi sap singur pe frunte
la început iarna venea

acum doar rămâne.

şi cuta rămâne.



Epilog:

există oameni care nu îmbătrânesc de tot
ăia care au tras paiul mai scurt

Comentarii

november 111 a spus…
prea tare poezia...si pozele sunt geniale...ai un potential urias! tine-te de treaba si o sa ajungi mare
Good Luck!

Postări populare de pe acest blog

The Times They Are a-Changin'

Ca toată lumea care, în prima săptămână din ianuarie, manâncă sănătos, aleargă, citește, începe un caiet nou la matematică și scrie frumos pe prima pagină, nici eu nu m-am putut abține să nu iau 534 de decizii în urma cărora o să fiu în sfârșit omul perfect. E ceva la luna ianuarie care te face să crezi că ai primit o nouă șansă de a te pune la punct cu diverse lucruri, la fel cum luna decembrie îți permite lejer sentimentul că oricum n-are sens să-ți mai bați capul, că oricum se termină anul. Ca și cum următorul ianuarie ar fi așa, undeva pe alt plan existențial.

În fine, teoria mea e că înainte de a te gândi la ce vrei e sănătos să faci întâi un pas înapoi. Să vezi ce ai învățat din lucrurile prin care ai trecut. Asta am făcut și noi la studio, ne-am pus la masă în ultima zi de lucru din decembrie și am făcut o listă cu ce-am făcut bine și ce-am făcut prost în 2012, ca să ne dăm seama ce e cazul să schimbăm (sau nu) în 2013.

Partea interesanta e ca a fost mai simplu la studio, ca s…

Viata inainte si dupa potaie sau ce-mi mai trece prin cap cand scot cainele pe vreme rea

Imi trag costumul de schi pe mine, inchid bine toate fermoarele, imi infasor un fular in jurul gatului si imi indes un fes pe cap. Inculpatul e deja la usa, nici n-apuc sa deschid bine ca e deja in fata lifului. De bucurie ca iesim afara, da doua-trei ture de palier, le bubuie vecinilor in usi cu coada (tot astept sa scoatem pe cineva afara din casa prin metoda asta, dar cred ca s-au invatat deja) si incearca sa-mi foloseasca manusile pe post de jucarie de ros.
Jos, in fata blocului, imi dau seama ca nici nu pot sa deschid ochii de viscol. Uitandu-ma numai inspre bocanci, plecam la plimbare pe langa gardul cimitirului Ghencea, in urletele cainilor aciuati pe terenul Statului Major de vizavi, el scapat din pusca, eu intr-un echilibru precar, cu ochii mijiti si sperand sa nu dau cu curul de pamant sau sa intru cu capul in vreun stalp, injurand de toti sfintii si gandindu-ma aleatoriu la toate celelalte lucruri care s-au schimbat in viata mea de cand am potaie. Pe langa, evident, aratu…

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi
Dragă organizatorule de evenimente. Fotograful e prietenul tău. Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte.
Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie.
Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretinde tratament special, nic…