Fantasia

Prolog:

şi cel mai mic dintre cei mai mari visează
doar că visele lui sunt alb-negru
şi nu-i vina lui
că nici somnul nu îl poate cuprinde
el suferă
nu pentru că nu se poate ridica pe vârfuri până la cer
ci pentru că ăia trebuie să îşi lase capul jos
pentru a-l privi
şi se strâmbă
fiindcă lor nu le place să li se lipească de pantof
ca o gumă de mestecat fără gust

1. căderea căderilor

în faţa oglinzii
îmi contemplu albul şi galbenul feţei
sunt doar o aripă atât de uşor invizibil
delicatul blond pierdut în visări
la fereastră



(cincizeci de vodcă and counting)

dedesubtul meu e abur
tălpile mele sunt reci
pământul fierbinte
şi mic
şi felii
i`m larger than life

2. tu, diafano, care stai sprijinită de toc



nu-i nevoie să-mi spui
te cunosc
ţi-am întors de-atâtea ori
pielea pe dos
tu vrei în turnul tău de fildeş
să mă pescuieşti din nou
cu pletele tale

nu dormi pe mine
dormi mai bine pe cioburile oglinzii tale
sparte

3. cumplit de cald



în fantasia
oamenii de ceară se topesc
doi câte doi câte doi
unul în altul
dar eu nu mai am loc în tine
iar dragostea
a început să semene cu o canapea
verde-mare-de piele-în dungi
dar pe care la urma urmei
doar stai

4. acum măcar e noapte



aş vrea să simt gustul metalic al apei
sânul tău mi-e tot mai aproape de vene
de faţă de tâmple
cu fiecare privire îmi sap singur pe frunte
la început iarna venea

acum doar rămâne.

şi cuta rămâne.



Epilog:

există oameni care nu îmbătrânesc de tot
ăia care au tras paiul mai scurt