Treceți la conținutul principal

Teleportarea se invata

Era demult un banc, ala cu Strul si rabinul, unde Strul se plange ca are casa prea mica si rabinul il pune sa-si mute toate animalele inauntru, si cand le scoate in sfarsit afara se mira de cat loc are in casa. Cam asa e viata mea, cum e casa lui Strul. Cand nu-i destul, cand e prea mult. Ma astept ori la tot, ori la nimic, si pendulez intre un optimism tampit si un cinism care ar face si un unicorn roz sa-si bata cuie in cap.

Partea buna din toate astea este ca, atunci cand nu te astepti la nimic, s-ar putea sa primesti tot. 

Asa ca nu stiu daca am cum sa va explic cum arata Lisabona prin ochii mei, pentru ca tot ceea ce vad e raportat la niste experiente si la niste asteptari pe care le-am avut. Probabil ca, daca n-as fi stat in Anglia pana cand mi-a ajuns cutitul la os, n-as fi trait la fel experienta asta. Insa asa, ma simt ca Frank Hopkins in Hidalgo, dupa ce termina de traversat desertul si alearga cu calul prin apa. Simt ca, in sfarsit, pot sa respir.

De cand am pus prima oara piciorul aici, m-am indragostit complet de lumina, formele si mirosurile orasului astuia. Miros de portocale zdrobite, de apa, de leandri infloriti, de asfalt incins, de peste. 

Felul in care oamenii prefera sa petreaca pe strada decat sa se inchida intr-un bar, fara mese, fara terase, in picioare pe stradutele cu piatra cubica din Bairro Alto si Bica sau in Alfama, in miros de sardine. 


Babutele care stau la barfa dintr-o parte in alta a strazii, doar scotand capul pe geam. 

Tramvaiul, care, desi ma lasa de doua ori pe saptamana cel putin in mijlocul drumului, din tot felul de motive, de la o masina parcata pe sine pana la copiii care se agata de usi pentru o calatorie pe moca, tot il iau zilnic. Pentru ca nu e nimic mai misto cand vii de la munca decat sa vii acasa, cu capul scos pe geam si cu narile in vand. 

Fapul ca unii oameni sunt fericiti sa vorbasca engleza, dar altii se incapataneaza constant sa ma invete portugheza si imi vorbesc rar, ca sa inteleg, si nu se lasa pana nu le raspund tot in portugheza, si atunci ma privesc cu o figura usor amuzata si un zambet in coltul gurii si ma corecteaza atunci cand gresesc, multumiti ca au putut fi de ajutor. 

Cafeneaua din fata palatului unde lucrez, unde oamenii stiu ce vreau fara sa le mai cer si unde ies in fiecare zi, intr-o pauza pe la 5-6, si stau la soare, si beau o cafea si mananc o prajitura. Pe bancile din fata, un tip masiv, cu plete, ne saluta intotdeauna. Probabil ca doarme acolo, dar asta nu impiedica pe nimeni sa fie politicos cu el, si nici pe el sa fie politicos cu noi. 

Faptul ca la marginea orasului sunt cartiere intregi de blocuri cu 8 etaje care n-ar fi departe de alea din Titan, daca n-ar fi vopsite toate in culori pastelate. 

Mici superstitii. Poarta asta la mana, fa trei noduri si pune-ti trei dorinte.

Sunt multe locuri cu istorie in Europa, dar am senzatia ca istoria asta s-a desfasurat altfel pentru portughezi. Aceleasi catedrale catolice care te darama in Germania sau in Franta iti dau aici sentimentul ca esti intr-un loc familiar si confortabil. 
 
Nu e liniste si pace, nu e ordine, lumea nu-i mai politicoasa ca la noi. Sunt scandalagii, cateodata plini de simt civic prost inteles, alteori doar de nesimtire. Dar in acelasi timp, sunt vorbareti, si calzi, si umani. Tomberonul nu e intotdeauna gol. Autobuzele nu vin niciodata la timp si sunt pline de hoti de buzunare, iar pe strazi te impiedici de cersetori. Dar oamenii traiesc. Se vaita, dar se misca. Si in miscarea lor te agata si pe tine si daca nu esti atent si inchizi ochii o secunda, te trezesti in alta lume. Teleportare latina. 

Si dupa aia se face dimineata si toata lumea se pupa juma de ora, fiecare cu fiecare, doamne fereste sa uitam pe cineva, si duce la culcare.  

Exista o particularitate a limbii portugheze (care cred ca e si in spaniola, dar nu vorbesc spaniola, asa ca nu ma bag) care mi se pare ca descrie foarte bine lumea asta prin ochii mei. Exista doua verbe care inseamna "a fi":

The verb ser is used for conditions or characteristics that are permanent and the verb estar is used for transitory or not permanent conditions or characteristics. (de aici)

Ei bine, pentru cuvinte care definesc stari, precum trist, multumit, obosit, se foloseste estar. Dar daca vrei sa spui ca esti fericit, il folosesti pe celalalt, ser. Cu alte cuvinte, fericirea e sau nu e. Dar asta nu te impiedica sa fii oricum altcumva.

Poate daca ne-am apuca sa vopsit toate blocurile din Bucuresti in culori pastelate am invata si noi teleportarea asta, ca doar o avem in sange. 

***

Povesteam mai demult cum ca vara mea nu e vara fara muzica si festivaluri si spalat pe dinti cu sticla cu apa in fata cortului. Mi-a parut rau ca am ratat tot ce s-a intamplat saptamanile astea in Bucuresti, si Exit-ul, mai ales ca nici la Peninsula si la Summer Well n-o sa pot merge, cel mai probabil. Asa ca mi-am sacrificat excursia la Porto si sapamana asta voi dormi in cort aici. Cu Slash, Arcade Fire si compania. Si plaja. Multa, multa, multa, sa ajunga pana vara viitoare.

Untitled_Panorama3 copy (Large)

Bine ca e tara mica si, din mini-tripuri de cate o zi, apuci sa vezi o groaza de chestii pe bani putini. Evora, Sintra, Coimbra, Ericeira, Figueira da Foz, toate plajele dintre Lisabona si Cascais, Cabo da Roca, Costa da Caparica. Peniche, Obidos, Setubal, Meco, Troia, Porto. As vrea sa ajung in Algarve macar doua zile, cine stie, daca nu ma falimenteaza festivalul. Nu e rau pentru doua luni, zic eu :)

Mai multe poze stiti unde sa gasiti. M-am decis sa nu mai pun mana pe aparat daca am de gand sa pozez tot cladiri, peisaje si pesti, ca pictorii aia care fac tablourile alea cu munti si luna plina care zac prin hoteluri cu nume ca Flora si Emigrantul (uite un nume care nu mi-a mai trecut demult prin cap). Asa ca am facut o pauza, dar pana la sfarsitul lunii trebuie sa termin un proiect numai si numai cu oameni. Poate mai cresc si eu putin. 

Comentarii

musa sagit a spus…
ăla nu era banc, era cugetarea de final din jurnalul Fotografului-de-munţi-cu-lună-plină. că n-o fi nici portugalia aşa frumoasă, nici emigrantu aşa rău.
şi nici tu aşa de mică
Ioana a spus…
bine ca le stii tu pe toate :))

Postări populare de pe acest blog

Alice in Chains 2009 - grunge cu freza afro

Asta primavara, pe cand imi planuiam eu viitorul harnica precum furnica, gandindu-ma ca in ultimii doi ani prea am cantat si am petrecut (ca greierele, v-ati prins, da?), am ales sa plec in Marea Britanie pentru foarte multe motive plicticoase, pe care nu le insir acum, ca nu despre asta e vorba in postul asta. Si totusi, dintre toate chestiile pe care le asteptam aici, cea care m-a bucurat cel mai mult, ca pe un pusti care si cand se face mare, tot mai are chef sa joace patratica, este ca UK este the bloody center of the world cand vine vorba de muzica. Iar avantajul de a sta in Birmingham este ca aici se intampla, de obicei, aceleasi chestii ca in Londra, doar ca la juma de pret.

Cum am schiat pe ploaie

Nu ma intelegeti gresit. Nu sunt mare schioare. Ba chiar anul trecut, in Austria, m-am trantit in mijlocul partiei si am inceput sa urlu ca un drac pana a venit un nene sa ma intrebe daca nu vreau sa ma duca el cu masina pana jos. I-am zis ca da, mi-am urcat schiurile in portbagaj si mi-am jurat ca eu nu mai urc in varful muntelui decat ca sa admir peisajul.