Treceți la conținutul principal

In sfarsit am vazut cladirea din poza

Tot uichendul asta ne-am dat si noi cu barca prin Cambridge. Ma rog, nu la propriu, ca ne costa 18 lire pe ora, 24 daca voiam si gondolier.

Desi la prima vedere le-as fi bagat in aceeasi oala, Cambridge e complet diferit de Oxford. In Oxford sunt atatea cladiri istorice in centru, toate impunatoare, apasatoare, si in acelasi timp inghesuite unele in altele de parca au fost asezate special ca sa te faca sa te simti mic, incat mergi pe strazi numai cu gura cascata. Te prinzi instantaneu ca, daca ai avut vreodata o fantezie in legatura cu universitatea aia, ai putea s-o lasi balta, ca nu-i de nasul tau.


Castle Mound*

Iar oamenii nu ies deloc din tiparul in care ii bagi, fara sa vrei, ca turist nestiutor. Contactul pe care l-am avut cu studentii de acolo, in scurtul nostru pelerinaj prin baruri, n-a fost tocmai placut. Vorbim de "Brittish upper class white boys & girls", niste indivizi care arata de parca sunt scosi din Gilmore Girls: cu fete de post-puberi, acoperite de cosuri, dar imbracati la costum, cu papion, sau in rochite elegante si tocuri. Band bere, la Turf's Tavern, o crasma care era pe vremuri un fel de loc secret al studentilor de la Oxford (unde se spune ca Bill Clinton "a fumat iarba, dar fara sa traga in plamani").


Jesus Green*

In Cambridge oamenii par ceva mai pamanteni. Si centrul nu este atat de inghesuit si apasator, ba dimpotriva, e presarat de spatii verzi enorme, unde lumea isi plimba cainii, se da cu bicicletele, citeste sau joaca fotbal (si inca vreo doua sporturi neidentificabile). Iti da sentimentul de orasel studentesc fara prea multe ifose, dar cu un car de personalitate.

Si am vazut, in sfarsit, si cladirea ce aparea pe o carte postala pe care mi-a trimis-o, demult, un profesor la care am tinut. M-a invatat toata engleza pe care o stiu dupa apoi, acum cativa ani, a disparut. La propriu. Pur si simplu intr-o zi nu mai era acasa si nimeni nu stie unde s-a dus. Poate l-au rapit extraterestrii, ca doar tre sa stie engleza inainte sa inceapa colonizarea Pamantului.

Ei, pe cartea aia postala era o poza cu King's College (atunci nu stiam, mi-am dat seama abia cand am vazut-o) si pe spatele ei scria: "Salutari din acest loc minunat in care iti doresc si tie sa ajungi intr-o buna zi." Ca turist, uite ca am ajuns. Nu cred ca la asta se referea, dar presupun ca merge si asa.

*Asta e un spatiu dedicat numai si numai multiplelor mele personalitati. Daca vreti poze artistice, cladiri, apusuri de soare si batrani brat la brat, le gasiti aici.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Alice in Chains 2009 - grunge cu freza afro

Asta primavara, pe cand imi planuiam eu viitorul harnica precum furnica, gandindu-ma ca in ultimii doi ani prea am cantat si am petrecut (ca greierele, v-ati prins, da?), am ales sa plec in Marea Britanie pentru foarte multe motive plicticoase, pe care nu le insir acum, ca nu despre asta e vorba in postul asta. Si totusi, dintre toate chestiile pe care le asteptam aici, cea care m-a bucurat cel mai mult, ca pe un pusti care si cand se face mare, tot mai are chef sa joace patratica, este ca UK este the bloody center of the world cand vine vorba de muzica. Iar avantajul de a sta in Birmingham este ca aici se intampla, de obicei, aceleasi chestii ca in Londra, doar ca la juma de pret.

Cum am schiat pe ploaie

Nu ma intelegeti gresit. Nu sunt mare schioare. Ba chiar anul trecut, in Austria, m-am trantit in mijlocul partiei si am inceput sa urlu ca un drac pana a venit un nene sa ma intrebe daca nu vreau sa ma duca el cu masina pana jos. I-am zis ca da, mi-am urcat schiurile in portbagaj si mi-am jurat ca eu nu mai urc in varful muntelui decat ca sa admir peisajul.