Treceți la conținutul principal

Momente și schițe: Cu Unchiu Jeb la mall


Context: Uncle Jeb Studio trage în poze cuplurile doritoare, pe un fundal vălentinos. Opera se printează pe folie magnetică. Fotografiile sunt gratuite.

Capitolul 1: Din filosofia mocangelii 

E pe gratis? A, atunci se poate două?

E super că e gratis dar -

durează prea mult 
parcă mi-a ieșit nasul cam strâmb
nu puteți să mă faceți mai slabă?
pozele astea chiar se lipesc pe frigider?
mă așteptam la o poză mai mare...
nu puteți să ne prindeți în picioare, de sus până jos?
știu că durează între jumătate de oră și o oră, dar eu mă duc la film în 15 minute, nu puteți s-o faceți până atunci? 

Când e gata poza? 
Maxim o oră. 
Nu puteți să ne-o dați pe loc? Numai nouă, așa? 

Capitolul 2: Parenthoodu la români

Must do: înainte sa pui copilul la poză, neapărat trebuie să-l pieptăni sau să-i dai măcar bretonul într-o parte. Chiar dacă tu încă molfăi șaorma, ai părul explodat și ești îmbrăcat în trening.

Nu-mi faceți mie poză, faceți-i lu ăsta micu.
Păi pozați împreună.
Nu, nu, ăsta micu să fie și el într-o poză, mie nu-mi mai trebuie... 

Vă place cum a ieșit poza? Sau mai facem una? 
E, nu contează cum am ieșit eu, copilul să fi ieșit bine...

Știm că sunt poze pentru cupluri, dar nu vreți să le pozați pe astea două mici să le avem și noi într-o fotografie? Nu, nu și cu noi, numai ele...

Capitolul 3: Despre discriminare

Vrem și noi două o poză împreună. 
Noi suntem aici să pozăm cupluri. Știți, cu ocazia Zilei Îndrăgostiților. 
Păi noi suntem un cuplu.
Nu cred.
Vai, câtă discriminare!
Doamne ferește. Arătați-ne că sunteți un cuplu. 
Eeee, atunci lasă. 

Nu vă supărați, eu nu vreau o poză cu persoana iubită. Eu vreau să fac o poză singur, să i-o fac cadou persoanei iubite. Nu se poate? 
Nu. 
Asta e discriminare.  

Capitolul 4: Paranoia

Nu vă supărați, aș vrea să-mi ștergeți imediat poza. Am auzit că ar putea să fie pe Facebook. 
N-o să fie, dar ca să știți...
... Deci eu n-am fost informată de posibilitatea asta, nu mi se pare corect. 
Știți, doar ce ați semnat un acord de marketing... Nu l-ați citit?
Eu n-am fost informată și gata. Vreau să ștergi poza acum, sub ochii mei. 

Se șterge poza. Sub ochii ei. 

Poftim. Am șters-o. 
Nu te cred! 

A, trebuie să semnez acordul ăla? Păi, atunci nu, știu eu ce faceți cu poza mea? 

Capitolul 5: Eu nu sunt fotogenic


E bine? Păstrăm poza, sau mai facem una? 
E, nu contează, eu oricum ies prost în toate pozele. 

Ea: Vaaai, ce drăguț am ieșit, ta-sule!
El (către fotograf): M-ai scos ca dracu. 

Asta e poza? 
Da.
Parcă era una în care zâmbeam mai frumos...
V-am făcut o singură poză. Ați spus că vă place. 
Pff. La ăia din Ikea e mai mișto. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Viata inainte si dupa potaie sau ce-mi mai trece prin cap cand scot cainele pe vreme rea

Imi trag costumul de schi pe mine, inchid bine toate fermoarele, imi infasor un fular in jurul gatului si imi indes un fes pe cap. Inculpatul e deja la usa, nici n-apuc sa deschid bine ca e deja in fata lifului. De bucurie ca iesim afara, da doua-trei ture de palier, le bubuie vecinilor in usi cu coada (tot astept sa scoatem pe cineva afara din casa prin metoda asta, dar cred ca s-au invatat deja) si incearca sa-mi foloseasca manusile pe post de jucarie de ros.
Jos, in fata blocului, imi dau seama ca nici nu pot sa deschid ochii de viscol. Uitandu-ma numai inspre bocanci, plecam la plimbare pe langa gardul cimitirului Ghencea, in urletele cainilor aciuati pe terenul Statului Major de vizavi, el scapat din pusca, eu intr-un echilibru precar, cu ochii mijiti si sperand sa nu dau cu curul de pamant sau sa intru cu capul in vreun stalp, injurand de toti sfintii si gandindu-ma aleatoriu la toate celelalte lucruri care s-au schimbat in viata mea de cand am potaie. Pe langa, evident, aratu…

Noua chestii pe care mi-ar fi placut sa le stiu inainte sa am caine

Era o minunata zi de iunie cand din cusca de pisica imprumutata de la un prieten a facut primul pas la mine in sufragerie Asimov, maimuta hiperactiva din nenumaratele mele posturi pe FB cu poze, gifuri si filmulete, si, da, stiu ca postez prea multe chestii cu cainele meu. Get over it.
Imi amintesc si acum: a facut cativa pasi, a miros putin parchetul si a facut un pipi luuuung fix in mijlocul camerei. Si m-am trezit gandindu-ma, panicata: ce naiba fac eu cu creatura asta? Nu pot s-o duc inapoi, nu?
Fast forward doi ani, si cam oriunde merg poataia mea atrage ca un magnet copii si adulti deopotriva, mai ales cand incepe sa-si execute programul de trucuri pentru care am tot zis ca o sa scot intr-o zi palaria sau cand se rostogoleste prin iarba cu cracii-n sus ca un santajist emotional de prima mana. Si atunci incep sa aud in jur, printre ooo-uri si uuuuu-uri: “Intotdeauna mi-am dorit un golden!”, “Uite, mami, vrei si tu unul d-asta?”, “Lasa mult par? Ne gandeam sa ne luam si noi unul,…