Treceți la conținutul principal

Momente și schițe: Cu Unchiu Jeb la mall


Context: Uncle Jeb Studio trage în poze cuplurile doritoare, pe un fundal vălentinos. Opera se printează pe folie magnetică. Fotografiile sunt gratuite.

Capitolul 1: Din filosofia mocangelii 

E pe gratis? A, atunci se poate două?

E super că e gratis dar -

durează prea mult 
parcă mi-a ieșit nasul cam strâmb
nu puteți să mă faceți mai slabă?
pozele astea chiar se lipesc pe frigider?
mă așteptam la o poză mai mare...
nu puteți să ne prindeți în picioare, de sus până jos?
știu că durează între jumătate de oră și o oră, dar eu mă duc la film în 15 minute, nu puteți s-o faceți până atunci? 

Când e gata poza? 
Maxim o oră. 
Nu puteți să ne-o dați pe loc? Numai nouă, așa? 

Capitolul 2: Parenthoodu la români

Must do: înainte sa pui copilul la poză, neapărat trebuie să-l pieptăni sau să-i dai măcar bretonul într-o parte. Chiar dacă tu încă molfăi șaorma, ai părul explodat și ești îmbrăcat în trening.

Nu-mi faceți mie poză, faceți-i lu ăsta micu.
Păi pozați împreună.
Nu, nu, ăsta micu să fie și el într-o poză, mie nu-mi mai trebuie... 

Vă place cum a ieșit poza? Sau mai facem una? 
E, nu contează cum am ieșit eu, copilul să fi ieșit bine...

Știm că sunt poze pentru cupluri, dar nu vreți să le pozați pe astea două mici să le avem și noi într-o fotografie? Nu, nu și cu noi, numai ele...

Capitolul 3: Despre discriminare

Vrem și noi două o poză împreună. 
Noi suntem aici să pozăm cupluri. Știți, cu ocazia Zilei Îndrăgostiților. 
Păi noi suntem un cuplu.
Nu cred.
Vai, câtă discriminare!
Doamne ferește. Arătați-ne că sunteți un cuplu. 
Eeee, atunci lasă. 

Nu vă supărați, eu nu vreau o poză cu persoana iubită. Eu vreau să fac o poză singur, să i-o fac cadou persoanei iubite. Nu se poate? 
Nu. 
Asta e discriminare.  

Capitolul 4: Paranoia

Nu vă supărați, aș vrea să-mi ștergeți imediat poza. Am auzit că ar putea să fie pe Facebook. 
N-o să fie, dar ca să știți...
... Deci eu n-am fost informată de posibilitatea asta, nu mi se pare corect. 
Știți, doar ce ați semnat un acord de marketing... Nu l-ați citit?
Eu n-am fost informată și gata. Vreau să ștergi poza acum, sub ochii mei. 

Se șterge poza. Sub ochii ei. 

Poftim. Am șters-o. 
Nu te cred! 

A, trebuie să semnez acordul ăla? Păi, atunci nu, știu eu ce faceți cu poza mea? 

Capitolul 5: Eu nu sunt fotogenic


E bine? Păstrăm poza, sau mai facem una? 
E, nu contează, eu oricum ies prost în toate pozele. 

Ea: Vaaai, ce drăguț am ieșit, ta-sule!
El (către fotograf): M-ai scos ca dracu. 

Asta e poza? 
Da.
Parcă era una în care zâmbeam mai frumos...
V-am făcut o singură poză. Ați spus că vă place. 
Pff. La ăia din Ikea e mai mișto. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi
Dragă organizatorule de evenimente. Fotograful e prietenul tău. Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte.
Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie.
Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretinde tratament special, nic…

Alice in Chains 2009 - grunge cu freza afro

Asta primavara, pe cand imi planuiam eu viitorul harnica precum furnica, gandindu-ma ca in ultimii doi ani prea am cantat si am petrecut (ca greierele, v-ati prins, da?), am ales sa plec in Marea Britanie pentru foarte multe motive plicticoase, pe care nu le insir acum, ca nu despre asta e vorba in postul asta. Si totusi, dintre toate chestiile pe care le asteptam aici, cea care m-a bucurat cel mai mult, ca pe un pusti care si cand se face mare, tot mai are chef sa joace patratica, este ca UK este the bloody center of the world cand vine vorba de muzica. Iar avantajul de a sta in Birmingham este ca aici se intampla, de obicei, aceleasi chestii ca in Londra, doar ca la juma de pret.