Treceți la conținutul principal

Dangerous Minds Radio Hour si alte muzici obscure

Nu stiu exact ce ascult acum, ca vine de la radio (via Lauren Laverne pe BBC 6) dar e o chestie tribala si funky care vine dupa cate se pare din Kenya. E a nustiucata oara de cand o ascult si niciodata nu retin decat ca sunt la Moshi Moshi Records, si cand intru la ei pe site mi se face brusc lene sa iau toate formatiile la rand sa vad care e din Kenya.

Partea buna e ca sunt convinsa ca o sa o mai aud. Si daca nu, imi tratez ignoranta cu o portie de Dangerous Minds Radio Hour (ajuns la episodul 18), o ora in fiecare saptamana de muzica scoasa din pesterile undergroundului, indiferent ca vorbim de glam rock, chestii psihedelice, Ru Paul, Lydia Lunch (pe care imi pare foarte rau ca nu am vazut-o in Control, cand a fost cazul) sau chestii obscure de la Pink Floyd.

Aproape ca am incetat sa-mi mai ascult muzica din Winamp tot mutand de pe BBC6 pe podcastul Dangerous Minds, asta cand chiar incepuse sa-mi placa Time Out-ul lui Dave Brubeck (pe care apropo, il gasiti aici si, la fel ca si cu Kind of Blue al lui Miles Davis nu aveti voie sa-i dati shuffle), si acum ma mut de pe un site pe altul ca un copil in magazinul cu jucarii. Pentru ca de cand m-am intors in tara mi-am dat seama, apropo de problema mea cu copacul, ca singurul care iti poate sterge memoria esti tu. Tu, care la un moment dat al vietii tale alegi sa-ti menajezi neuronii si sa incetezi sa existi ca fiinta umana dotata cu inteligenta. Pentru ca intre ora 10 si ora 6 inteligenta ta e a altuia, iar in restul timpului, desi e a ta, ti-e prea lene sa mai faci ceva cu ea.

***

In afara de asta, Uncle Jebediah ar vrea sa multumeasca juriului RoBlogFest, asa, mai la spartul targului, pentru onorabilul loc 9 (din 81 de candidati - tehnic 7, daca punem la socoteala faptul ca cele doua bloguri de dinainte aveau aceeasi nota) la RoBlogFest, categoria blog cultural (deci asta facem noi aici, e bine de stiut).

M-am amuzat azi cand m-am uitat peste clasament fix pentru ca aveam chef de citit ceva nou si m-am vazut acolo, asa, accidental. Apreciez asta, mai ales pentru ca scriu rar, si intotdeauna dintr-o nevoie independenta de existenta unor subiecte sau de existenta unui public care sa citeasca despre ele. E asa, sa spunem, ca o foame care te face sa-ti mananci si limba de la pantofi in lipsa de altceva. De-aia cred ca e necesar sa va multumesc si voua, celor care ma cititi - as scrie si daca n-ati fi pe acolo, dar experienta e ceva mai placuta cand stii ca are cine sa te injure daca ai dat cu bata-n balta :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

The Times They Are a-Changin'

Ca toată lumea care, în prima săptămână din ianuarie, manâncă sănătos, aleargă, citește, începe un caiet nou la matematică și scrie frumos pe prima pagină, nici eu nu m-am putut abține să nu iau 534 de decizii în urma cărora o să fiu în sfârșit omul perfect. E ceva la luna ianuarie care te face să crezi că ai primit o nouă șansă de a te pune la punct cu diverse lucruri, la fel cum luna decembrie îți permite lejer sentimentul că oricum n-are sens să-ți mai bați capul, că oricum se termină anul. Ca și cum următorul ianuarie ar fi așa, undeva pe alt plan existențial.

În fine, teoria mea e că înainte de a te gândi la ce vrei e sănătos să faci întâi un pas înapoi. Să vezi ce ai învățat din lucrurile prin care ai trecut. Asta am făcut și noi la studio, ne-am pus la masă în ultima zi de lucru din decembrie și am făcut o listă cu ce-am făcut bine și ce-am făcut prost în 2012, ca să ne dăm seama ce e cazul să schimbăm (sau nu) în 2013.

Partea interesanta e ca a fost mai simplu la studio, ca s…

Viata inainte si dupa potaie sau ce-mi mai trece prin cap cand scot cainele pe vreme rea

Imi trag costumul de schi pe mine, inchid bine toate fermoarele, imi infasor un fular in jurul gatului si imi indes un fes pe cap. Inculpatul e deja la usa, nici n-apuc sa deschid bine ca e deja in fata lifului. De bucurie ca iesim afara, da doua-trei ture de palier, le bubuie vecinilor in usi cu coada (tot astept sa scoatem pe cineva afara din casa prin metoda asta, dar cred ca s-au invatat deja) si incearca sa-mi foloseasca manusile pe post de jucarie de ros.
Jos, in fata blocului, imi dau seama ca nici nu pot sa deschid ochii de viscol. Uitandu-ma numai inspre bocanci, plecam la plimbare pe langa gardul cimitirului Ghencea, in urletele cainilor aciuati pe terenul Statului Major de vizavi, el scapat din pusca, eu intr-un echilibru precar, cu ochii mijiti si sperand sa nu dau cu curul de pamant sau sa intru cu capul in vreun stalp, injurand de toti sfintii si gandindu-ma aleatoriu la toate celelalte lucruri care s-au schimbat in viata mea de cand am potaie. Pe langa, evident, aratu…

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi
Dragă organizatorule de evenimente. Fotograful e prietenul tău. Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte.
Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie.
Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretinde tratament special, nic…