Treceți la conținutul principal

Funny working

Nimic serios. 

Pentru ca sunt intr-un moment de funny working (adica trimit si raspund la mailuri de azi dimineata, caut chestii pe net care imi imaginez ca imi vor fi utile si am impresia ca sunt super eficienta cand de fapt nu fac nimic cu adevarat), am decis ca mai bine nu-mi pierd vremea deplasandu-ma pana la birou. In plus, azi dimineata turna cu galeata. De fapt, in fiecare zi ploua, iar statul numai in lumina artificiala ma aduce pana la punctul la care cand ies din cladire trebuie sa imi tin ochii intredeschisi, ca atunci cand stau pe plaja de dimineata si ma uit inspre mare.


 Ocupatii de sezon in Birmingham

Ceea ce imi aminteste ca ma innebunesc toate pozele cu plaje si piscine si apusuri pe care si le pune lumea pe FB (si pentru ca in momentele de funny working ma uit la toate tampeniile astea pentru ca mi se pare important dintr-un motiv sau altul sa stiu ce se intampla in vietile oamenilor cu care nu ma pot vedea aici). Singurul moment in care Anglia mi s-a parut cu adevarat misto a fost iarna. Inainte de Craciun si dupa, cand a nins si lumea s-a panicat si n-a mai iesit din casa vreo doua saptamani. Ok, si poate cand m-am intors acum, in iulie, pentru un moment, pentru ca doar ce inflorisera toate tufele de lavanda de pe marginea drumului si miroseau incredibil, iar eu abia asteptam sa ma intorc la treaba, la rutina mea de dinainte sa plec.

Evident ca a fost imposibil. M-am mutat si asta a schimbat tot. Adica nu chiar tot - vechea rutina e acum noua rutina. In fiecare dimineata cand ma trezesc e semiintuneric. Imi dau seama daca e soare dupa cum se reflecta lumina in tevi si in geamurile vecinilor care au ghinionul sa admire tot curtea interioara, sau ma uit in sus, ca dintr-un subsol (desi stau la 1, ironic, as zice). Drumul spre birou e acelasi, unele zile sunt mai pline de draci ca altele, vecinul meu prins intr-o bucla temporala asculta tot Ace of Base, Macarena si Dr. Alban, cand deschid usa miroase mereu a curry de la cele trei restaurante chinezesti de pe strada. Noaptea curtea interioara unde da geamul meu arata ca un platou de film.
________________________

Ieri mi-am facut curat in agenda telefonica si mi-am dat seama ca cel putin trei dintre oamenii ale caror numere de telefon inca le pastram au murit. Cel putin - pentru ca habar n-aveam cine sunt alti 20-30, si deci numai ei stiu daca mai traiesc sau nu. Ceea ce ma face sa ma simt ingrozitor de batrana. Da, stiu, sunt o ticaloasa egoista.
_________________________

Tot tin sa povestesc ca am terminat Battlestar Galactica (remake-ul din 2004 adica), si by gods, e cel mai bine facut serial pe care l-am vazut pana acum. Prin comparatie, X Files, my long lost love, e doar un fost prieten care ma suna uneori cand e beat (pentru ca asta era marele lui cusur presupun :)), ceea ce spune ceva despre cat mi-a placut Galactica. (Prietenii stiu de ce. Serios, chiar stiu.) BSG are o poveste nestricata de cliseele din Stargate si din alte seriale de genul asta si o atmosfera care mi-a amintit de Blade Runner pe alocuri (deci cum sa nu-l iubesti?). Nu e amuzant si nu e usurel si personajele nu scapa toate cu bine, dar la sfarsit nu-ti vine sa spargi ecranul, ci esti destul de fericit cu felul in care au evoluat lucrurile.

Prin urmare, anul viitor, intre 6 si 8 mai, ma gasiti la Invasion. Daca nu ne ataca cylonii pana atunci, evident. 

Singura chestie care ma sacaie este ca acum n-am la ce sa ma mai uit. Mi-am amintit de Babylon 5 si am inceput sa-l revad, dar sezonul unu e interminabil si capitanul Sinclair the biggest douche in the Earth Alliance. Cand eram mica ma uitam numai si numai pentru capitanul Sheridan :D

 Captain Adama would skin my ass and 
turn it into a purse, but at least I'm pretty

Comentarii

Diana a spus…
Praise the Gods, she has seen the light! Referitor la BSG adica. :P Ma bucur ca ti-a placut!
Ioana a spus…
I'm a late bloomer :)

Postări populare de pe acest blog

The Times They Are a-Changin'

Ca toată lumea care, în prima săptămână din ianuarie, manâncă sănătos, aleargă, citește, începe un caiet nou la matematică și scrie frumos pe prima pagină, nici eu nu m-am putut abține să nu iau 534 de decizii în urma cărora o să fiu în sfârșit omul perfect. E ceva la luna ianuarie care te face să crezi că ai primit o nouă șansă de a te pune la punct cu diverse lucruri, la fel cum luna decembrie îți permite lejer sentimentul că oricum n-are sens să-ți mai bați capul, că oricum se termină anul. Ca și cum următorul ianuarie ar fi așa, undeva pe alt plan existențial.

În fine, teoria mea e că înainte de a te gândi la ce vrei e sănătos să faci întâi un pas înapoi. Să vezi ce ai învățat din lucrurile prin care ai trecut. Asta am făcut și noi la studio, ne-am pus la masă în ultima zi de lucru din decembrie și am făcut o listă cu ce-am făcut bine și ce-am făcut prost în 2012, ca să ne dăm seama ce e cazul să schimbăm (sau nu) în 2013.

Partea interesanta e ca a fost mai simplu la studio, ca s…

Viata inainte si dupa potaie sau ce-mi mai trece prin cap cand scot cainele pe vreme rea

Imi trag costumul de schi pe mine, inchid bine toate fermoarele, imi infasor un fular in jurul gatului si imi indes un fes pe cap. Inculpatul e deja la usa, nici n-apuc sa deschid bine ca e deja in fata lifului. De bucurie ca iesim afara, da doua-trei ture de palier, le bubuie vecinilor in usi cu coada (tot astept sa scoatem pe cineva afara din casa prin metoda asta, dar cred ca s-au invatat deja) si incearca sa-mi foloseasca manusile pe post de jucarie de ros.
Jos, in fata blocului, imi dau seama ca nici nu pot sa deschid ochii de viscol. Uitandu-ma numai inspre bocanci, plecam la plimbare pe langa gardul cimitirului Ghencea, in urletele cainilor aciuati pe terenul Statului Major de vizavi, el scapat din pusca, eu intr-un echilibru precar, cu ochii mijiti si sperand sa nu dau cu curul de pamant sau sa intru cu capul in vreun stalp, injurand de toti sfintii si gandindu-ma aleatoriu la toate celelalte lucruri care s-au schimbat in viata mea de cand am potaie. Pe langa, evident, aratu…

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi
Dragă organizatorule de evenimente. Fotograful e prietenul tău. Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte.
Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie.
Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretinde tratament special, nic…