Treceți la conținutul principal

Funny working

Nimic serios. 

Pentru ca sunt intr-un moment de funny working (adica trimit si raspund la mailuri de azi dimineata, caut chestii pe net care imi imaginez ca imi vor fi utile si am impresia ca sunt super eficienta cand de fapt nu fac nimic cu adevarat), am decis ca mai bine nu-mi pierd vremea deplasandu-ma pana la birou. In plus, azi dimineata turna cu galeata. De fapt, in fiecare zi ploua, iar statul numai in lumina artificiala ma aduce pana la punctul la care cand ies din cladire trebuie sa imi tin ochii intredeschisi, ca atunci cand stau pe plaja de dimineata si ma uit inspre mare.


 Ocupatii de sezon in Birmingham

Ceea ce imi aminteste ca ma innebunesc toate pozele cu plaje si piscine si apusuri pe care si le pune lumea pe FB (si pentru ca in momentele de funny working ma uit la toate tampeniile astea pentru ca mi se pare important dintr-un motiv sau altul sa stiu ce se intampla in vietile oamenilor cu care nu ma pot vedea aici). Singurul moment in care Anglia mi s-a parut cu adevarat misto a fost iarna. Inainte de Craciun si dupa, cand a nins si lumea s-a panicat si n-a mai iesit din casa vreo doua saptamani. Ok, si poate cand m-am intors acum, in iulie, pentru un moment, pentru ca doar ce inflorisera toate tufele de lavanda de pe marginea drumului si miroseau incredibil, iar eu abia asteptam sa ma intorc la treaba, la rutina mea de dinainte sa plec.

Evident ca a fost imposibil. M-am mutat si asta a schimbat tot. Adica nu chiar tot - vechea rutina e acum noua rutina. In fiecare dimineata cand ma trezesc e semiintuneric. Imi dau seama daca e soare dupa cum se reflecta lumina in tevi si in geamurile vecinilor care au ghinionul sa admire tot curtea interioara, sau ma uit in sus, ca dintr-un subsol (desi stau la 1, ironic, as zice). Drumul spre birou e acelasi, unele zile sunt mai pline de draci ca altele, vecinul meu prins intr-o bucla temporala asculta tot Ace of Base, Macarena si Dr. Alban, cand deschid usa miroase mereu a curry de la cele trei restaurante chinezesti de pe strada. Noaptea curtea interioara unde da geamul meu arata ca un platou de film.
________________________

Ieri mi-am facut curat in agenda telefonica si mi-am dat seama ca cel putin trei dintre oamenii ale caror numere de telefon inca le pastram au murit. Cel putin - pentru ca habar n-aveam cine sunt alti 20-30, si deci numai ei stiu daca mai traiesc sau nu. Ceea ce ma face sa ma simt ingrozitor de batrana. Da, stiu, sunt o ticaloasa egoista.
_________________________

Tot tin sa povestesc ca am terminat Battlestar Galactica (remake-ul din 2004 adica), si by gods, e cel mai bine facut serial pe care l-am vazut pana acum. Prin comparatie, X Files, my long lost love, e doar un fost prieten care ma suna uneori cand e beat (pentru ca asta era marele lui cusur presupun :)), ceea ce spune ceva despre cat mi-a placut Galactica. (Prietenii stiu de ce. Serios, chiar stiu.) BSG are o poveste nestricata de cliseele din Stargate si din alte seriale de genul asta si o atmosfera care mi-a amintit de Blade Runner pe alocuri (deci cum sa nu-l iubesti?). Nu e amuzant si nu e usurel si personajele nu scapa toate cu bine, dar la sfarsit nu-ti vine sa spargi ecranul, ci esti destul de fericit cu felul in care au evoluat lucrurile.

Prin urmare, anul viitor, intre 6 si 8 mai, ma gasiti la Invasion. Daca nu ne ataca cylonii pana atunci, evident. 

Singura chestie care ma sacaie este ca acum n-am la ce sa ma mai uit. Mi-am amintit de Babylon 5 si am inceput sa-l revad, dar sezonul unu e interminabil si capitanul Sinclair the biggest douche in the Earth Alliance. Cand eram mica ma uitam numai si numai pentru capitanul Sheridan :D

 Captain Adama would skin my ass and 
turn it into a purse, but at least I'm pretty

Comentarii

Diana a spus…
Praise the Gods, she has seen the light! Referitor la BSG adica. :P Ma bucur ca ti-a placut!
Ioana a spus…
I'm a late bloomer :)

Postări populare de pe acest blog

Alice in Chains 2009 - grunge cu freza afro

Asta primavara, pe cand imi planuiam eu viitorul harnica precum furnica, gandindu-ma ca in ultimii doi ani prea am cantat si am petrecut (ca greierele, v-ati prins, da?), am ales sa plec in Marea Britanie pentru foarte multe motive plicticoase, pe care nu le insir acum, ca nu despre asta e vorba in postul asta. Si totusi, dintre toate chestiile pe care le asteptam aici, cea care m-a bucurat cel mai mult, ca pe un pusti care si cand se face mare, tot mai are chef sa joace patratica, este ca UK este the bloody center of the world cand vine vorba de muzica. Iar avantajul de a sta in Birmingham este ca aici se intampla, de obicei, aceleasi chestii ca in Londra, doar ca la juma de pret.

Cum am schiat pe ploaie

Nu ma intelegeti gresit. Nu sunt mare schioare. Ba chiar anul trecut, in Austria, m-am trantit in mijlocul partiei si am inceput sa urlu ca un drac pana a venit un nene sa ma intrebe daca nu vreau sa ma duca el cu masina pana jos. I-am zis ca da, mi-am urcat schiurile in portbagaj si mi-am jurat ca eu nu mai urc in varful muntelui decat ca sa admir peisajul.