Uncle Jebediah's Magic Cart

Exista putine chestii de care as putea sa spun ca sunt mai mandra decat de decizia de a pune pentru prima data mana pe o chitara. Aveam 16 ani si m-am facut ospatarita pentru vreo doua luni in vacanta de vara ca sa strang banii. Toata lumea mi-a spus ca o cumpar degeaba: ca o sa incerc sa cant la ea, n-o sa-mi iasa si o sa o s-o abandonez pe undeva prin casa, inca un obiect de care sa te impiedici cand cauti cutia cu manuale dintr-a cincea sau calculatorul ala vechi facut bucati.

Nu stiu de ce, dar zilele asta mi-a tot venit in cap amintirea unui moment cand citeam destul de mult intr-un copac de la bunica-mea. Stiu ca am citit acolo Pianul Mecanic a lui Vonnegut si Paralela Enigma de Anania si Barbulescu (asta a trebuit sa o caut, chiar nu mai stiam cum se cheama). Era un mar nu foarte inalt - oricum eram complet netalentata la catarat in copaci - al treilea din sirul de pe dreapta holdei.

Prima chestie care mi-a venit in minte dupa ce am vazut The Man Who Fell to Earth a fost ca e un fel de The Wall al lui Bowie, doar ca ceva mai subtil. Si fara soundtrack. Dupa aia mi-am tras una dupa cap – e clar ca n-ai niste puncte de reper prea sanatoase cand ajungi sa aplici unui astfel de film eticheta de subtil .

Cateodata timizi, rezervati, precauti, altadata potentiale personaje principale intr-o reinterpretare a basmului cu printesa si bobul de mazare, Ash si Negar au satisfacut vineri curiozitatea multor oameni care voiau sa stie cum e cu pisicile persane si cu fuga lor de pe taramul unde muzica a devenit (…) in mod eronat, un instrument de lupta impotriva imperialismului vestic (via interviul pentru Hotnews ).

Azi noapte am stins lumina ascultand interviul asta - Ursula K. Le Guin la BBC . Jumatate de ora in care se vorbeste despre diferenta dintre sci fi si SF si dintre hard SF si soft SF , despre un indian care a locuit intr-un muzeu de antropologie si despre taoism. Toate povestite calm, de o voce cu un timbru cald, numai bun de spus povesti.