Uncle Jebediah's Magic Cart

Şi fiecare din ei ţine un discurs. Mă rog, înlocuiţi barul cu congresul PPE, congresul USL şi campania electorală din SUA. Ok, Obama, Ponta şi Băsescu intră în trei baruri diferite. Întâmplarea a făcut însă ca ele să se suprapună (mai mult sau mai puţin), iar eu să am ocazia să îi văd pe toţi trei vorbind în acelaşi timp, în trei căsuţe diferite la mine pe ecran, pe care puteam să le mutez sau nu, după bunul plac. Adăugaţi în ecuaţie discursurile lui Barroso şi Merkel, care au vorbit chiar înaintea lui Băsescu. Pentru context şi pentru un eventual termen de comparaţie. Şi iată unde am ajuns. În primul rând, am descoperit că am o toleranţă din ce în ce mai mică la discursul public întemeiat pe ură, care urmăreşte să alimenteze groapa uriaşă care există între fanii celor două, să zicem, grupări politice care-şi dau coate-n gât zilele astea, pentru că, după cum s-a demonstrat şi la alegerile locale din iunie, votul negativ e mult mai eficient, iar îndemnul la furci şi topoare

long overdue Poate că odată o să vă spun pe larg o poveste pe care speram că nu o să trebuiască s-o mai spun. Ca să vă lămuriţi că n-am picat din cer, şi nici nu mi-am cumpărat aripi la suprapreţ. E povestea studioului nostru , care e mult mai lungă și mai complicată decât v-ați aștepta și care s-a construit pe o tonă de răbdare, o tonă de voință, nervi de oțel și ceva ce nu știu prea bine cum să definesc, e ceva între prostie și idealism. Mă rog, și să spunem că în povestea asta statul român e un personaj căruia putem să-i spunem, să zicem, Prostilă. Prostilă nu e rău - e doar lent, puturos și aiurit, îi e lene și să-și scoată degentul din cur și să-și sugă zgârciurile din măsele. Lui Prostilă îi place să se plângă, e, de altfel, activitatea lui preferată și e expert la ea: ca n-are timp, că n-are bani, că e prost pentru că l-a scăpat maică-sa în cap, nu din cauza că i-a fost lene să învețe și să se lege la șireturi. Și, cel mai important, lucru, Prostilă e dotat cu cea mai re

îl găsiți și pe Bookaholic, trebuia să-l și citească cineva :)) Ioana Epure, somitate literară. Mai multe nu e necesar să vă spun, mă găsiți pe Wikipedia și-n Enciclopedia Britannica.  Cum a fost parcursul tău scriitoricesc de la debut şi pînă în prezent. A fost unul relativ uniform sau, mai degraba, sinuos? În general, s-a încadrat pe o curbă exponențială. Să spunem, o funcție cu limita la infinit. În general, a fost bine asfaltat, dar am mai intrat și pe macadam. Și cel mai nasol e când, în zonele sinuoase, am dat peste curbe nesemnalizate. Vă zic io, de-aia mor scriitorii tineri, de la parcursul literar prost semnalizat.    Consideri că un scriitor trebuie să experimenteze cu mai multe stiluri literare sau să-şi găsească un stil propriu, căruia sa-i rămînă fidel? Nu cred în experiment. Nu există așa ceva. Tre să știi ce ai de scris, dacă te-ai apucat de scris în stil balzacian, e nesimțire să te apuci după aia de alt stil. Păi dacă s-a apucat deja altcineva de el? Nu iese ha

RECÉNZIE s. f. scurtă prezentare cu caracter critic apreciativ a unei lucrări literare sau științifice, a unui spectacol, a unui concert, a unor opere de artă plastică etc. (< germ. Rezension , it. recensione )  ( de aici ) De curând, mi-am amintit cât de aiurea poate să fie pe internet dialogul dintre un autor și cititori, cât de mult din intențiile fiecăruia se pot pierde pe drum și ce haos produc pierderile astea (sub forma unor neînțelegeri care nu pot fi rezolvate, și riscă să se transforme în niște bălăcăreli, pentru că, după cum bine știm, dacă intri în cocină te mânâncă porcii).  Și, odată cu asta, și de două idei fixe peste care am tot dat, și pe vremea când scriam la Metropotam, dar și acum, la Bookaholic, și, de altfel, în toate celalalte colțuri de internet pe unde au mai ajuns textele mele (că printul e mai la adăpost de tembeli, prin simplul fapt că, pentru a arunca cu noroi, trebuie să facă eforturi ceva mai mari). Prima, asta e o recenzie subiec

Next Year by Foo Fighters on Grooveshark E pe o listă pe care o găsiți aici, adică pe Bookaholic . Mă uit la ea și nici eu nu știu cum am reușit, prin trenuri, avioane, troleul 69 și pe șestache, la birou, când lucram în Lisabona. Am avut o perioadă destul de lungă în care n-am prea avut timp și dispoziție să citesc, și credeam că, gata, the weird teen cu coșuri pe fața a murit și a tras după el și pofta de citit, dar aparent pur și simplu intrasem într-o fază de-aia în stil măgarul lui Buridan, în care pur și simplu nu mai știam de ce să mă apuc așa că nu mă apucam de nimic. Ei bine, Bookaholic m-a lecuit de problema asta. De departe, însă, cărțile pe care n-o să le uit din toată lista aia sunt Deposedații a Ursulei K. Le Guin, trilogia Marte a lui Robinson, Sfârșitul istoriei și ultimul om a lui Fukuyama și autobiografia lui Ayaan Hirsi Ali , pe care am terminat-o acum, pe final de an, un tom de 400 de pagini într-o săptămână în care când nu citeam mă gândeam la ce citisem, c