Uncle Jebediah's Magic Cart

Nimic serios.   Pentru ca sunt intr-un moment de funny working (adica trimit si raspund la mailuri de azi dimineata, caut chestii pe net care imi imaginez ca imi vor fi utile si am impresia ca sunt super eficienta cand de fapt nu fac nimic cu adevarat), am decis ca mai bine nu-mi pierd vremea deplasandu-ma pana la birou. In plus, azi dimineata turna cu galeata. De fapt, in fiecare zi ploua, iar statul numai in lumina artificiala ma aduce pana la punctul la care cand ies din cladire trebuie sa imi tin ochii intredeschisi, ca atunci cand stau pe plaja de dimineata si ma uit inspre mare.

La inceput am crezut ca e doar vreun trend asa, de Birmingham. Mai de la tara, ma intelegeti. Ajuns si la BBC acum vreun an, ca na, e radio public, pentru toate gusturile, printr-un cantecel trist si parca prea folk pentru gustul meu, si anume The Cave de la Mumford & Sons . Cu niste armonii de voci care i-ar fi facut invidiosi si pe Bee Gees, banjos, chitari acustice, contrabas, ceva iz de gospel, soul, blues si bluegrass (intr-un cuvant, Americana ) - tot ceea ce nu ti-ai imagina pe o scena de festival englezesc, si cu un look de Backstreet Boys mai culti.

Scary shit, adica asta si mai ales asta . Imi povestea ieri cineva de la facultate despre niste jurnalisti freelanceri care organizeaza frecvent evenimente prin care se promoveaza pe sine. Un fel de Notice me! I have free tea and refreshments! Ea mi-a zis ca i se pare o idee originala. Eu i-am spus ca e o forma de disperare. Sunt alea doua degete pe care se chinuie sa le mai tina la suprafata un om care se ineaca, dar nu vrea nici in ultima clipa sa renunte la speranta ca cineva o sa il pescuiasca din gura acestei industrii muribunde care atrage inca o multime de oameni ca pe muste la bec.