Treceți la conținutul principal

De ce n-am fost in pub aseara

Pentru ca la intrare stateau postate doua gorile care ne-au cerut pasapoartele. Aveam toti permise de conducere sau buletine (ori echivalentele lor). Nici n-au vrut sa se uite. Pasaport sau act de identitate englezesc, altfel ne gasim alt loc de baut.

Si uite asa am stat la intrare sase oameni (toti din UE sau din colonii) si am incercat sa le explicam ca daca putem sa trecem granita peste tot in Uniune cu documentele astea, trebuie sa avem voie sa intram si in bar... nu?

Nu, ca aici sunteti in Anglia, nu in Uniunea Europeana (zau?). Si daca va las sa intrati cu actele astea si aveti sub 18 ani eu imi pierd slujba si iau amenda.

Pai stii, pe actele astea scrie in engleza. Vezi? Uite aici. Date of birth.

Da, dar tot nu va las sa intrati.

Pai de ce?

Pentru ca sunt prea multe tipuri de acte de identitate si eu nu am cum sa le tin minte pe toate ca sa stiu care sunt bune si care nu.

...

Se intampla in pub-ul din fata caminului, o bodega prin care ne facem veacul inca de cand am venit aici. In seara studenteasca, cu bautura ieftina. Cine stie, poate avem mecle de troscangii si le era ca n-or sa mai aiba englezii cu ce sa se imbete daca dam noi navala.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi Drag ă organizator ule de evenimente. Fotograful e prietenul tău . Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte. Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie. Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretin...

Confesiunile unei ucigaşe de balene (I)

Când eram mică, tata avea o vorbă: Mă, ce-i cu toate luminile astea aprinse? Pentru mine şi frate-miu, factura la curent era ultima dintre grijile de pe lume, imediat după cine iese preşedinte şi dacă mai e sau nu Geani paznic la banca de la parter (asta era important, pentru că Geani ne dădea apă când ieşeam afară, ca să nu mai trebuiască să urcăm două etaje până în casă, şi ne lăsa să ne parcăm bicicletele la el în teritoriu).

Inspirationalul de joi

Bineinteles ca, dupa luni si luni de reflectie si meditatie, 15 sezoane din ER (minus ultimul episod, ii dedic un post special cand il vad) si multa scoala – culmea, fara sa ma duc la cursuri, ca n-am decat niste tutoriale anemice - nu m-am putut abtine. M-am intors la regimul meu de viata preferat, pe reteta blestemat ceasul - trezit - lucrat - dormit in autobuz - lucrat pe genunchi in masina - lucrat in orice loc unde pot sa fur wireless - mancat junk food - uitat la un episod dintr-un serial oarecare (acum sunt intr-o faza cu Cheers , cine ar fi crezut ca Ted Danson chiar a fost sexy pe vremuri) – dormit in perfecta armonie cu patul si urlatorii de la 3 dimineata. Se pare ca asa sunt cablata – cand n-am nimic de facut o iau razna si imi caut ceva de facut, altfel ma simt vinovata ca stau degeaba. Si la cati bani dau aici, sa fiu a naibii daca o sa ma simt vinovata de asa ceva.