Treceți la conținutul principal

Today's hatelist: 'cartelele se vand la casa', 'vin imediat' si angajatii de la centrele de plotare care nu stiu sa dea dublu click

Nimic nou, pana la urma, cred ca toata lumea deja a acceptat ca placuta/cartonul cu "cartelele se vand la casa" face parte din recuzita standard a vanzatoarelor de la metrou.

Numai ca zilele astea am avut ghinionul sa nimeresc in mijlocul a trei case dintre care functiona numai una chiar cand un grup de studenti se decisesera ca e ziua perfecta pentru a-si face un abonament redus la metrou. De cand sunt in facultate, inca n-am priceput de ce toti studentii isi fac abonamente reduse in acelasi timp. Sau de ce o mai ard in Club A, da asta e altceva.

Dar sa revenim. Era, deci, coada la casa din perete. Ma indrept catre una din casele mai mici, ii bag lu` tanti banii prin gemulet. Ea se uita la mine in sictir si imi arata cartonul: Cartelele se vand la casa. La casa, coada de douaj` de metri. Langa celelate cabine, doua tanti grase si plictisite care se intretineau cu aia de la BGS.

Am scos cartela veche, pe care nu mai aveam nicio calatorie, dar pe care nu imi aparuse tiparit cont zero, multumita zeilor infractiunilor la metrou. O bag in aparat, respinsa. Ma duc la nenea de la BGS. Uitati, mai am o calatorie si nu-mi merge cartela, cred ca e prea mototolita. Nenea imi face semn si trec. Pe moca. Daca puteam sa imi iau cartela de la orice casa le dadeam si bani. Asta apropo si de abonamentul redus, care se face mereu in celalalt capat.

***

Si "vin imediat"? Ce naiba e cu asta? Te grabesti, ajungi in statie, vrei bilet, pauza. Cucoana are o treaba, mica sau mare, si vine imediat. Pai eu platesc bilet ca sa te astept pe tine sa faci pipi? Dar na, spiritul civic ma opreste sa urc in autobuz. Ceea ce e foarte bine, pentru ca exact in autobuzul in care trebuia sa urc depistez, de la departare, un ecuson de controlor.

Imediat dupa, vine si aia din cabina. Ma uit la ea, uimita de coincidenta. Cer un bilet, ii dau 5 lei. N-ai marunt? Nu. Atunci nu pot sa-ti dau bilet. Stai asa. N-ai rest la 5 lei? Pai ce sa fac, sa umblu cu maruntis in buzunar, ca la colind, ca sa imi iau bilet? Asta in conditiile in care oricum ma duc inapoi pe jos ca tampita o statie ca sa imi cumpar, pentru ca nici la mine in statie, nici la urmatoarele doua nu sunt chioscuri?

De atunci am strans 4 amenzi. Plus una de cand eram mai mica, da am dat spaga ca proasta 25 de lei. Nu mai platesc niciun chior in vecii vecilor.

***

Daca nu stii sa dai dublu click, nu calculatorul e de vina! Nu s-a blocat, nu s-a stricat mouse-ul! Inseamna ca esti tu varza si ca cea mai proasta idee a vietii tale a fost sa te angajezi la un centru ce plotare, unde, ca sa vezi, tre sa dai toata ziua dublu click!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi Drag ă organizator ule de evenimente. Fotograful e prietenul tău . Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte. Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie. Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretin...

Confesiunile unei ucigaşe de balene (I)

Când eram mică, tata avea o vorbă: Mă, ce-i cu toate luminile astea aprinse? Pentru mine şi frate-miu, factura la curent era ultima dintre grijile de pe lume, imediat după cine iese preşedinte şi dacă mai e sau nu Geani paznic la banca de la parter (asta era important, pentru că Geani ne dădea apă când ieşeam afară, ca să nu mai trebuiască să urcăm două etaje până în casă, şi ne lăsa să ne parcăm bicicletele la el în teritoriu).

Inspirationalul de joi

Bineinteles ca, dupa luni si luni de reflectie si meditatie, 15 sezoane din ER (minus ultimul episod, ii dedic un post special cand il vad) si multa scoala – culmea, fara sa ma duc la cursuri, ca n-am decat niste tutoriale anemice - nu m-am putut abtine. M-am intors la regimul meu de viata preferat, pe reteta blestemat ceasul - trezit - lucrat - dormit in autobuz - lucrat pe genunchi in masina - lucrat in orice loc unde pot sa fur wireless - mancat junk food - uitat la un episod dintr-un serial oarecare (acum sunt intr-o faza cu Cheers , cine ar fi crezut ca Ted Danson chiar a fost sexy pe vremuri) – dormit in perfecta armonie cu patul si urlatorii de la 3 dimineata. Se pare ca asa sunt cablata – cand n-am nimic de facut o iau razna si imi caut ceva de facut, altfel ma simt vinovata ca stau degeaba. Si la cati bani dau aici, sa fiu a naibii daca o sa ma simt vinovata de asa ceva.