Treceți la conținutul principal

Interviu cu mine


îl găsiți și pe Bookaholic, trebuia să-l și citească cineva :))

Ioana Epure, somitate literară. Mai multe nu e necesar să vă spun, mă găsiți pe Wikipedia și-n Enciclopedia Britannica. 

Cum a fost parcursul tău scriitoricesc de la debut şi pînă în prezent. A fost unul relativ uniform sau, mai degraba, sinuos?

În general, s-a încadrat pe o curbă exponențială. Să spunem, o funcție cu limita la infinit. În general, a fost bine asfaltat, dar am mai intrat și pe macadam. Și cel mai nasol e când, în zonele sinuoase, am dat peste curbe nesemnalizate. Vă zic io, de-aia mor scriitorii tineri, de la parcursul literar prost semnalizat.   

Consideri că un scriitor trebuie să experimenteze cu mai multe stiluri literare sau să-şi găsească un stil propriu, căruia sa-i rămînă fidel?

Nu cred în experiment. Nu există așa ceva. Tre să știi ce ai de scris, dacă te-ai apucat de scris în stil balzacian, e nesimțire să te apuci după aia de alt stil. Păi dacă s-a apucat deja altcineva de el? Nu iese haos? Puțină constanță, de asta are nevoie societatea noastră. Și în niciun caz de stiluri proprii. Știm cu toții că nu mai există originalitate, tot ceea ce producem e o recombinare a unor elemente care există deja undeva. Să nu ne mai amăgim.

Crezi că scriitorul trebuie să fie un inovator, să-şi asume riscurile atunci cînd porneşte la drum, să aibă curajul de a sparge canoanele, de a distruge prejudecăţile?

Nu, în niciun caz. Curajul nu te aduce nicăieri, și vedeți și voi câți scriitori mor în mizerie cu inovația lor cu tot. Dacă mă întrebați pe mine, cel mai bine e să stai în banca ta, să scrii cumințel povești inspirate de alte povești, manuale de utilizare, cărți de self help și îndreptare creștin-ortodoxe, ca să fii sigur că nu ți-o iei, doamne ferește dacă vii cu ceva nou.  

Cît de important consideri că este stilul desăvîrşit în economia textului?  

Nu cred că există cuvinte în dicționarul limbii române care să poată sublinia cât de important este, mai ales în zilele noastre, cu criza asta. Economia e foarte importantă, trebuie făcută prin orice mijloace, iar stilul desăvârșit este cea mai bună metodă prin care să nu irosești text. Că doar nu ți-l dă nimeni pe gratis. 

S-au infiintat si premii fara numar, peste tot in lume. Recompenseaza ele cartile deosebite? Care sunt cele mai recomandabile?

Premiile, sigur, recompensează și cărțile deosebite, dar mai des le recompensează pe alea slabe. Juriile au recunoscut că nici nu mai e obiectivul lor să dea premii pentru cărți bune, pentru că de obicei sunt grele, și oamenii n-au răbdare să le citească. Recomandabile, deci, ar fi premiile pentru cărți mediocre, ca să nu te apuci de o carte și să pierzi vremea, constatând la sfârșit că n-ai înțeles nimic.  

S-a tradus enorm de multa literatura de acest gen (SF&F, n.n.), inclusiv carti proaste. Cum sa faca o selectie cititorul?

Dupa copertă. Știm foarte bine că doar în literatura SF se traduc cărți proaste, în alte genuri nu-s probleme de-astea, de aceea scriitorii și editurile au pus la punct un sistem care avertizează cititorul din start că este pe cale să cumpere o carte proastă. În general, uitați-vă după numărul de tentacule de pe copertă. De la opt tentacule în sus, n-aveți cum să greșiți, e clar o capodoperă.  

Credeţi că scriitorii români ar trebui să fie conectaţi la ideile importante ale scenei culturale mondiale?

Nu, în niciun caz. Scriitorii români ar trebui, la modul ideal, să trăiască într-o bulă, eventual blocați în 1973, când a ieșit Paralela-enigmă de Anania și Bărbulescu, a fost foarte mișto cartea aia, de ce să ieșim de acolo? Plus că, știți cum e cu conectarea aia, dacă-ți dă scena culturală mondială vreun virus, ceva? Nu mai vorbim că, după ce că nu e pe gratis, te mai spamează și Coelho cu posturile alea ale lui pe blog, sau Rushdie cu scandalurile lui cu Jaipurul. Păi cum să mai scrii cu atâta zgomot?

***

Haha, v-am păcălit, nu e vorba chiar de un interviu cu mine. Dacă vreți să citiți așa ceva, un interviu cu echipa Bookaholic, din care fac parte, îl găsiți în Observatorul Cultural.

Textul ăsta este un omagiu adus întrebărilor tâmpite puse în interviurile cu scriitori. Delicioase în prostia lor, fac lumea un loc mai vesel pentru toată lumea, mai ales că toți am comis-o la un moment dat, deci să nu vă gândiți vreo secundă că mă cred mai deșteaptă sau ceva.

Întrebările sunt reale, din interviuri reale, drept urmare, dacă vă regăsiți printre autorii omagiați, simițiți-vă liberi să-mi puneți rahat pe clanță, dar înainte, vă rog io frumos o chestie. Când mai faceți data viitoare grila de întrebări pentru un interviu, gândiți-vă bine înainte dacă întrebările voastre au: 1. sens, 2. un răspuns real, 3. un răspuns pe care ați putea să-l formulați și voi, în locul subiectului.

Altfel spus, bre, tu ce-ai răspunde la întrebările alea?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

The Times They Are a-Changin'

Ca toată lumea care, în prima săptămână din ianuarie, manâncă sănătos, aleargă, citește, începe un caiet nou la matematică și scrie frumos pe prima pagină, nici eu nu m-am putut abține să nu iau 534 de decizii în urma cărora o să fiu în sfârșit omul perfect. E ceva la luna ianuarie care te face să crezi că ai primit o nouă șansă de a te pune la punct cu diverse lucruri, la fel cum luna decembrie îți permite lejer sentimentul că oricum n-are sens să-ți mai bați capul, că oricum se termină anul. Ca și cum următorul ianuarie ar fi așa, undeva pe alt plan existențial.

În fine, teoria mea e că înainte de a te gândi la ce vrei e sănătos să faci întâi un pas înapoi. Să vezi ce ai învățat din lucrurile prin care ai trecut. Asta am făcut și noi la studio, ne-am pus la masă în ultima zi de lucru din decembrie și am făcut o listă cu ce-am făcut bine și ce-am făcut prost în 2012, ca să ne dăm seama ce e cazul să schimbăm (sau nu) în 2013.

Partea interesanta e ca a fost mai simplu la studio, ca s…

Viata inainte si dupa potaie sau ce-mi mai trece prin cap cand scot cainele pe vreme rea

Imi trag costumul de schi pe mine, inchid bine toate fermoarele, imi infasor un fular in jurul gatului si imi indes un fes pe cap. Inculpatul e deja la usa, nici n-apuc sa deschid bine ca e deja in fata lifului. De bucurie ca iesim afara, da doua-trei ture de palier, le bubuie vecinilor in usi cu coada (tot astept sa scoatem pe cineva afara din casa prin metoda asta, dar cred ca s-au invatat deja) si incearca sa-mi foloseasca manusile pe post de jucarie de ros.
Jos, in fata blocului, imi dau seama ca nici nu pot sa deschid ochii de viscol. Uitandu-ma numai inspre bocanci, plecam la plimbare pe langa gardul cimitirului Ghencea, in urletele cainilor aciuati pe terenul Statului Major de vizavi, el scapat din pusca, eu intr-un echilibru precar, cu ochii mijiti si sperand sa nu dau cu curul de pamant sau sa intru cu capul in vreun stalp, injurand de toti sfintii si gandindu-ma aleatoriu la toate celelalte lucruri care s-au schimbat in viata mea de cand am potaie. Pe langa, evident, aratu…

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi
Dragă organizatorule de evenimente. Fotograful e prietenul tău. Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte.
Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie.
Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretinde tratament special, nic…