Treceți la conținutul principal

Interviu cu mine


îl găsiți și pe Bookaholic, trebuia să-l și citească cineva :))

Ioana Epure, somitate literară. Mai multe nu e necesar să vă spun, mă găsiți pe Wikipedia și-n Enciclopedia Britannica. 

Cum a fost parcursul tău scriitoricesc de la debut şi pînă în prezent. A fost unul relativ uniform sau, mai degraba, sinuos?

În general, s-a încadrat pe o curbă exponențială. Să spunem, o funcție cu limita la infinit. În general, a fost bine asfaltat, dar am mai intrat și pe macadam. Și cel mai nasol e când, în zonele sinuoase, am dat peste curbe nesemnalizate. Vă zic io, de-aia mor scriitorii tineri, de la parcursul literar prost semnalizat.   

Consideri că un scriitor trebuie să experimenteze cu mai multe stiluri literare sau să-şi găsească un stil propriu, căruia sa-i rămînă fidel?

Nu cred în experiment. Nu există așa ceva. Tre să știi ce ai de scris, dacă te-ai apucat de scris în stil balzacian, e nesimțire să te apuci după aia de alt stil. Păi dacă s-a apucat deja altcineva de el? Nu iese haos? Puțină constanță, de asta are nevoie societatea noastră. Și în niciun caz de stiluri proprii. Știm cu toții că nu mai există originalitate, tot ceea ce producem e o recombinare a unor elemente care există deja undeva. Să nu ne mai amăgim.

Crezi că scriitorul trebuie să fie un inovator, să-şi asume riscurile atunci cînd porneşte la drum, să aibă curajul de a sparge canoanele, de a distruge prejudecăţile?

Nu, în niciun caz. Curajul nu te aduce nicăieri, și vedeți și voi câți scriitori mor în mizerie cu inovația lor cu tot. Dacă mă întrebați pe mine, cel mai bine e să stai în banca ta, să scrii cumințel povești inspirate de alte povești, manuale de utilizare, cărți de self help și îndreptare creștin-ortodoxe, ca să fii sigur că nu ți-o iei, doamne ferește dacă vii cu ceva nou.  

Cît de important consideri că este stilul desăvîrşit în economia textului?  

Nu cred că există cuvinte în dicționarul limbii române care să poată sublinia cât de important este, mai ales în zilele noastre, cu criza asta. Economia e foarte importantă, trebuie făcută prin orice mijloace, iar stilul desăvârșit este cea mai bună metodă prin care să nu irosești text. Că doar nu ți-l dă nimeni pe gratis. 

S-au infiintat si premii fara numar, peste tot in lume. Recompenseaza ele cartile deosebite? Care sunt cele mai recomandabile?

Premiile, sigur, recompensează și cărțile deosebite, dar mai des le recompensează pe alea slabe. Juriile au recunoscut că nici nu mai e obiectivul lor să dea premii pentru cărți bune, pentru că de obicei sunt grele, și oamenii n-au răbdare să le citească. Recomandabile, deci, ar fi premiile pentru cărți mediocre, ca să nu te apuci de o carte și să pierzi vremea, constatând la sfârșit că n-ai înțeles nimic.  

S-a tradus enorm de multa literatura de acest gen (SF&F, n.n.), inclusiv carti proaste. Cum sa faca o selectie cititorul?

Dupa copertă. Știm foarte bine că doar în literatura SF se traduc cărți proaste, în alte genuri nu-s probleme de-astea, de aceea scriitorii și editurile au pus la punct un sistem care avertizează cititorul din start că este pe cale să cumpere o carte proastă. În general, uitați-vă după numărul de tentacule de pe copertă. De la opt tentacule în sus, n-aveți cum să greșiți, e clar o capodoperă.  

Credeţi că scriitorii români ar trebui să fie conectaţi la ideile importante ale scenei culturale mondiale?

Nu, în niciun caz. Scriitorii români ar trebui, la modul ideal, să trăiască într-o bulă, eventual blocați în 1973, când a ieșit Paralela-enigmă de Anania și Bărbulescu, a fost foarte mișto cartea aia, de ce să ieșim de acolo? Plus că, știți cum e cu conectarea aia, dacă-ți dă scena culturală mondială vreun virus, ceva? Nu mai vorbim că, după ce că nu e pe gratis, te mai spamează și Coelho cu posturile alea ale lui pe blog, sau Rushdie cu scandalurile lui cu Jaipurul. Păi cum să mai scrii cu atâta zgomot?

***

Haha, v-am păcălit, nu e vorba chiar de un interviu cu mine. Dacă vreți să citiți așa ceva, un interviu cu echipa Bookaholic, din care fac parte, îl găsiți în Observatorul Cultural.

Textul ăsta este un omagiu adus întrebărilor tâmpite puse în interviurile cu scriitori. Delicioase în prostia lor, fac lumea un loc mai vesel pentru toată lumea, mai ales că toți am comis-o la un moment dat, deci să nu vă gândiți vreo secundă că mă cred mai deșteaptă sau ceva.

Întrebările sunt reale, din interviuri reale, drept urmare, dacă vă regăsiți printre autorii omagiați, simițiți-vă liberi să-mi puneți rahat pe clanță, dar înainte, vă rog io frumos o chestie. Când mai faceți data viitoare grila de întrebări pentru un interviu, gândiți-vă bine înainte dacă întrebările voastre au: 1. sens, 2. un răspuns real, 3. un răspuns pe care ați putea să-l formulați și voi, în locul subiectului.

Altfel spus, bre, tu ce-ai răspunde la întrebările alea?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Alice in Chains 2009 - grunge cu freza afro

Asta primavara, pe cand imi planuiam eu viitorul harnica precum furnica, gandindu-ma ca in ultimii doi ani prea am cantat si am petrecut (ca greierele, v-ati prins, da?), am ales sa plec in Marea Britanie pentru foarte multe motive plicticoase, pe care nu le insir acum, ca nu despre asta e vorba in postul asta. Si totusi, dintre toate chestiile pe care le asteptam aici, cea care m-a bucurat cel mai mult, ca pe un pusti care si cand se face mare, tot mai are chef sa joace patratica, este ca UK este the bloody center of the world cand vine vorba de muzica. Iar avantajul de a sta in Birmingham este ca aici se intampla, de obicei, aceleasi chestii ca in Londra, doar ca la juma de pret.

Cum am schiat pe ploaie

Nu ma intelegeti gresit. Nu sunt mare schioare. Ba chiar anul trecut, in Austria, m-am trantit in mijlocul partiei si am inceput sa urlu ca un drac pana a venit un nene sa ma intrebe daca nu vreau sa ma duca el cu masina pana jos. I-am zis ca da, mi-am urcat schiurile in portbagaj si mi-am jurat ca eu nu mai urc in varful muntelui decat ca sa admir peisajul.