Treceți la conținutul principal

Fim


Bună seara, zic, cu ochii în puiul ăla fript pe care îl împacheta doamna într-o cutie de carton. Ea își termină treaba, și după vreo câteva secunde se uită la mine ușor amuzată.
Bună seara!
Pot să cumpăr și eu vreo două aripi? întreb, cu vocea tremurând de la cantitățile industriale de salivă care mi se rostogoleau prin gură. Ea mai aranjează niște cute pe la colțurile cutiei. Ridică o sprânceană.
E... nu poți. 
Eu, bâțâind de pe un picior pe altul.
De ce?!
Doamna ridică din umeri, punând puiul într-o pungă și începând să umple altă cutie.
Păi, trebuie să cumperi tot puiul.
Eu, cu mintea ușor încețoșată de foame, gata gata să-mi arunc tot ce aveam în portofel la picioarele ei, numai să mă lase să fug într-un colț și să sfârtec o aripă de-aia crocantă și maronie.
Bine! Cât costă puiul? 
Ea oftează. Câte probleme-și pun unii.
Păi, depinde de pui.

Nu, n-am mâncat aripi în seara aia.

IMG_0023 (Large)IMG_0027 (Large)IMG_0028 (Large)

Oh, how time flies when you're having fun.

Pentru că mă enervează felul în care arată camera mea goală, cu valiza în mijloc, n-o să spun de ce-o să-mi fie dor, că ar trebui să umplu vreo trei enciclopedii. Mai bine spun de ce n-o să-mi fie dor, poate n-o să-mi mai pară așa rău că plec.

De exemplu, de calmul ăla absolut pe care îl afișează în general lumea pe aici, de la șoferii de autobuz până la vânzătoare. Dacă intri într-un magazin în Lisabona, sunt șanse mari să mori de bătrânețe până ieși.

Felul în care circulă autobuzele și tramvaiele le fac absolut inutile pentru orice drum pe care îl poți face pe jos în mai puțin de jumătate de oră. Ceea ce n-ar fi o problemă, dacă orașul n-ar fi cocoțat pe dealuri. Așa, cred că deja am picioare de maratonist. Și  nu numai picioare, ci și arcade solide, aparent, având în vedere că am testat de curând forța uneia dintre ele într-o confruntare cu un stâlp de metal. Care a rezultat în final într-un ochi vânăt. Zilele astea arăt ca juma de panda.

Deci, punem și piatra cubică pe listă.

A, da. Turmele de latino lovers care au impresia că plaja e făcută ca să joace ei fotbal și atât. Și nu înțeleg de ce te enervezi când ți-au trimis a treia minge în cap. Sau de ce nu te simți flatată când trec pe lângă tine pe stradă și-ți fac din sprâncene și șoptesc sexos: Ola, bonita!

Motanul nu mă mai enervează atât de tare. Toată lumea are un preț. Al lui a fost niște șuncă de-aia bună, care nu explodează când o pui în tigaie.

Și pe cuvânt dacă mai îmi vine ceva în cap.

Azi, o tanti într-un magazin, cu care am purtat o conversație lungă despre mărgele, brățări și cercei, mi-a zis că vorbesc bine portugheza. Eu știu că nu-i chiar așa, dar mi-a plăcut s-o aud.

Mă întreb dacă o să mă mai întorc vreodată aici. Sau, mai important decât atât, dacă ar fi bine să mă întorc.

Next stop: eurotrip 10. Sau eurotrip Ro-UK, patra a patra (despre partea a treia, aici), pentru care am avut - din nou - nesperata oportunitate de a refuza o minunată acreditare foto la Sziget la festival. Cica a treia oară e cu noroc :)

Make it so.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

The Times They Are a-Changin'

Ca toată lumea care, în prima săptămână din ianuarie, manâncă sănătos, aleargă, citește, începe un caiet nou la matematică și scrie frumos pe prima pagină, nici eu nu m-am putut abține să nu iau 534 de decizii în urma cărora o să fiu în sfârșit omul perfect. E ceva la luna ianuarie care te face să crezi că ai primit o nouă șansă de a te pune la punct cu diverse lucruri, la fel cum luna decembrie îți permite lejer sentimentul că oricum n-are sens să-ți mai bați capul, că oricum se termină anul. Ca și cum următorul ianuarie ar fi așa, undeva pe alt plan existențial.

În fine, teoria mea e că înainte de a te gândi la ce vrei e sănătos să faci întâi un pas înapoi. Să vezi ce ai învățat din lucrurile prin care ai trecut. Asta am făcut și noi la studio, ne-am pus la masă în ultima zi de lucru din decembrie și am făcut o listă cu ce-am făcut bine și ce-am făcut prost în 2012, ca să ne dăm seama ce e cazul să schimbăm (sau nu) în 2013.

Partea interesanta e ca a fost mai simplu la studio, ca s…

Viata inainte si dupa potaie sau ce-mi mai trece prin cap cand scot cainele pe vreme rea

Imi trag costumul de schi pe mine, inchid bine toate fermoarele, imi infasor un fular in jurul gatului si imi indes un fes pe cap. Inculpatul e deja la usa, nici n-apuc sa deschid bine ca e deja in fata lifului. De bucurie ca iesim afara, da doua-trei ture de palier, le bubuie vecinilor in usi cu coada (tot astept sa scoatem pe cineva afara din casa prin metoda asta, dar cred ca s-au invatat deja) si incearca sa-mi foloseasca manusile pe post de jucarie de ros.
Jos, in fata blocului, imi dau seama ca nici nu pot sa deschid ochii de viscol. Uitandu-ma numai inspre bocanci, plecam la plimbare pe langa gardul cimitirului Ghencea, in urletele cainilor aciuati pe terenul Statului Major de vizavi, el scapat din pusca, eu intr-un echilibru precar, cu ochii mijiti si sperand sa nu dau cu curul de pamant sau sa intru cu capul in vreun stalp, injurand de toti sfintii si gandindu-ma aleatoriu la toate celelalte lucruri care s-au schimbat in viata mea de cand am potaie. Pe langa, evident, aratu…

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi
Dragă organizatorule de evenimente. Fotograful e prietenul tău. Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte.
Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie.
Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretinde tratament special, nic…