Treceți la conținutul principal

Fckin' Twitter

Ieri l-am formatat pe Nepotu. De doua ori. Pentru cine nu stie, adica niciunul dintre cei cinci (cinci sunteti? parca asa am vazut in Analytics) cititori ai aberatiilor mele pseudointelectuale, Nepotu e laptopul meu. Il cheama asa pentru ca e al doilea laptop care a intrat vreodata in posesia mea, primul purtand numele sugestiv de Tataie. Si categoric nu pentru ca era var primar cu vreun supercalculator de la NASA.

L-am formatat pentru ca aveam virus. Virus pe care l-am luat cautand, ca un copil retardat care vrea cheat-uri pentru GTA, o versiune crackuita a unui plug-in pentru Photoshop care altfel costa o caruta de bani. Oricum, toata distractia m-a costat o zi intreaga, pentru ca mi-am virusat cu ocazia asta si hardul portabil. Unde e, practic, intreaga mea viata virtuala. Poze, texte, muzica (doar o mica parte, ce-i drept, pana de curand mi-am pastrat bunul obicei de a copia muzica pe DVD-uri si CD-uri, niste scule acum aproape la fel de redundante ca dischetele, dar al dracului de utile in unele momente).

Si uite asa mi-am dat seama ca majoritatea muncii mele nu exista. Si ca e suficient sa scap chestia aia mica - si care seamana cu o Biblie - de asfalt si s-a dus tot. Cum e asta? Sa muncesti la ceva ce nu exista de fapt.

Stiu ca nu-i o noutate. N-am pretentia ca scriu aici fragmente din viitoarea critica a ratiunii pure. Dar chestiile de genul asta te pocnesc pur si simplu in cap, ca niste bate de baseball manuite de jucatori profesionisti care pot sa-ti trimita capatana din curtea facultatii direct in geamul decanatului.

Mai ales ca de dimineata m-am dus la un nou minunat curs de Jurnalism Online, cu celebrul (mai are nevoie de prezentare?) Paul Bradshaw. Cum care? Sunt sigura ca toata lumea a auzit de el daca te iei dupa exclamatiile entuziaste ale colegilor mei englezi cand vine vorba de el. Like, OMFG, we've got Paul! Acum sigur vom deveni niste super "jurnalisti online"!

Asa ca, dupa revelatia cu virusul, azi chiar mi s-a pus pata. In primul rand, sa ne intelegem. Ce cacat e ala "jurnalist online"? Scrie pe un site? Are propriul lui ziar online? Stie sa se dea pe Twitter? Ok, foloseste alte instrumente decat un jurnalist traditional. Scrie pentru web. Lucreaza cu comunitati de oameni care participa la procesul de adunare si transmitere a stirilor. E alta mancare de peste. Dar care e scopul lui suprem? Clar nu mai vorbim de serviciu public, nu?

Eu nu imi dau cu parerea. Inca invat, cand ma fac mare va zic eu ce cred. Mai interesanta e opinia colegilor mei de curs, majoritatea oameni cu 5+ ani experienta in presa scrisa, radio, si asa mai departe. Dupa ei, jurnalistul online o arde pe scaunul de la birou toata ziua, sta pe Twitter si pe Facebook - de acolo isi aduna subiectele, de altfel - sau rescrie stiri din alte ziare. Citez dintr-un geniu britanic: "Eu, cat am lucrat ca jurnalist, nu cred ca am avut nici macar un o idee proprie". Pai nu-i asa? De-aia publica versiunile online ale ziarelor romanesti 500 de rahaturi pe zi.

Si pentru ca au crescut in mediul traditional, acum, ca au dat peste jucariile astea moderne, au impresia ca viata lor s-a schimbat radical. Nu ii intereseaza scrisul propriu-zis, ci hash tag-urile. Au impresia ca umblatul prin oras dupa subiecte s-a terminat, tot ce tre sa faca e sa o arda pe retelele de socializare si subiectele le pica in brate. Dar articolele le scriu tot ca pana acum. Cu "obiectivitate". Adica fara nicio idee originala.

Live blogging, Twitter, Facebook, Hello Digital si alte 100 de conferinte pe tema "noului jurnalism", live streaming (de-aia sunt cursurile noastre pe Youtube, sa-mi vada mama fata de la 9 dimineata, dupa betia de miercuri seara), plug-ins, caca maka. Asta e jurnalismul online pentru ei. La asta se reduce. Dar cand vine vorba sa se apuce, ca lumea, de ceva pe net, sunt ca niste capre trotilate.

Viseaza super site-uri fara sa aiba nici cea mai vaga idee despre aplicabilitatea fanteziilor lor. Nu se gandesc cui se adreseaza, care e scopul lor, nu-si impart ideile in pasi marunti, ci se arunca in cap cu ideea fixa ca site-ul lor tre sa aiba musai Twitter feeds. Si atat. Si au impresia ca oamenii or sa fie, din prima clipa, super implicati si or sa stea toata ziua sa twittereasca cu ei si sa le trimita subiecte de stiri. Da, de-aia la inceput se inghesuiau toti pe Urban Bite numai la mocangeala. Pentru ca oamenii sunt simpatici si se implica :)

Acum imi dau seama de fapt cat de mult am invatat de la Novac si de la fostii mei colegi. Si ca Romania e departe de a fi tara bananiera la capitolul internet.

Nu stiu, cred ca tre sa te joci o vreme cu jucarelele astea online sau sa fii ca mine, crescut (jurnalistic vorbind) cu ele, ca sa iti dai seama ca, desi meseria s-a schimbat fundamental, jurnalismul nu se reduce doar la atat. Si ca, pe langa motoarele de cautare, scrii in primul rand pentru oameni.

Si de-aia astazi la curs s-a discutat trei ore despre ce fel de gadget-uri tre sa aiba la ei jurnalistii pe teren. Smartphones, digital camcorders, dictaphones, portable mics / tripods, baterii (deci sa se inteleaga!), cabluri, prelungitoare, wifi laptop or netbook with webcam. Si softurile pentru ele. Si ca tre sa avem mai multe conturi de mail si, nu in ultimul rand, sa stam pe Twitter. Cred ca o sa pic daca nu imi fac cont pe Twitter (de fapt am, da nu vi-l spun, ca am doua posturi penibile din 2008).

Azi, la curs, cuvantul asta a aparut in conversatie de mai mult de 50 de ori. Imi produce alergii. La fel ca si "geotagging".

Pacat de invitati. Acum doua saptamani a venit cineva de la The Guardian, azi cineva de la The Times. Oamenii misto, deschisi, tineri. Din pacate, discutiile s-au mentinut in niste parametri cretinoizi care m-au facut sa tanjesc dupa o lobotomie. Toti traiau cu impresia ca unica responsabilitate a oamenilor astora (un web editor si un community editor) e sa se ocupe de contul de Twitter al ziarului.

Si niciun cuvant despre scris. Despre cum se scrie pentru web. Pai de ce? Daca stai pe Twitter, esti jurnalist online ce pizda ma-sii. Ce-ti trebuie sa stii sa scrii? Pai nu stii sa scrii? N-ai scris la ziar zece ani? Nu e tot aia? Continut de calitate? Pai dom'le, stirea e tot aia, ce sa-i faci mai mult decat sa-i aplici o piramida inversata si sa o lasi cu cracii'n sus?

Bine ca am cursul de foto, sa nu ma apuce damblalele. Am impresia ca cineva le-a spalat creierele bine de tot, si nu cu detergent obisnuit. Si cand stau prea mult cu ei ma intreb daca nu cumva vad eu lucrurile aiurea. Experienta imi zice ca nu. Dar nu stiu, poate n-am invatat eu ce trebuie.

Comentarii

Taz a spus…
Stai linistita, macar tu nu ai fost nevoita sa le explici unor tineri studenti (23-24 de ani) dintr-o tara cu pretentii de "inima Europei" cum functioneaza si la ce este bun un grup Google!!!!!!

Si nu a trebui sa stai le insiri sute de modalitati prin care pot avea acces, pe Intenet, la niste surse mai mutl decat credibile si ca nu totul se rezuma la Wikipedia!

Ca sa nu mai spunem de faptul ca sunt cursuri de "Comunicare prin Internet" unde ni se explica ce este blogul si, desi pare incredibil, oamenii habar nu au ce e aia Blogger sau cum functioneaza Google Adverts sau pe ce criterii afiseaza motoarele de cautare rezultatele intr-o anumita ordine...

Ah, da...si probabil nu platesti 30 de euro pe luna abonamentul la internet (+90 de euro conectarea initiala) si ai dreptul la doar 3GB de download!!!

Si pentru mine a fost o surpriza sa constat ca Romania nu e o tara bananiera la capitolul "Internet" si nu e seara in care sa nu oftez gandindu-ma cu cata nonsalanta scoteam si 3 filme pe zi de pe net...fara sa imi pese de limita si alte rahaturi de genul asta!

Iti doresc sa ai multa rabdare, sa rezisti cu stoicism, sa profiti la maximum de oamenii mijto pe care ii intalnesti, si sa nu-ti mai faci inima rea!:))))
cititeacolo a spus…
'mi place cum scrii, zau, dar de dragul unei eventuale cataracte, nu ne mai pune sa citim alb pe negru c-o sa 'nebunim.
Ioana a spus…
E, nu e chiar asa... adica oamenii se descurca totusi cu fundamentele :) sunt ditamai jurnalistii... e mai mult o problema de principiu.

Si da, avand in vedere ca platesc o caruta de bani pe masterul asta vreau sa vad oamenii ca zbarnaie. Daca era Erasmus, era altceva.
vali1313 a spus…
Toate bune si frumoase! Trec peste teribilismele de limbaj care, oricum, o sa-ti treaca (sau, poate, nu, daca te remarca ICR-ul) si incerc sa ajung la "esenta".
Este firesc sa ai "spaime existentiale" atunci cand te teleportezi dintr-o tara in care evul mediu striga prezentului "hai sa dam mana cu mana".
Este firesc ca pana si "nepotu'" sa clacheze cand obisnuinta ne impiedica sa "sacrificam" 50 euro pentru un amarat de antivirus si asta pentru ca "nu patesc eu asa ceva!".
Este firesc ca "jurnalistul modern" , domnul (doamna) Copy-Paste, sa nu-si miste dorsalul capitonat cu hamburgeri decat daca, mai stiu si eu, niste "caini-fierbinti" (sic!) l-au facut sa rateze "mediafaxul" (sursa aia de indobitocire baloasa (vezi ca pot si altii!)).
Si, in fond, pe cine ar mai interesa oare's'ce stiri in care baba nu e violata, mosul nu se drogheaza, da astea-s lucruri comune ajunse, deja, stereotipii...
Si atunci...
Hai sa provocam noi STIRI!
Cum?
Asta va priveste pe voi, cei vocali!

Postări populare de pe acest blog

Cum am schiat pe ploaie

Nu ma intelegeti gresit. Nu sunt mare schioare. Ba chiar anul trecut, in Austria, m-am trantit in mijlocul partiei si am inceput sa urlu ca un drac pana a venit un nene sa ma intrebe daca nu vreau sa ma duca el cu masina pana jos. I-am zis ca da, mi-am urcat schiurile in portbagaj si mi-am jurat ca eu nu mai urc in varful muntelui decat ca sa admir peisajul.

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi Drag ă organizator ule de evenimente. Fotograful e prietenul tău . Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte. Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie. Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretin

The Room si alte revelatii personale

Si uite asa m-am intors pe insulita asta unde, cand iese soarele, crezi ca o s-o iei razna ca aia din Caderea Noptii cand, v-ati prins, se face noapte. Am aterizat (de data asta fara probleme organizatorice ) acum vreo 3 saptamani, ce-i drept. Dar - stiu, pare de necrezut - chiar am avut chestii de facut (iuhu!).