Treceți la conținutul principal

Today's hatelist: 'cartelele se vand la casa', 'vin imediat' si angajatii de la centrele de plotare care nu stiu sa dea dublu click

Nimic nou, pana la urma, cred ca toata lumea deja a acceptat ca placuta/cartonul cu "cartelele se vand la casa" face parte din recuzita standard a vanzatoarelor de la metrou.

Numai ca zilele astea am avut ghinionul sa nimeresc in mijlocul a trei case dintre care functiona numai una chiar cand un grup de studenti se decisesera ca e ziua perfecta pentru a-si face un abonament redus la metrou. De cand sunt in facultate, inca n-am priceput de ce toti studentii isi fac abonamente reduse in acelasi timp. Sau de ce o mai ard in Club A, da asta e altceva.

Dar sa revenim. Era, deci, coada la casa din perete. Ma indrept catre una din casele mai mici, ii bag lu` tanti banii prin gemulet. Ea se uita la mine in sictir si imi arata cartonul: Cartelele se vand la casa. La casa, coada de douaj` de metri. Langa celelate cabine, doua tanti grase si plictisite care se intretineau cu aia de la BGS.

Am scos cartela veche, pe care nu mai aveam nicio calatorie, dar pe care nu imi aparuse tiparit cont zero, multumita zeilor infractiunilor la metrou. O bag in aparat, respinsa. Ma duc la nenea de la BGS. Uitati, mai am o calatorie si nu-mi merge cartela, cred ca e prea mototolita. Nenea imi face semn si trec. Pe moca. Daca puteam sa imi iau cartela de la orice casa le dadeam si bani. Asta apropo si de abonamentul redus, care se face mereu in celalalt capat.

***

Si "vin imediat"? Ce naiba e cu asta? Te grabesti, ajungi in statie, vrei bilet, pauza. Cucoana are o treaba, mica sau mare, si vine imediat. Pai eu platesc bilet ca sa te astept pe tine sa faci pipi? Dar na, spiritul civic ma opreste sa urc in autobuz. Ceea ce e foarte bine, pentru ca exact in autobuzul in care trebuia sa urc depistez, de la departare, un ecuson de controlor.

Imediat dupa, vine si aia din cabina. Ma uit la ea, uimita de coincidenta. Cer un bilet, ii dau 5 lei. N-ai marunt? Nu. Atunci nu pot sa-ti dau bilet. Stai asa. N-ai rest la 5 lei? Pai ce sa fac, sa umblu cu maruntis in buzunar, ca la colind, ca sa imi iau bilet? Asta in conditiile in care oricum ma duc inapoi pe jos ca tampita o statie ca sa imi cumpar, pentru ca nici la mine in statie, nici la urmatoarele doua nu sunt chioscuri?

De atunci am strans 4 amenzi. Plus una de cand eram mai mica, da am dat spaga ca proasta 25 de lei. Nu mai platesc niciun chior in vecii vecilor.

***

Daca nu stii sa dai dublu click, nu calculatorul e de vina! Nu s-a blocat, nu s-a stricat mouse-ul! Inseamna ca esti tu varza si ca cea mai proasta idee a vietii tale a fost sa te angajezi la un centru ce plotare, unde, ca sa vezi, tre sa dai toata ziua dublu click!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

The Times They Are a-Changin'

Ca toată lumea care, în prima săptămână din ianuarie, manâncă sănătos, aleargă, citește, începe un caiet nou la matematică și scrie frumos pe prima pagină, nici eu nu m-am putut abține să nu iau 534 de decizii în urma cărora o să fiu în sfârșit omul perfect. E ceva la luna ianuarie care te face să crezi că ai primit o nouă șansă de a te pune la punct cu diverse lucruri, la fel cum luna decembrie îți permite lejer sentimentul că oricum n-are sens să-ți mai bați capul, că oricum se termină anul. Ca și cum următorul ianuarie ar fi așa, undeva pe alt plan existențial.

În fine, teoria mea e că înainte de a te gândi la ce vrei e sănătos să faci întâi un pas înapoi. Să vezi ce ai învățat din lucrurile prin care ai trecut. Asta am făcut și noi la studio, ne-am pus la masă în ultima zi de lucru din decembrie și am făcut o listă cu ce-am făcut bine și ce-am făcut prost în 2012, ca să ne dăm seama ce e cazul să schimbăm (sau nu) în 2013.

Partea interesanta e ca a fost mai simplu la studio, ca s…

Viata inainte si dupa potaie sau ce-mi mai trece prin cap cand scot cainele pe vreme rea

Imi trag costumul de schi pe mine, inchid bine toate fermoarele, imi infasor un fular in jurul gatului si imi indes un fes pe cap. Inculpatul e deja la usa, nici n-apuc sa deschid bine ca e deja in fata lifului. De bucurie ca iesim afara, da doua-trei ture de palier, le bubuie vecinilor in usi cu coada (tot astept sa scoatem pe cineva afara din casa prin metoda asta, dar cred ca s-au invatat deja) si incearca sa-mi foloseasca manusile pe post de jucarie de ros.
Jos, in fata blocului, imi dau seama ca nici nu pot sa deschid ochii de viscol. Uitandu-ma numai inspre bocanci, plecam la plimbare pe langa gardul cimitirului Ghencea, in urletele cainilor aciuati pe terenul Statului Major de vizavi, el scapat din pusca, eu intr-un echilibru precar, cu ochii mijiti si sperand sa nu dau cu curul de pamant sau sa intru cu capul in vreun stalp, injurand de toti sfintii si gandindu-ma aleatoriu la toate celelalte lucruri care s-au schimbat in viata mea de cand am potaie. Pe langa, evident, aratu…

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi
Dragă organizatorule de evenimente. Fotograful e prietenul tău. Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte.
Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie.
Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretinde tratament special, nic…