Treceți la conținutul principal

Today's hatelist: 'cartelele se vand la casa', 'vin imediat' si angajatii de la centrele de plotare care nu stiu sa dea dublu click

Nimic nou, pana la urma, cred ca toata lumea deja a acceptat ca placuta/cartonul cu "cartelele se vand la casa" face parte din recuzita standard a vanzatoarelor de la metrou.

Numai ca zilele astea am avut ghinionul sa nimeresc in mijlocul a trei case dintre care functiona numai una chiar cand un grup de studenti se decisesera ca e ziua perfecta pentru a-si face un abonament redus la metrou. De cand sunt in facultate, inca n-am priceput de ce toti studentii isi fac abonamente reduse in acelasi timp. Sau de ce o mai ard in Club A, da asta e altceva.

Dar sa revenim. Era, deci, coada la casa din perete. Ma indrept catre una din casele mai mici, ii bag lu` tanti banii prin gemulet. Ea se uita la mine in sictir si imi arata cartonul: Cartelele se vand la casa. La casa, coada de douaj` de metri. Langa celelate cabine, doua tanti grase si plictisite care se intretineau cu aia de la BGS.

Am scos cartela veche, pe care nu mai aveam nicio calatorie, dar pe care nu imi aparuse tiparit cont zero, multumita zeilor infractiunilor la metrou. O bag in aparat, respinsa. Ma duc la nenea de la BGS. Uitati, mai am o calatorie si nu-mi merge cartela, cred ca e prea mototolita. Nenea imi face semn si trec. Pe moca. Daca puteam sa imi iau cartela de la orice casa le dadeam si bani. Asta apropo si de abonamentul redus, care se face mereu in celalalt capat.

***

Si "vin imediat"? Ce naiba e cu asta? Te grabesti, ajungi in statie, vrei bilet, pauza. Cucoana are o treaba, mica sau mare, si vine imediat. Pai eu platesc bilet ca sa te astept pe tine sa faci pipi? Dar na, spiritul civic ma opreste sa urc in autobuz. Ceea ce e foarte bine, pentru ca exact in autobuzul in care trebuia sa urc depistez, de la departare, un ecuson de controlor.

Imediat dupa, vine si aia din cabina. Ma uit la ea, uimita de coincidenta. Cer un bilet, ii dau 5 lei. N-ai marunt? Nu. Atunci nu pot sa-ti dau bilet. Stai asa. N-ai rest la 5 lei? Pai ce sa fac, sa umblu cu maruntis in buzunar, ca la colind, ca sa imi iau bilet? Asta in conditiile in care oricum ma duc inapoi pe jos ca tampita o statie ca sa imi cumpar, pentru ca nici la mine in statie, nici la urmatoarele doua nu sunt chioscuri?

De atunci am strans 4 amenzi. Plus una de cand eram mai mica, da am dat spaga ca proasta 25 de lei. Nu mai platesc niciun chior in vecii vecilor.

***

Daca nu stii sa dai dublu click, nu calculatorul e de vina! Nu s-a blocat, nu s-a stricat mouse-ul! Inseamna ca esti tu varza si ca cea mai proasta idee a vietii tale a fost sa te angajezi la un centru ce plotare, unde, ca sa vezi, tre sa dai toata ziua dublu click!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Din gândurile aleatorii ale unui fotograf, despre viaţă, lume, univers şi... DA FUCK? De acolo tragem concertul ăsta???

Partea întâi
Dragă organizatorule de evenimente. Fotograful e prietenul tău. Fotograful de concert nu e un paparazzi sucit care, odată ce are voie să se mişte liber cu aparatul de gât prin perimetrul festivalului, o să caute să pozeze cele mai urâte chestii peste care se nimereşte să dea. N-o să pozeze interioare de toalete ecologice, nici saci de gunoi supraplini. Pentru că el nu vine la un festival sau concert ca să facă poze urâte.
Fotograful de concert vrea să surprindă atmosfera, oamenii, vibe-ul locului. Vrea să prindă costumaţii ciudate, freze ciudate, oameni care fac chestii fun şi mişto. Vrea să surprindă artiştii de pe scenă în cele mai interesante ipostaze şi vrea sa stea cât mai aproape de scenă pentru a face treaba asta, pentru că din public, în timp ce-şi ia coate-n gură şi m*i de la plătitorii de bilet pe care îi deranjează, s-ar putea să nu reuşească să-şi facă meseria aşa cum trebuie.
Nu vrea să stea în faţă pentru că se crede jmecher şi pretinde tratament special, nic…

Alice in Chains 2009 - grunge cu freza afro

Asta primavara, pe cand imi planuiam eu viitorul harnica precum furnica, gandindu-ma ca in ultimii doi ani prea am cantat si am petrecut (ca greierele, v-ati prins, da?), am ales sa plec in Marea Britanie pentru foarte multe motive plicticoase, pe care nu le insir acum, ca nu despre asta e vorba in postul asta. Si totusi, dintre toate chestiile pe care le asteptam aici, cea care m-a bucurat cel mai mult, ca pe un pusti care si cand se face mare, tot mai are chef sa joace patratica, este ca UK este the bloody center of the world cand vine vorba de muzica. Iar avantajul de a sta in Birmingham este ca aici se intampla, de obicei, aceleasi chestii ca in Londra, doar ca la juma de pret.